Oare în câte ţări se mai practică astăzi segregarea lingvistică? | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 26 octombrie 2021
Home » Învățământ » Oare în câte ţări se mai practică astăzi segregarea lingvistică?
Oare în câte ţări se mai practică astăzi segregarea lingvistică?

Oare în câte ţări se mai practică astăzi segregarea lingvistică?

  • Interviu cu Dacian DOLEAN, specialist în dezvoltarea limbajului

Dacă dorim ca elevii maghiari să aibă performanţe mai bune la examenele naţionale, trebuie să-i ajutăm să aibă experienţe de imersiune lingvistică la şcoală (adică marea majoritate a orelor să se desfăşoare în limba română). Câteva ore de predare explicită a limbii române vor avea un impact foarte mic. Această afirmaţie se sprijină pe cel puţin 50 de ani de cercetări internaţionale de bună calitate în acest domeniu

– Recent, Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România a atras atenţia că notele la limba română ale elevilor de etnie maghiară sunt îngrijorător de mici şi că limba română ar trebui predată ca o limbă străină. Care este cea mai eficientă metodă de predare a limbii statului, în cazul minorităţilor care trăiesc în comunităţi izolate? Predarea limbii române în regim de limbă străină este soluţia?

– Ca să putem răspunde la aceste întrebări, în primul rând trebuie să înţelegem mecanismele prin care se dezvoltă limbajul. O limbă poate fi învăţată implicit, prin imersiune lingvistică şi expunere frecventă la aceasta (aşa cum învaţă copiii de mici limba maternă), sau explicit, prin lecţii de predare (aşa cum învaţă un elev de clasa a 5-a din România limba engleză). La vârstele mici, când copiii nu au dezvoltate suficient de bine abilităţile cognitive necesare pentru a învăţa eficient o limbă străină în mod explicit, cea mai eficientă metodă este de învăţare implicită, prin imersiune lingvistică.

Treptat, pe măsură ce abilităţile lor cognitive se dezvoltă suficient, elevii pot să înveţe din ce în ce mai eficient o limbă străină prin predare explicită. Cele două abordări nu se exclud reciproc, în sensul că se pot organiza activităţi de imersiune lingvistică, dar şi de predare explicită, introdusă treptat.

În cazul elevilor de etnie maghiară din Romania, aflaţi în comunităţi izolate, care vorbesc atât acasă, cât şi la şcoală doar limba maghiară, este adevărat că orele de limba română trebuie tratate ca ore de limbă străină – pentru că pentru mulţi dintre ei, limba română este o limbă străină – şi aceasta trebuie predată explicit ca şi o limbă străină.

Cu toate acestea, recunoaşterea acestei limite şi modificarea curriculei vor avea un impact minimal asupra performanţelor şcolare ale elevilor de etnie maghiară. Dacă dorim ca ei să aibă performanţe mai bune la examenele naţionale, trebuie să-i ajutăm să aibă experienţe de imersiune lingvistică la şcoală, respectiv marea majoritate a orelor să se desfăşoare în limba română, iar profesorii să vorbească corect limba română. Câteva ore de predare explicită a limbii române vor avea un impact foarte mic. Această afirmaţie nu este o opinie personală, ci se sprijină pe cel puţin 50 de ani de cercetări internaţionale de bună calitate în acest domeniu.

Ca să înţelegem mai bine fenomenul, vă propun să ne imaginăm următoarea situaţie: Dacă un elev român care emigrează în Anglia cu familia ar merge la o şcoală în care toţi colegii şi profesorii ar vorbi doar limba română şi ar avea doar o oră de engleză pe zi, oare performanţa sa la testele naţionale în limba engleză ar fi la fel de bună ca şi cum ar fi integrat în clase de elevi şi profesori vorbitori de limba engleză? Aţi auzit de asemenea scenarii şi experienţe ale copiilor care emigrează cu familiile din România? Oare în câte ţări se mai practică segregarea lingvistică? Din ce cauză nu sunt publicate şi promovate asemenea practici?

– Avem cercetări în România care au investigat dezvoltarea limbajului elevilor aparţinând minorităţilor etnice din România?

– Nu cunosc studii publicate în jurnale cu evaluare colegială riguroasă care să studieze impactul diferitelor abordări pedagogice asupra dezvoltării limbajului minorităţii maghiare din România. Cu toate acestea, studiile noastre longitudinale care au inclus copii romi pot să ofere câteva informaţii importante.

În eşantionul nostru am avut elevi romi bilingvi (care vorbeau acasă limba romani, iar la şcoală limba română) şi elevi romi monolingvi (care vorbeau limba română acasă şi la şcoală). Rezultatele ne-au arătat că a existat o diferenţă mică, dar semnificativă între cele două grupe la intrarea în clasa 1, însă această diferenţă s-a atenuat până la finalul clasei a 3-a. Am observat că o dată ce copiii romi bilingvi sunt şcolarizaţi, limba română pare să devină limbă dominantă, iar diferenţele dintre ei şi copiii romi monolingvi tind să dispară. Acest lucru a fost posibil din cauza imersiunii lingvistice timpurii într-un mediu şcolar vorbitor de limbă română. Datele noastre susţin ideea că imersiunea lingvistică timpurie şi şcolarizarea au impact pozitiv asupra elevilor bilingvi din România.

– Ce impact are familia asupra dezvoltării limbajului copiilor bilingvi? Sunt politicile educaţionale suficiente pentru a-i ajuta pe elevii a căror limbă maternă este diferită de limba pe care o învaţă la şcoală?

– Există multe studii empirice din SUA, Marea Britanie sau Canada care au urmărit dezvoltarea limbajului copiilor vorbitori de limbă engleză ca limbaj secundar. Majoritatea studiilor au arătat că elevii aparţinând minorităţilor lingvistice au dificultăţi în dezvoltarea limbajului academic (care este evaluat de testele standardizate), chiar şi în situaţiile de imersiune lingvistică. Deci politicile educaţionale de imersiune lingvistică au avantajele lor, dar sunt şi limitate. Fenomenul de „semilingvism” este foarte bine documentat – respectiv, sunt copii care nu învaţă corect nici limba maternă, dar nici limba societăţii în care trăiesc. Acest fenomen reduce dramatic şansele de integrare optimă în câmpul muncii al unor copii bilingvi. Cu toate acestea, trebuie menţionat că multe studii s-au făcut pe elevi bilingvi imigranţi, ai căror părinţi aveau o educaţie precară, şi puţine studii au luat în considerare educaţia părinţilor ca variabilă confundată. Asta înseamnă că dezavantajele observate au putut fi explicate în mare parte de educaţia părinţilor, nu neapărat din cauza bilingvismului.

Cercetările noastre ne-au arătat ca rolul familiei este crucial, explicând în mare parte diferenţele dintre elevi la testele de limbaj şi alfabetizare (aproximativ 25% din varianţă). Concluziile studiilor noastre le-am observat şi într-o cercetare ulterioară, care mi-a fost acceptată recent spre publicare şi care va apărea în publicaţia International Journal of Bilingual Education and Billingualism. Aici am arătat că în situaţia în care elevii bilingvi provin din familii educate şi implicate, acest aparent dezavantaj al bilingvismului nu doar că dispare, ci elevii bilingvi pot avea performanţe superioare excepţionale. Deci, indiscutabil, familia elevilor bilingvi are un rol hotărâtor în dezvoltarea limbajului şi a performantelor lor şcolare.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, pleda într-un interviu pentru Edupedu.ro în favoarea implementării unei politici publice care „să susţină bugetat programe de schimburi de elevi, astfel încât copilul maghiar să se poată deplasa într-o şcoală dintr-o zonă în care se vorbeşte româna şi unde să aibă posibilitatea să exerseze limba română. Deci clase maghiare din Secuime merg o săptămână în Craiova sau în Oltenia, iar elevii de acolo merg în Harghita. Dar ar trebui să existe un program de schimb de clase bugetat, pentru ca să se creeze acele condiţii care să îi permită minoritarului să îşi exerseze limba română cât mai des. Să existe tabere de limbă română, proiecte pe zona de bibliotecă, care să asigure şi cărţi din literatura universală modernă, actuală, în limba română, de exemplu Harry Potter în limba română”. Sunt acestea măsuri educaţionale cu impact asupra însuşirii limbii române de către copiii minorităţilor?

În opinia mea, aceste schimburi de experienţă sunt foarte benefice pentru toţi elevii din România (indiferent de etnie), datorită diferenţelor culturale care există între diferite regiuni de la noi din ţară. Ca să răspund la întrebare, consider că asemenea programe pot fi benefice atât din punct de vedere lingvistic, cât şi cultural pentru elevii minorităţilor etnice din zone segregate lingvistic, însă impactul asupra dezvoltării limbajului va fi foarte mic. Limbajul se dezvoltă în fiecare zi, prin expunere repetată la limbaj de calitate şi prin interacţiune de calitate cu persoane care vorbesc corect limba respectivă. Nici chiar urmărirea zilnică de emisiuni în limba română nu va avea impactul mare pe care îl au interacţiunile lingvistice de calitate. De aceea este foarte important ca fie părinţii, fie profesorii elevilor maghiari să interacţioneze eficient cu elevii în limba română, pentru a-i ajuta să îşi dezvolte limbajul suficient de bine pentru a obţine performanţe bune la examenele naţionale în limba română. În absenţa acestor interacţiuni lingvistice de calitate, o alternativă de dezvoltare a limbii române a elevilor maghiari (şi nu numai!) ar fi ca aceştia să citească foarte multe cărţi de bună calitate în limba română.

– Să înţelegem că toate orele de la şcoală ar trebui predate doar în limba română pentru elevii maghiari?

– Nu neapărat. Imersiunea lingvistică poate avea loc la diferite niveluri de intensitate, în funcţie de nevoile educaţionale ale elevilor fiecărei comunităţi. Elevii maghiari care trăiesc în comunităţi mixte vor avea mai multe oportunităţi de imersiune lingvistică după şcoală, comparativ cu cei care trăiesc în comunităţi izolate. Evident, cu cât sunt mai bine integraţi, cu atât au şanse să-şi dezvolte limbajul mai bine.

De asemenea, consider că păstrarea identităţii lingvistice şi culturale prin orele de limba maternă este binevenită. Din câte ştiu eu, puţine ţări oferă asemenea oportunităţi elevilor minorităţilor lingvistice.

– Ce politică aţi vedea implementată în şcolile din România cât mai rapid, pentru susţinerea învăţării limbii române de către minorităţi?

– Cred că cel mai important este ca politicile educaţionale să fie consecvente în privinţa segregării elevilor (în special pe criterii etnice). Pe de o parte avem politici educaţionale care susţin desegregarea pe criterii etnice a copiilor de etnie romă, iar avantajele acestor politici au fost surprinse foarte bine şi în studiile noastre longitudinale. Când am urmărit dezvoltarea limbajului şi a alfabetizării copiilor de etnie romă, am constatat că elevii romi care erau mai segregaţi au avut o evoluţie mai lentă decât elevii integraţi în clase de elevi majoritari ne-romi.

Pe de altă parte, vedem o acceptare a fenomenului de comasare şi (auto)segregare a elevilor maghiari în şcoli în care majoritatea elevilor sunt de etnie maghiară. Dacă acest fenomen este inevitabil în unele localităţi mici din Covasna sau Harghita, autosegregarea nu se justifică în oraşe mari, unde populaţia este mixtă. Acest tip de segregare reprezintă un mare dezavantaj pentru elevii de etnie maghiară, în special din punct de vedere al dezvoltării limbajului. În acest context, nu ar trebui să mire pe nimeni că o bună parte din elevii de etnie maghiară nu au performanţe foarte mari la examenele naţionale. (Edupedu.ro)

(Dacian Dolean este psiholog educaţional, specializat în dezvoltarea limbajului şi a alfabetizării timpurii. Are o experienţă de peste 20 de ani ca profesor de învăţământ primar, gimnazial, liceal şi universitar în România şi în SUA. În prezent este director al unui proiect de cercetare care urmăreşte dezvoltarea alfabetizării copiilor din România. Este membru în comitetul editorial al publicaţiei Journal of Literacy Research)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.