O veritabilă lecţie de artă populară românească la „Casa cu amintiri” (I)

Aceasta este discuţia pe care am bucuria să o port cu doamna profesoară Doiniţa Ana Dobreanu, acasă la domnia sa, la Subcetate. Aici, una dintre camere poate fi văzută ca un veritabil spaţiu muzeal, menit să adăpostească o valoroasă colecţie de artă populară românească. Numele colecţiei, ales de doamna profesoară, este Casa cu amintiri şi cuprinde ţesături şi cusături realizate cu măiestrie în secolul al XX-lea, în zona etnografică a Topliţei.

Obiectele artistice realizate prin cusătură şi ţesătură, piese de vestimentaţie şi obiecte cu rol ornamental pentru casa ţărănească, sunt ilustrate şi descrise detaliat în cărţile Cusături artistice din Subcetate-Mureş, judeţul Harghita şi Ţesături româneşti din zona Mureşului Superior, semnate de doamna Dobreanu.

Pentru mine, localitatea Subcetate, în care m-am născut şi am petrecut aproape întreaga viaţă, este un adevărat centru al lumii. Mi-am propus ca aceste cărţi să fie o pledoarie pentru apărarea identităţii noastre, un îndemn de aplecare spre preţuirea şi reconsiderarea trecutului – istoric, cultural, etnografic – al locuitorilor de pe Valea Mureşului Superior, mărturisea doamna profesoară în volumul Surâsul Amintirilor din 2011.

În cele ce urmează vom afla împreună mai multe despre colecţia Casa cu amintiri.

 

– Aşadar, stimată doamnă profesoară, vorbiţi-ne puţin despre originile şi vechimea pieselor din colecţia dumneavoastră.

– „Casa cu amintiri”, prin obiectele propriu-zise ale colecţiei, dar şi prin poveştile acestora, ca şi prin secvenţele de viaţă surprinse în fotografii, reconstituie o lume, universul comunei noastre, Subcetate, de pe Valea Superioară a Mureşului; conţine mărturii privind viaţa acestei comunităţi româneşti de-a lungul secolului al 20-lea.

În bună parte, obiectele colecţiei au aparţinut familiei noastre. S-au adunat pe parcursul a trei generaţii: unele au fost păstrate de mama, drept amintiri dragi, de la bunica şi mi le-a transmis mie, alături de cele create de ea timp de 70-80 de ani. Se adaugă la acestea alte multe obiecte realizate chiar de mine, dar şi unele primite sau cumpărate. Ele reprezintă, aşadar, epoci şi gusturi diferite. Valoarea lor este, pentru mine, inestimabilă: una artistică şi una sentimentală.

– Câte piese numără colecţia dvs.?

– Numărul obiectelor este departe de a fi impresionant, este chiar infim raportat la miile de obiecte de artă tradiţională adunate de colegii şi prietenii mei, colecţionari reuniţi din 2011 în „Reţeaua colecţiilor şi muzeelor etnografice săteşti particulare din România” (RECOMESPAR).

În spaţiul restrâns pe care l-am alocat colecţiei nu mi-am permis să adun decât obiecte textile reprezentând portul tradiţional românesc din zonă şi obiecte decorative pentru vechea locuinţă ţărănească. Ele sunt exprimări artistice unice şi autentice, ceea ce face ca, odată cu trecerea timpului, să devină tot mai preţioase, tot mai căutate. Astăzi, chiar dacă se creează, rareori găseşti valori autentice, realizate în spiritul tradiţiei, ci mai degrabă kitch-uri.

Scopul meu nu a fost acela de a aduna un număr mare de obiecte, ci de a-i conştientiza, prin exemplul meu, pe cei care posedă asemenea „amintiri de familie”, din comunitatea noastră în primul rând, şi nu numai, că trebuie să le aprecieze la justa lor valoare şi să nu le înstrăineze sau să le abandoneze.

„Casa mea cu amintiri” nu este unică. În realitate, fiecare casă moştenită, la ţară în primul rând, este plină de amintiri. Ele trebuie doar conservate.

– Cum aţi reuşit să le aduceţi laolaltă?

– Cele mai multe au fost păstrate, selectiv, de mama… Moştenirea de preţ, transmisă de bunica şi mama a fost iubirea pentru frumosul exprimat prin cusătură şi ţesătură.

Mi-amintesc de versurile testamentare ale lui Tudor Arghezi : „Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/Decât un nume adunat pe-o carte/În seara răzvrătită care vine/De la strămoşii mei până la tine”… Obiectele create de bunica şi de mama, cu migală de artist, sunt file din cartea vieţii lor şi reprezintă moştenirea lor.

„Ah, lucrurile cum vorbesc!”, exclama un poet român. Câte gânduri, câte vise şi speranţe, câte vibraţii ale sufletului sunt exprimate, prin motive şi culori, în ţesăturile şi cusăturile pe care le păstrez! Suntem noi, oare, capabili să le percepem mesajul?

În mediul familial în care am crescut am deprins meşteşugurile casnice prin care aceste obiecte prindeau contur: pregătirea firelor pentru ţesut şi ţesutul propriu-zis, cusutul şi ornamentarea prin cusătură. Am învăţat să-mi exprim trăirile prin cusătură, înainte de a descoperi bucuria cititului şi scrisului. Darul de a aprecia frumosul obiectelor de artă populară şi a mă bucura de ele vine dinlăuntru. Este o deprindere răsădită în sufletul meu din anii fragezi ai copilăriei, poate moştenită şi genetic. Ca în oricare artă, fie că este vorba de poezie, muzică, pictură, poţi aprecia cel mai bine valoarea numai din ipostaza de creator.

Cum le-am adunat laolaltă? Moştenirii de familie se adaugă multe obiecte primite de la prieteni şi neamuri, obiecte pe care le-am adoptat, pentru păstrare. Au necesitat îngrijiri şi recondiţionări, pe care le-am făcut cu priceperea pe care o am, cu multă iubire şi respect pentru frumuseţea lor.

– De cine sunt lucrate, ori mai bine spus, cine a conturat întregul concept?

– Creatoarele lor sunt cele mai multe din generaţia bunicelor mele. Continuă să trăiască prin ceea ce au creat, lăsându-ne încifrate pe altiţele cămăşilor cusute frumoase poveşti de tinereţe.

– Să vorbim despre motivele decorative cu care sunt împodobite. Ce motive predomină şi ce simbolizează acestea?

– Ornamentica populară românească atinge trăsăturile artei clasice prin simplitate, discreţie, distincţie şi măsură, un adevăr remarcat de Lucian Blaga în „Trilogia culturii”. Cu măsură şi discreţie, ea exprimă, totuşi, o bogăţie de sentimente şi un deosebit gust artistic relevat prin simetrie, alternanţă, ritmicitate, repetiţie, unitate în varietate, dar şi un echilibru în repartizarea elementelor decorative şi a câmpului.

Motivele ornamentale realizate prin alesătură sau cusătură, cu care sunt ornamentate obiectele din colecţia mea, reprezentative pentru zona noastră etnografică, sunt abstracte, cu o componentă simbolică, şi realiste.

Motivele abstracte sunt cele mai vechi şi aparţin stilului geometric. Alături de liniile frânte, în zig-zag, simbol al fulgerului, crucile şi romburile – formele cele mai simple şi cele mai obişnuite – pe modelele alese pe covoare şi pe cele cusute pe cămăşi sunt prezente motive perpetuate din epoci străvechi, precum motivele solare, crucea gamată, simbol al Zeului Solar, căruia i se închinau şi traco-geţii, motivul în formă de „S”, acelaşi ca pe vasele de ceramică ale culturii Cucuteni, coarnele de berbec. Coexistă cu acestea şi alte motive, precum: zăluţa, colţişori, zimţi, ochişori etc. Geometrismul exprimă într-un limbaj simbolic, încifrat, legătura omului cu pământul şi cu cerul, o întreagă filozofie existenţială.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, epoca naturalismului şi impresionismului, deci a imitaţiei naturii în artă, motivele abstracte încep să fie concurate de cele realiste. Motivele realiste cuprind motive zoomorfe (pasărea, cerbul) şi motivele vegetale (frunze, ramuri, pomul vieţii, vasul cu flori, florile, în special trandafirul, floarea de măr, bradul). Motivele vegetale sunt atât de des întâlnite în ornamentica românească ca şi frunza verde în poezia populară, observa Lucian Blaga.

Un simţ artistic rar şi un gust ireproşabil fac dovada atestatului de măiestrie al anonimelor cărora le datorăm vechile piese păstrate de multe decenii prin lăzile de zestre. (Va urma)

COSMINA MARCELA OLTEAN

Comentarii:

comentarii