O ţară dăinuieşte prin istoria sa, un sat dăinuieşte prin tezaurul culturii populare

martie 22, 2019 in Cultură

La începutul anului 2019, Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe a tipărit volumul Tulgheş. Din tezaurul etnografic românesc, semnat de Lăcrămioara Pop, îngrijit şi prefaţat de Florentina Teacă şi Ioan Lăcătuşu. Cartea, apărută în Colecţia Centenarul Marii Uniri (1918-2018), într-o prezentare grafică de excepţie, cu o bogată iconografie, este scrisă cu multă dragoste şi dăruire de o autoare implicată activ în viaţa culturală şi civică a nordului judeţului Harghita, iar lansarea acesteia, în prezenţa multor admiratori şi prieteni ai autoarei, a avut loc duminică, 17 martie, la Căminul cultural din Tulgheş.

La începutul discuţiilor moderate de prof. Floarea Topoliceanu, Ioan Lăcătuşu a spus: „O ţară dăinuieşte în istorie, prin truda creatoare, anonimă a celor mulţi şi prin activitatea vizionară a unor lideri providenţiali. Limba, credinţa, tradiţiile se transmit din generaţie în generaţie, formând coordonatele identitare fundamentale ale perenităţii unui neam, tezaurul culturii populare specifice, care îl diferenţiază de celelalte popoare. Despre cei mulţi şi mereu neştiuţi ziceam că sunt importanţi pentru ca un neam să aibă conştiinţă de apartenenţă comună care să dăinuiască. Despre aceştia – norodul, vorbeşte cartea pe care o veţi răsfoi, şi anume despre unii dintre ei – locuitorii comunei Tulgheş, din judeţul Harghita. Ideea centrală este că tulgheşenii au contribuit efectiv la făurirea tezaurului culturii populare a României noastre, au fost santinelă românismului, au fost chezaşii lui. Şi sunt”.

La finalul amănunţitului excurs profesional pe care l-a făcut în structura şi cuprinsul cărţii, asupra căruia nu insistăm, întrucât recenzia volumului a fost publicată de ziarul nostru în 13 februarie a.c., prof. dr. Ioan Lăcătuşu a propus începerea demersurilor pentru ca Şcoala Gimnazială din Tulgheş să poarte numele episcopului Alexandru Nicolescu, doctor în teologie şi filozofie la Roma, deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia şi participant în 1919 la Conferinţa de Pace de la Paris, născut la Tulgheş, iar semnatara lucrării lansate duminică, Lăcrămioara Pop, să fie propusă pentru titlul onorific Tezaur Uman Viu acordat de Comisia naţională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial din subordinea Ministerului Culturii.

O carte despre un sat este foarte importantă, dar mai important decât cartea este tocmai satul despre care cartea vorbeşte – viaţa lui care pulsează, fiinţa lui adâncă care vine dinspre strămoşi şi se prelungeşte înspre viitor. În această idee, subsemnatul a observat că, indiferent de transformările ulterioare, multe din vechile obiceiuri descrise de autoare au la origine ritualuri agrare străvechi, mituri precreştine legate de natură care se regăsesc în multe arealuri folclorice, aşa cum sunt colindele precreştine din satele din jurul Reghinului, şi ele exprimă atât vechimea autohtonilor, cât şi continuitatea pe aceste meleaguri. Sunt rituri care nu se regăsesc la popoarele foste migratoare, eventual în formă preluată după stabilizare.

Ideea a fost preluată de Ilie Frandăş, secretarul Astrei Reghin, care consideră că două versuri enigmatice dintr-o colindă precreştină din Idicel Pădure, în care se spune că la poalele unui „Munte cu izvoare seci/Se scaldă fete de greci”, exprimă o realitate ancestrală, deoarece „oamenii ăştia de la Carpaţi ştiau că numai la poalele Olimpului curg izvoare şi sunt fete de greci, că până acolo, toate fetele poartă cătrinţă şi opincuţe, pe traseul munţilor din Bulgaria şi Macedonia absolut toţi locuitorii până la muntele Olimp purtau straie albe şi ştiau ce-i aia stână, crintă, baci, mioară”. Nu sunt de acord cu istoria stătută care ne spune unde s-a născut civilizaţia lumii, a afirmat vorbitorul: „Dacă nu există aer curat, nu există apă bună de băut, dacă nu există pită şi nu există sare, nu se poate naşte o civilizaţie”.

Cuvinte de o mare căldură sufletească a rostit Maria Peligrad, preşedinta Fundaţiei „Mihai Viteazul” Sf. Gheorghe, în vreme ce prof. dr. Costel Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa, a povestit de-amănuntul cum a descoperit marea surpriză geografică şi umană care este Tulgheşul, reliefând apoi faptul că destinul Lăcrămioarei Pop nu este întâmplător, din moment ce face parte dintr-o familie de artişti – solişti, muzicieni şi plasticieni, care aduc încă o dată cinste acestor meleaguri.

Inspectorul şcolar Elena Mândru, preşedinta Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni, a mărturisit că vine la Tulgheş cu mare plăcere de 24 de ani, întrucât comuna şi administraţia ei, oamenii, învăţătorii şi profesorii se remarcă prin patosul pus în activitatea culturală şi darul de a scoate frumosul la iveală în toate împrejurările, iar primarul localităţii, dl Marcel Vancu, a povestit plăcuta surpriză de a găsi, într-o dimineaţă, cu dedicaţie, cartea Lăcrămioarei Pop şi modul în care, la „presiunea culturală” exercitată de autoare, omul care, prin natura funcţiei, trebuie să administreze şi să aibă grijă de patrimoniul material al comunei, şi-a reevaluat percepţia despre bogăţia care nu se vede, despre partea spirituală a celor care sălăşluiesc în comună.

În fine, după evoluţia grupului folcloric Plaiuri Tulgheşene, nu cred că se poate găsi o încheiere mai fericită ideatic decât fragmentul următor din cartea Lăcrămioarei Pop: „Să nu uităm că ne-au murit strămoşii pentru ca noi să avem o ţară rotundă, frumoasă şi unită. Să fim conştienţi că pământul acesta ne-a fost dat de Dumnezeu din cele mai vechi timpuri, din vremuri biblice. Dumnezeu ne-a pus la răspântia neamurilor cu un rost şi dacă Dumnezeu ne-a dat acest tărâm, atunci noi trebuie să-l grijim, să-l păstrăm întreg şi să-l dăm urmaşilor, frumos şi bogat”.

M. GROZA