O revelaţie: concertul de la Miercurea Ciuc al grupului „Vali Boghean Band” | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 17 iulie 2019
Home » Cultură » O revelaţie: concertul de la Miercurea Ciuc al grupului „Vali Boghean Band”
O revelaţie: concertul de la Miercurea Ciuc al grupului „Vali Boghean Band”

O revelaţie: concertul de la Miercurea Ciuc al grupului „Vali Boghean Band”

Valentin Boghean evoluează în faţa publicului cu o naturaleţe şi un bun simţ rare în ziua de azi, cântă la o grămadă de instrumente, susţinând, totodată, şi partitura vocală, încât te întrebi de unde-i mai ajunge aerul. Este, evident, şi compozitorul majorităţii pieselor interpretate – un melanj între folk, jazz, etno, rock, vagi inflexiuni orientale şi folclor balcanic – îşi respectă şi-şi iubeşte neamul şi părinţii, admiră frumuseţea femeii şi – lucru rar – exact asta reiese din ceea ce cântă pe scenă. Nimic fals, nici un efect vocal sau instrumental gândit să creeze senzaţie, totul pur, simplu şi original.

Valentin s-a născut într-un sat din raionul Ungheni, într-o familie de ţărani. Este al 14-lea copil al familiei Boghean, din care şapte fraţi sunt muzicieni profesionişti, iar mezinul a învăţat meserie de la toţi, începând drumul muzicii la 8 ani, dovedind de mic un talent indubitabil.
Poate acel trai în acea familie numeroasă şi cu multe rude l-au făcut aşa de modest şi atât de sincer, deşi este încărcat de zeci de premii luate atât în România, cât şi în R. Moldova, atât de diferit faţă de vedetele artificiale centrate pe propriul eu şi pe propria-le imagine; poate din această sinceritate şi directeţe izvorăşte şi marea emoţie reverberată de cântecele sale.

Aşa cum spune chiar el, a început cu folk, iar apoi a diversificat spre rock, jazz sau fusion. A cântat pe multe scene din toată lumea, atât în Europa, cât şi pe Continentul nord-american (Italia, Olanda, Austria, Germania, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Polonia, Iugoslavia, Estonia, Franţa, Ungaria, Canada, Grecia), are colaborări cu mari muzicieni şi cu cinematografia moldovenească.

În concertul de la Miercurea Ciuc, organizat de Despărţământul Harghita-Covasna al ASTREI şi finanţat de Primăria Miercurea Ciuc, prin grija şi eforturile consilierului Marius Ţepeluş şi ale poetului Ionel Simota, au evoluat – în aplauzele publicului pentru performanţele instrumentale – Alexandru Daraban (chitară solo) – Gheorghe Postoronca (chitară bas) – Gari Tverdohleb (tobe) – Vadim Şinnic (clape) – Iulian Ursu (percuţie) – dar formaţia extinsă coordonată de Vali e formată îndeobşte din 12 inşi.

Întrebat ce crede că-i va plăcea să cânte la 70 de ani din amalgamul de genuri pe care le practică în concerte, Vali Boghean a spus:

„De obicei sunt întrebat la câte instrumente cânt şi eu mă oftic, că nu le-am numărat niciodată şi nu cred că asta e un mare fel de a te manifesta, asta e esenţa. Contează ce cânţi şi cum cânţi, habar nu am ce voi cânta la 70 de ani, admiţând că până atunci activitatea concertistică ar fi continuă; muzica este pentru mine ceva complex, clar şi în acelaşi timp indefinit, pentru că noi, cei din grup, suntem nişte oameni care săpăm, căutăm ceva adânc, sensuri sau chestii sociale pe care noi, în Basarabia, la un moment dat simţim că este nevoie de ele. Nu prea cunosc acum tineret care se ţine de folk, dar nu-i condamn, muzica s-a comercializat, oamenii caută căi de succes, să prindă la public pe dată: azi, neapărat azi, nu mâine. În sfârşit, noi mai avem un temei în simplitate, pentru că lucrurile valoroase în primul rând sunt simple”.

– Dintre folkiştii români care vă e mai aproape, de cine sunteţi mai ataşat sufleteşte ori stilistic?

– E corect să vorbesc întâi şi întâi despre prieteni, deşi există aici oameni care-mi plac, dar pe care nu-i ştiu direct, nu-i cunosc, deci corect este să vorbesc despre cei cu care comunic intens, iar un mare prieten îmi este Paul Arva (care a cântat şi la Miercurea Ciuc, ca invitat al Cenaclului „Buna Vestire” – n.n.), pe care-l cunosc din 1993; sunt un bun prieten şi cu Ducu Bertzi, sunt un bun prieten şi cu Nicu Alifantis, cu Vasile Şeicaru, care, întrucât cunoaşte un pic de rusă, de câte ori ne întâlnim mă apelează cu un strigăt: Valiuşka! – iar eu îl numesc bădie, pentru că aşa se face la noi în familie când cineva te depăşeşte în vârstă cu 5 ani; tot la fel am avut ocazia, noi cei de la Boghean Band, să comunicăm frumos şi să cântăm cu Victor Socaciu. Noi ne-am format în această lume a folk-ului, deşi mulţi de astăzi nu mă percep ca folkist, iar cei despre care am vorbit constituie generaţia cu care mă simt bogat, sunt oamenii cu care am avut ocazia să comunicăm, să cântăm, sunt cei cu care iau contact şi mă întâlnesc când vin în ţară.

Consemnare de M. GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.