O nouă potecă de acces la Lacul Sfânta Ana | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 26 iunie 2022
Home » Agricultură/Ecologie » O nouă potecă de acces la Lacul Sfânta Ana
O nouă potecă de acces la Lacul Sfânta Ana

O nouă potecă de acces la Lacul Sfânta Ana

  • Tinovul Mohoş oferă în această perioadă un regal de frumuseţe şi de culoare, a cărei protagonistă este „Roua cerului”

Cel mai nou traseu turistic amenajat în Rezervaţia naturală Tinovul Mohoş-Lacul Sfânta Ana este o potecă cu serpentine, care porneşte din prima curbă a drumului principal către lac, şerpuieşte până la punctul de belvedere, unde puteţi urca pentru o privire unică de ansamblu asupra singurului lac vulcanic care s-a păstrat intact, în care se oglindesc cerul, vârfurile împădurite ale masivului Ciomatu Mare care-l adăposteşte din vremuri imemoriale şi împrejurimile de o frumuseţe ireală mai cu seamă toamna, când luciul de apă, asemuit paletei unui pictor, se umple de culoare – de la galbenul asfinţit, trecând prin nuanţe portocaliu până la cele ruginii ale foioaselor, completate de albastrul celest şi de verdele imperial al coniferelor.

Noul traseu continuă să unduiască spre Capela romano-catolică, ridicată în cinstea Sfintei Ana, loc de pelerinaj încă din cel de-al XII-lea veac, devenind tradiţie şi cunoscând perioada sa de glorie de-a lungul secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, unde ajungeau, potrivit documentelor vremii, între 30.000 şi 40.000 de pelerini.

Noua cale de acces spre Lacul Sfânta Ana construită recent are triplu rol. Pe de o parte este un nou serviciu turistic, ce îţi permite să te plimbi prin pădure în siguranţă. Poteca este amenajată, acoperită cu pietriş şi prevăzută cu balustradă. În plus, fiind şerpuită, atenuează efortul în special la urcarea versantului.

„Ea face parte din silvoterapia Sfânta Ana pe partea turistică şi de ghidare a vizitatorilor noştri. Pe de altă parte, prin noul traseu am dorit să concentrăm fluxul de oameni care vin în rezervaţie pe aceeaşi urmă, ca să nu avem mişcări necontrolate prin pădure, dar şi din punct de vedere al siguranţei, reducând şansa de a te întâlni cu urşi care sălăşluiesc în zonă. Anul acesta nu avem probleme cu urşii, aşa cum nu am avut nici anii trecuţi, dar fiind în habitatul lor pot apărea în orice moment. Iar cel de-al treilea rol al noii poteci este cel de protecţie a lacului Sfânta Ana, prin reducerea suprafeţelor bătătorite şi prevenirea dislocării şi răsfirării straturilor de suprafaţă ale solului prin călcare, care ar urma să fie transportate de ploile torenţiale în lac, contribuind la colmatarea acestuia, Procesul de colmatare este unul natural; ce putem noi să evităm este să adăugăm în lac un surplus de material colmatant provenit în urma activităţilor umane, care ar putea conduce la supracolmatarea singurului lac vulcanic din România”, a explicat Dósa Elek Levente,  directorul executiv al Asociaţiei „Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana”.

Morile birocraţiei macină domol

Degradarea avansată a lacului Sfânta Ana nu mai este un secret pentru nimeni. „Contribuţia” umană negativă a reuşit să distrugă ceea ce s-a păstrat timp de milenii: calitatea şi puritatea iniţială a apei, care se apropia cândva de cea a apei distilate, regimul de stabilitate al lacului şi, în mod automat, culoarea acestuia, care din albastrul safirului s-a transformat într-un verde surprinzător, pierzându-şi şi limpezimea.

Scriam anul trecut despre eutrofizarea acestui ecosistem închis şi unic în Europa Centrală şi de Est, despre distrugerile provocate de introducerea prezumptiv artificială a carasului argintiu de către pescari, o specie prolifică, greu de eradicat odată ce s-a instalat, responsabilă de declinul speciilor care curăţau apa lacului, conducând la creşterea cantităţilor de nutrienţi (azot şi fosfor) şi favorizând, între altele, dezvoltarea şi înmulţirea explozivă a algelor, responsabile de culoarea verde a acestui monument al naturii.

În cazul de faţă, orice intervenţie menită să îndepărteze populaţia invazivă de caras argintiu din lac, în strădania de a reda apei puritatea de odinioară, trebuie autorizată de la cel mai înalt nivel.

Primele intervenţii menite să înlăture peştii din lac, deşi nu s-au soldat cu rezultatele scontate, au adus măcar o undă de speranţă. Pentru implementarea altor metode de evacuare a peştilor s-au solicitat noi autorizaţii, care s-au depus încă din toamna anului trecut. Acolo sunt şi acum…

La sfârşitul săptămânii, caraşii argintii colcăiau năuci sub undele aurite de soare.

„Nu s-a schimbat nimic faţă de anul trecut, se pare că va exista un consorţiu finanţat de Consiliul Judeţean Harghita care se va ocupa şi de activitatea ştiinţifică, şi de înlăturarea peştilor. Aşteptăm să vedem dacă se va găsi o soluţie”, ne spune directorul executiv al Asociaţiei „Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana”.

Mai puţini urşi anul acesta la Sfânta Ana

Dacă anul trecut, în perioada mai-iunie în Rezervaţia Tinovul Mohoş-Lacul Sfânta Ana îşi făcuseră bârlog patru ursoaice cu 12 pui în total, anul acesta a fost văzută o singură ursoaică, ce a adus pe lume în februarie-martie un pui.

„Stăm foarte bine, ursoaica şi puiul ei nu reprezintă un pericol; se mişcă prin pădure sau trec drumul, dar nu intră printre oameni, este o ursoaică fricoasă. În afara faptului că este aici şi că ai norocul să o observi, alte probleme nu face. Observaţiile noastre ne fac să credem că Sfânta Ana este o zonă de retragere în perioada de împerechere; am constatat că la noi apar mai degrabă femele cu pui, care stau puţin, 2-3 săptămâni, după care se retrag în alte părţi. În rest, în afara unui mascul imens, un al doilea Arthur, care este foarte retras, stând ascuns în pădure şi pe care îl vedem o dată la doi ani, nu avem cunoştinţă de alţii. Trebuie ştiut că aici avem o situaţie naturală: rezervaţia este habitatul lor, al urşilor. Atâta vreme cât nu sunt habituaţi, nu vin printre oameni şi nu li se oferă hrană, pot fi orişicâţi. Că sunt aici, este pentru că aici este locul lor şi facem din nou apel la cei care ne vizitează: „nu hrăniţi urşii, făcându-i dependenţi de oameni, urşi cerşetori şi gunoieri!”.

Pentru final am păstrat o altă veste bună: în Tinovul Mohoş, muzeul natural al relictelor glaciare, a înflorit roua cerului, micuţa plantă carnivoră, spaima insectelor mici şi chiar mai mari de 15 ori decât ea. Alături de ea, au înflorit şi alte specii de plante glaciare, precum bumbăcăriţa, rozmarinul şi afinul roşu de tundră, în cel mai sudic punct din Europa al arealului specific.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.