O mână spală pe alta: Radicalii Alianţei Maghiare din Transilvania încearcă să cureţe obrazul radicalilor din Ditrău | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 2 iulie 2020
Home » Societate » O mână spală pe alta: Radicalii Alianţei Maghiare din Transilvania încearcă să cureţe obrazul radicalilor din Ditrău
O mână spală pe alta: Radicalii Alianţei Maghiare din Transilvania încearcă să cureţe obrazul radicalilor din Ditrău

O mână spală pe alta: Radicalii Alianţei Maghiare din Transilvania încearcă să cureţe obrazul radicalilor din Ditrău

 Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT), formată în urma fuziunii din ianuarie dintre Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM), a emis un comunicat prin care ia apărarea locuitorilor din Ditrău, acuzaţi de xenofobie.

Documentul este semnat de preşedintele PPMT, István Csomortányi, dar şi preşedintele PCM, János Mezei, şi transmis către agenţia ungară de presă MTI, preluat şi tradus de hirado.hu.

În opinia Alianţei Maghiare din Transilvania, este ruşinos faptul că atât purtătorul de cuvânt al UDMR, Csilla Hegedüs, cât şi europarlamentarii Gyula Winkler şi Loránt Vincze „au atacat oamenii din Ditrău” prin declaraţiile făcute. Totodată alianţa consideră că, în urma punctului de vedere expus asupra evenimentelor de la Ditrău, Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) trebuie să demisioneze din funcţie.

AMT şi-a exprimat convingerea că situaţia de la Ditrău a fost o consecinţă a tensiunilor interne formate între populaţie şi proprietarul fabricii de pâine, respectiv un rezultat al experienţelor negative pe care comunitatea locală le-a avut cu statul român. Nu este vorba, în niciun caz, de xenofobie şi intoleranţă, susţin radicalii din fostul PCM şi fostul PPMT.

„Respingem toate acuzaţiile din campania media naţională al cărei scop este acela de a discredita maghiarii din Transilvania”, se arată în comunicat. AMT a reamintit că Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei şi-a exprimat opinia conform căreia nu este de dorit ca oraşul să fie plin de muncitori care vorbesc limba maghiară, respectiv că fostul preşedinte Traian Băsescu a numit maghiarii din Transilvania, o comunitate complexată, ai cărei membri nu suportă să aibă persoane de altă etnie în apropiere”.

Potrivit Alianţei Maghiare din Transilvania, este de neînţeles şi dăunător faptul că Csaba Asztalos, preşedintele CNCD, a demarat din oficiu o anchetă cu privire la cazul de la Ditrău, însă nu a făcut acelaşi lucru în urma declaraţiilor lui Lia Olguţa Vasilescu sau Traian Băsescu, îndreptate împotriva maghiarilor.

AMT i-a imputat lui Csaba Asztalos şi faptul că în declaraţiile date presei din România, acesta a spus, de mai multe ori, că la baza evenimentelor din Ditrău s-ar afla retorica anti-migraţie a Guvernului Ungariei.

AMT a numit „o nedreptate scandaloasă” faptul că, în timp ce în cazul cimitirului militar din Valea Uzului, autorităţile române refuză tragerea la răspundere a celor care „au profanat cimitirul şi au bătut maghiarii”, la Ditrău au fost deschise anchete şi proceduri din oficiu, de către mai multe autorităţi ale statului român. (Cu radicalii nu te pui: acolo unde toată lumea prezentă a văzut o forţare a porţii, Csomortányi şi Mezey văd maghiari bătuţi. La anul vor vedea maghiari schingiuiţi, iar peste 5 ani vor vorbi despre masacrul de la Uz – n.r.)

AMT a criticat şi declaraţia lui Hunor Kelemen, în care preşedintele UDMR a spus că vinovată de cele întâmplate este şi o parte a comunităţii din Ditrău. Potrivit alianţei, în ultimii o sută de ani a devenit o practică obişnuită a liderilor maghiari să facă declaraţii prin care să condamne propria comunitate din obiectivitate şi pentru a fi pe placul altora. Politicienii români au folosit, deseori, aceste declaraţii împotriva maghiarilor, dar nu au dat vreodată declaraţii autocritice similare.

„Principalul obiectiv al Alianţei Maghiare din Transilvania este acela de a avea lideri aleşi care să reprezinte interesele maghiarilor, fără compromisuri, fără dorinţa de a face pe placul politicienilor de la Bucureşti, fără laşitate”, se mai arată în comunicatul alianţei.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.