Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

O familie de iobagi români ridicată în rândul nobilimii transilvănene (1) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » (Inter)Național » O familie de iobagi români ridicată în rândul nobilimii transilvănene (1)
O familie de iobagi români ridicată în rândul nobilimii transilvănene (1)

O familie de iobagi români ridicată în rândul nobilimii transilvănene (1)

Satul Săcalu de Pădure, comuna Brâncoveneşti, este una dintre cele mai vechi aşezări cu populaţie exclusiv românească din Transilvania şi chiar din România. Prima atestare documentară apare sub denumirea latină de Zakalus şi datează din 1169. Acesta se află într-un document (nr. 10) atribuit regelui ungur Geza al II-lea (1141-1162). În realitate, actul respectiv a fost dat de fiul său, Ştefan al III-lea (1162-1172), fiindcă Geza al II-lea nu mai era principe al Transilvaniei în 1169. O a doua atestare datează din anul 1228 şi se află într-un act al regelui Andrei al II-lea (1205-1235), prin care principele îi dăruieşte unui magistrat al său, Dionisie, anumite moşii. În acesta localitatea apare cu denumirea de Zakal. De-a lungul timpului, satul a avut mai mute denumiri: Săcalu de Margine, Săcalu de Munte, Magyarerdoszkal, Erdoszakal, pentru ca începând din 1918 să se numească Săcalul de Pădure, judeţul Mureş.

De-a lungul vremii, locuitorii satului, toţi români, după ce şi-au pierdut pământurile, în urma creşterii continue a puterii grofilor şi baronilor unguri, şi-au pierdut şi libertatea, ajungând iobagi pe întinsul domeniu feudal al baronilor stăpâni ai castelului din Brâncoveneşti (Ieci): familiile Lasanczy, Bánfy, regelui Matei Corvinul şi, în cele din urmă, familia Kemény.

S-a întâmplat totuşi ca una dintre familiile iobăgeşti din Săcalu de Pădure (Zakal) să fie ridicată din starea de iobăgie în care se afla şi inclusă în rândul nobilimii transilvănene. Era un lucru extraordinar şi aproape nemaiîntâlnit ca un iobag român din Transilvania să primească titlul de nemeş şi să fie inclus între nobili. Trebuie să se fi întâmplat ceva extraordinar. Însă tocmai acest „extraordinar” nu s-a putut lămuri pe deplin nici până astăzi, chiar dacă, între timp, cu totul întâmplător s-a descoperit actul prin care iobagul Ladislau (Vasile) Lado a primit titlul nobiliar.

Părintele Romulus Sever Todea (1903-1989), care a slujit la altarul bisericii satului vreme de o jumătate de veac, în Monografia satului Săcalu de Pădure (pe care subsemnatul am tipărit-o în două ediţii: 2001 şi 2015), a lămurit, într-o oarecare măsură această întâmplare extraordinară, însă nu pe deplin. Şi nici nu avea cum, fiindcă lipsesc documentele lămuritoare.

În primul rând s-a oprit la o legendă orală, care s-a transmis din generaţie în generaţie, despre înnobilarea lui Ladislau (Vasile) Lado. Bătrânii povesteau că au auzit de la bunicii lor că în vremurile îndepărtate tinerii erau prinşi cu funia (arcanul) şi duşi la oaste. Ca să scape, mulţi nu dormeau în casă, ci prin podul grajdului, ca să poată fugi în caz de pericol. Unul dintre aceşti tineri, prinşi cu funia şi dus în armată, a fost şi Ladislau (Vasile) Lado. Ţara era în război pe vremea aceea, cu turcii. Ladislau (Vasile) Lado, acolo în război, ar fi găsit o ladă plină cu aur şi alte podoabe scumpe. El ar fi cerut să fie dus la împărăteasă ca să-i dea personal lada aceea. Când a văzut bogăţia aceea din ladă, împărăteasa, după ce l-a întrebat cum îl cheamă şi de unde este, i-ar fi spus că din acel moment el nu mai este iobag, ci nemeş şi se va numi „Ladislau Lado de Zakal”. I-a dat diplomă cu emblemă împărătească, pământ, l-a scutit de dări, avea drept să poarte armă etc. De toate acestea urmau să beneficieze şi toţi urmaşii săi, indiferent de sex.

Adevărul a fost cu totul altul. Nu era vorba de nici o legendă cu împăraţi şi împărătese, ci de Diploma dată de principele Transilvaniei, Gabriel Bathory (1608-1613), în 6 februarie 1610, la Târgu-Mureş, prin care Ladislau Lado era ridicat în rândul nobililor din Transilvania, „pentru credinţă şi fidelitate”. Printr-o întâmplare fericită, părintele Todea a descoperit acest act la avocatul clujean Teodor Iustinian, cel ce păstra „cu legitimă mândrie diploma scrisă în latineşte care atestă vitejia şi vrednicia străbunului Vasile Lado, de la 1610”. Iată şi dovada, tradusă din latină:

Noi, Gabriel Bathory, din mila lui Dumnezeu Principe al Transilvaniei, domn al părţilor anexate de la regatul Ungariei, Comite al secuilor etc. dăm de ştire şi facem cunoscut prin scrisoarea de faţă, tuturor pe care îi priveşte, că odată cu mijlocirea unor domni consilieri credincioşi ai noştri, luând aminte şi considerând credinţa şi slujbele credincioase ale credinciosului nostru nobil Ladislau Lado de Zakal pe care le-a făcut şi îndeplinit cu fidelitate, întâi principilor Transilvaniei, adică predecesorilor noştri, şi apoi nouă, conform exigenţei posibilităţilor sale şi după varietatea locurilor şi timpurilor, pe acelaşi Ladislau Lado, din milostivirea noastră specială şi din plinătatea puterii noastre, am hotărât să-l scoatem din starea de rând şi nobilă în care s-a născut şi a stat până acum şi să-l socotim, să-l înglobăm, să-l cooptăm şi introducem cu milostivire în rândul şi numărul adevăraţilor nobili ai principatului nostru Transilvania şi a părţilor supuse ale Ungariei, după cum îl şi socotim, înglobăm şi cooptăm şi introducem, hotărând în chip lămurit ca de acum înainte acelaşi Ladislau Lado şi toţi moştenitorii şi succesorii lui de ambe sexe să fie consideraţi nobili adevăraţi şi neîndoioşi.

Însemnul acestei nobilităţi adevărate şi perfecte îi dăm şi conferim cu milostivire, încuviinţând şi hărăzind acest blazon sau însemn al nobilităţii, adică un scut militar de culoare albastră ca cerul, pe al cărui fundal sau câmp se vede un călăreţ şezând pe un cal alb, ţinând în mâna dreaptă o cunună verde de lauri, iar în mâna stângă frâul calului; deasupra scutului este aşezat un coif militar închis, pe care îl acoperă o coroană regală împodobită plăcut cu pietre preţioase şi mărgăritare; din vârful coifului betele şi panglici de culori variate care atârnă jos, înconjoară şi împodobesc foarte frumos laturile sau marginile scutului, după cum toate acestea se văd mai bine în capul sau începutul acestei scrisori de nobilitate, fiind pictate mai clar de o mână iscusită în arta picturii, cu milostivire îi dăm şi conferim sus-numitului Ladislau Lado şi tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambe sexe încuviinţând şi hărăzind ca ei să poarte blazonul prescris sau însemnul nobilităţii, după obiceiul celorlalţi nobili adevăraţi şi distinşi, care folosesc blazoane în tot locul: lupte, întrecerile cu lancea, în turnire, dueluri, loviri şi în alte tot felul de lupte nobiliare şi militare, precum şi pe sigilii, steaguri, cortine, pânze, covoare, inele, pe case, scuturi, pavilioane, morminte, în general pe tot felul de lucruri şi rânduieli, ca titlu de nobilitate absolută şi adevărată, prin care să-i ridice pe lângă oamenii de orice stare, clasă, condiţie, demnitate şi treaptă mai înaltă, voim să-i declarăm, să-i ţinem, să-i numim deosebiţi de distinşi ca să poată beneficia şi bucura în veci de toate onorurile, milostivirile, privilegiile, favorurile, libertăţile, imunităţile şi prerogativele de care ceilalţi nobili adevăraţi, născuţi şi neîndoioşi şi oameni militari, de drept şi după obiceiul vechiu se bucură, cu atât mai mult apoi pentru declaraţia mai amplă a bunăvoinţei noastre faţă de acesta, am hotărât să scoatem şi să scutim, să o eliberăm şi să o înnobilăm casa lui, situată în moşia de mai sus Săcal, din comitatul Turda, în vecinătatea caselor iobagilor Chynok Triff de o parte şi a lui Petru Nierge de altă parte, de toate dările, taxele şi contribuţiile noastre atât ordinare, cât şi extraordinare, de plata dărilor şi a veniturilor cămării noastre, de prestarea oricăror slujbe iobăgeşti şi particulare, de asemenea, viile, semănăturile, culturile agricole şi orice fel de moşteniri ale sale le scoatem pe veci de plata dijmelor, nonelor, dărilor de cap şi de plata dreptului şi a consului de munte, ceea ce le scutim, le eliberăm şi înnobilăm prin scrisoarea prezentă.

De aceea credincioşilor, aleşilor şi nobililor comi, vicecomiţi şi juzi ai nobililor, strângătorilor de dare, dijmuitorilor, strângătorilor de none, computatorilor şi perceptorilor noştri de tot felul de contribuţii, dijme şi none, conducătorilor sus-numitului comitat Turda, de asemeneam administratorilor şi castelanilor cetăţii noastre Vechy, de asemeneam juzilor şi juraţilor posesiunii amintite mai înainte, Săcal, celor de azi, şi celor ce care se vor rândui pe viitor, de asemenea şi altora pe care îi interesează sau îi va interesa, care vor cunoaşte cuprinsul scrisorii, prin aceasta le ordonăm serios şi le cerem ferm, după ce vor primi scrisoarea de faţă, pe numitul Ladislau Lado, pe toţi moştenitorii şi urmaşii lui de ambele sexe să nu îndrăznească şi să nu aibă cutezanţa a-i opri, a-i tulbura, a-i molesta, a-i păgubi, într-un cuvânt la nici un fel de cenzuri, taxe şi contribuţiuni ale noastre, atât ordinare, cât şi extraordinare, la plata dărilor şi a veniturilor cămarei, de a încerca şi a-i sili la plata veniturilor cămarei, la prestarea oricăror slujbe iobăgeşti sau private, la plata dreptului şi consului de munte, ci acea casă şi toate averile trebuie să le consideraţi şi să le ţineţi cu toate mijloacele ca scutite, ocrotite, eliberate şi înnobilate. Altfel să nu faceţi. S-a citit celor prezenţi şi s-a restituit prezentatorului. În amintirea cărui lucru şi în tăria veşnică această scrisoare a noastră întărită cu puterea sigiliului nostru atârnat a hotărât şi hotărât cu milostivire să-i fie numitului Ladislau Lado şi tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi de ambe sexe.

Dat în Târgu-Mureş în ziua a şasea a lunii februarie, anului Domnului una mie şase sute zece. Pricipele Gabriel.

Scrisoarea a fost alcătuită şi scrisă în faţa scaunului judiciar al Comitatului Turda, prezentată, publicată şi proclamată în ziua de 3 martie 1610 şi emisă de mine, Mihaly – diacul Coloşvary, notar jurat al aceluiaş comitat”.

Deşi s-ar părea destul de clare toate cele cuprinse în scrisoarea de mai sus, se ridică destule semne de întrebare asupra acelor întâmplări petrecute la începutul anului 1610, în timpul domniei principelui Gabriel Bathory în Transilvania.

În primul rând, aşa cum reiese din scrisoare, se pare că nu este vorba de o înnobilare a iobagului Ladislau (Vasile) Lado, ci de o reînnobilare, o întărire, o reafirmare categorică a ridicării nobilului Ladislau Lado pe o treaptă nobiliară superioară. „Luând aminte şi considerând credinţa şi slujbele credincioase ale credinciosului nostru nobil Ladislau Lado de Zakal pe care le-a făcut şi îndeplinit cu fidelitate, întâi principilor Transilvaniei, adică predecesorilor noştri, şi apoi nouă, conform exigenţei posibilităţilor sale şi după varietatea locurilor şi timpurilor, pe acelaşi Ladislau Lado, din milostivirea noastră specială şi din plinătatea puterii noastre, am hotărât să-l scoatem din starea de rând şi nobilă în care s-a născut şi a stat până acum şi să-l socotim, să-l înglobăm, să-l cooptăm şi introducem cu milostivire în rândul şi numărul adevăraţilor nobili ai principatului nostru Transilvania şi a părţilor supuse ale Ungariei. (Va urma)

Prof. Ilie ŞANDRU

(Articol preluat din „Sangidava” nr. 4 (X) Serie nouă, editat de Fundaţia Culturală „Miron Cristea” Topliţa)

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.