O carte cu solemnitate de fluviu | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 20 octombrie 2019
Home » Economic » O carte cu solemnitate de fluviu
O carte cu solemnitate de fluviu

O carte cu solemnitate de fluviu

Ioan Dobreanu, Singuraticul, roman, ediţie prefaţată de Lucian Strochi, carte recomandată de Societatea Culturală „Clepsidra”, Editura PapiruS Media, Roman, 2015

Ioan Dobreanu (n. 1937), cu obârşia în localităţile Subcetate, prin tată, şi Gălăuţaş, prin mamă, ne uimeşte cu fiecare carte publicată. Încheindu-şi cu onoare misiunea didactică asumată de profesor de limba şi literatura română în oraşul Roman, se dedică cu acribie scrisului, care devine o preocupare la fel de pasionantă, ispititoare şi mistuitoare.

Cărţile sale sunt de factură diferită: memorialistică (Pur şi simplu memorii, 2011), jurnal de călătorie (Însemnări dintr-o călătorie în Spania, 2013), monografie (Gălăuţaşul şi gălăuţenii de altădată, 2014), romane (Mărturisirea, 2013 şi Singuraticul, 2015).

Dacă romanul Mărturisirea este construit după o cunoscută formulă a „poveştii în poveste” sau a „poveştii în ramă”, rama fiind pretextul literar pentru a ne introduce în povestea propriu-zisă, respectiv jurnalul biografic al lui Bogdan Vidraşcu, romanul Singuraticul, al doilea roman al lui Ioan Dobreanu, este construit linear, urmărind, timp de un secol, cronica unei familii, cu un complicat arbore genealogic, începând din anul 1910 şi până în zilele noastre, o familie în care cinci-şase generaţii la rând sunt urmărite de un blestem, vindecat, în cele din urmă, printr-o acţiune caritabilă.

singuraticulEste un roman tulburător, care poate fi parcurs cu plăcere de cititori cu gusturi diferite, în sensul că armonizează elemente ale romanului psihologic, de atmosferă şi de iubire, citadin şi rural, romantic, realist şi istoric, dar şi ştiinţifico-fantastic sau senzaţional. Poate şi din acest punct de vedere, Lucian Strochi îl consideră „o carte curioasă”, „o carte stranie”, iar pe autor, „romancierul singuratic”.

Bogdan Vidraşcu, personajul principal al romanului Mărturisirea, face parte din familia spirituală a lui Victor Petrini, personajul lui Marin Preda din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, personaj chinuit de frământări interioare: întrebări, analize, îndoieli. Astfel, Ioan Dobreanu completează în mod fericit galeria personajelor din literatura română a secolului al XX-lea, reprezentând tipul intelectualului, de astă dată cu unul originar într-un sat de pe Valea Superioară a Mureşului.

Protagoniştii romanului Singuraticul sunt cupluri ideale aparţinând aceleiaşi familii: contele Meran şi bucovineanca Elena, Iulia, fiica acestora, şi ofiţerul Sever Pop (ucis în al Doilea Război Mondial), apoi văduva Iulia şi avocatul Tavi Mureşan, Sabina, fiica Iuliei, şi Demian Dornescu, Doru şi Cristina. Spirite elevate, cu gusturi rafinate, admiratori ai artelor şi ai călătoriilor, ai frumuseţii umane – fizice, sufleteşti şi de caracter – fascinaţi de farmecul naturii, ei înşişi sunt aureolaţi de o frumuseţe morală pură, cultivând sentimente statornice de iubire, fidelitate, loialitate, altruism.

Mediul în care se mişcă personajele este preponderent citadin (Iaşi, Vatra Dornei, Cernăuţi, Viena); cel rural este reprezentat de localitatea montană Bilbor, din preajma Munţilor Călimani.

Ioan Dobreanu se dovedeşte a fi un fin observator al frumuseţii umane în plenitudinea ei şi al naturii. Iată două pasaje elocvente:

Părul ei negru şi bogat parcă izvorăşte din noapte, conturând frumuseţea stranie a chipului său. Din ochii ei verzi ca două pietre de smarald, străjuiţi de sprâncene frumos arcuite, plecau parcă fulgere, dând impresia că ele pătrund mai departe, mai adânc. (…) Umerii rotunzi, mâinile atât de frumoase, coapsele, sânii feciorelnici, totul părea că s-a născut sub dalta unui demiurg, care apoi a suflat asupra ei viaţă. Râdea cu toţi dinţii ei albi şi cu ochii plini de viaţă primitivă. Călcând pe o pajişte înflorită ca o altă Diană, nu puteai să ţi-o imaginezi altfel decât sărutând cu tălpile florile. O încântare plină de nelinişte, un zâmbet al formelor, aceasta era Sabina” (p. 212).

„…o linişte se aşternu pe tot drumul până la Bilbor. Maşina înainta greu prin drumul acela cu atâtea gropi. Departe, munţii se zăreau albaştri în zare, iar în apropiere pădurea păstra o linişte solemnă. Aşa sunt pădurile de brazi, nu se zbuciumă ca cele de foioase. Când treci prin ele parcă respiri solemnitatea unui templu” (p. 194).

Singuraticul este „un roman al tăcerilor expresive, al privirilor albastre şi adânci, blânde sau tăioase”, este o carte „ce are o solemnitate de fluviu şi o adâncime de codru străvechi” (Lucian Strochi).

Profesor Doina DOBREANU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.