Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

O armă cu lunetă, aproape 50 de cartuşe şi aproximativ 60 kg de vânat, confiscate de la doi braconieri | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » O armă cu lunetă, aproape 50 de cartuşe şi aproximativ 60 kg de vânat, confiscate de la doi braconieri
O armă cu lunetă, aproape 50 de cartuşe şi aproximativ 60 kg de vânat, confiscate de la doi braconieri

O armă cu lunetă, aproape 50 de cartuşe şi aproximativ 60 kg de vânat, confiscate de la doi braconieri

Doi bărbaţi, unul de 45 de ani din Mureş şi celălalt de 49 de ani din Harghita, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, ulterior fiind cercetaţi în stare de libertate, pentru comiterea a şase infracţiuni, printre care braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita a informat că, la sfârşitul săptămânii trecute, „prin colaborarea profesionistă dintre poliţişti şi pădurari, au fost obţinute date şi indicii cu privire la posibile fapte de natură penală în ceea ce priveşte vânătoarea de animale sălbatice, în care ar fi implicate două persoane, în pădurile din zona Pasului Bucin”.

La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor pe raza comunei Praid, care a interceptat un ATV, cu ajutorul căruia doi bărbaţi încercau să părăsească zona, deplasându-se pe DN 13/B către judeţul Mureş.

La vederea poliţiştilor, cei doi au încercat să fugă, „iar pasagerul a reuşit iniţial să-şi piardă urma în pădure, însă a fost descoperit ulterior, în urma percheziţiei efectuată de poliţişti la o cabană situată în zona Vârfului Bucin”.

„Tot în urma verificărilor şi controalelor efectuate asupra celor doi bărbaţi, precum şi a patru percheziţii ale unor locaţii utilizate de aceştia, trei în judeţul Harghita şi una în judeţul Mureş, poliţiştii au descoperit o armă cu lunetă confecţionată artizanal, 14 cartuşe calibrul 22 WMR, 35 de cartuşe calibrul LR, aproximativ 60 de kg de carne despre care există suspiciunea că provine de la animale sălbatice braconate şi trei capcane pentru vânat de talie mare. Toate aceste bunuri, precum şi ATV-ul folosit în presupusele activităţi infracţionale, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, a arătat Biroul de presă din cadrul IPJ Harghita.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că cei doi bărbaţi nu figurează ca fiind deţinători legali de arme, vehiculul de tip ATV utilizat nu este înmatriculat, iar conducătorul auto nu deţine permis de conducere.

Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic şi transportul vânatului dobândit în condiţii de braconaj, dar şi pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.