Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Numeroase investiţii ale Consiliului Judeţean Harghita îngreunate datorită faptului că firmele nu se prezintă la licitaţiile publice | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » Sănătatea » Numeroase investiţii ale Consiliului Judeţean Harghita îngreunate datorită faptului că firmele nu se prezintă la licitaţiile publice
Numeroase investiţii ale Consiliului Judeţean Harghita îngreunate datorită faptului că firmele nu se prezintă la licitaţiile publice

Numeroase investiţii ale Consiliului Judeţean Harghita îngreunate datorită faptului că firmele nu se prezintă la licitaţiile publice

Borboly Csaba: Din cauza politicilor economice necorespunzătoare şi a lipsei forţei de muncă, firmele nu se prezintă la licitaţiile publice

Mai multe proiecte de anvergură stagnează datorită faptului că la procedurile de licitaţie publică organizate de Consiliul Judeţean Harghita nu se depun documentaţii din partea firmelor. Importante proiecte judeţene, pentru a căror implementare au fost repetate procedurile de achiziţie publică de mai multe ori, nu avansează deoarece nu s-a depus nici măcar o ofertă. Pentru finalizarea lucrărilor de extindere şi reamenajare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc, nici la cea de-a treia procedură de licitaţie publică nu s-a prezentat nici o firmă. În vederea realizării studiului de fezabilitate pentru construirea unei noi clădiri a spitalului judeţean care să adăpostească Secţiile de pneumologie şi boli infecţioase, licitaţia publică a fost organizată pentru a doua oară şi doar cu această ocazie o firmă a depus documentaţia solicitată. Nu în ultimul rând, s-a publicat pentru a doua oară organizarea licitaţiei publice pentru proiectarea şi construirea unei noi clădiri care urmează să adăpostească patru noi locuinţe destinate medicilor de la spitalul judeţean. Termenul limită de depunere a ofertelor este data de 6 martie. Şi pentru construirea trotuarelor din localităţile Ditrău şi Ciumani urmează să fie publicată pentru a doua oară procedura de licitaţie publică. La fel şi în cazul construirii trotuarelor din comuna Zetea, unde după suspendarea contractului de execuţie a lucrărilor s-au organizat două noi proceduri pentru a putea fi finalizată investiţia. După publicarea de trei ori a anunţului de organizare a licitaţiei publice, consiliul judeţean a reuşit semnarea unui contract de prestări servicii pentru refacerea lucrărilor, iar pentru finalizarea lucrărilor va fi nevoie de organizarea unei a treia licitaţii publice, deoarece nici o firmă nu a depus documentaţia solicitată. A fost reabilitată porţiunea drumului judeţean 126, între localităţile Suseni şi Voşlăbeni, însă este nevoie de organizarea unei noi licitaţii publice pentru executarea lucrărilor la trecerea de nivel cu calea ferată, în localitatea Voşlăbeni, deoarece doar o firmă atestată de Căile Ferate Române poate executa aceste lucrări speciale. Au fost organizate deja două proceduri de licitaţie publică la care nu au fost firme candidate, urmând să fie organizată o a treia procedură, unde şi preţul lucrărilor va fi mai ridicat. Nu s-a prezentat nici o firmă, nici pentru executarea lucrărilor de reabilitare a porţiunii de drum cu o lungime de 600 de metri, pe drumul judeţean 136 din localitatea Goagiu. Urmează a fi organizată o nouă procedură pentru reabilitarea drumului judeţean de la Goagiu până la limita de judeţ, va creşte şi valoarea lucrărilor în speranţa că se vor prezenta firmele.

Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, este de părere că instituţia, dar şi locuitorii sunt într-o poziţie dezavantajată, lucrările de investiţii stagnând. „În prealabil, războiul dintre firmele de drumuri a avut un efect negativ asupra licitaţiilor organizate de consiliul judeţean, iar datorită preţului foarte scăzut, firmele mici nu şi-au permis să execute lucrările, în vreme ce firmele mari, datorită cuantumului mare de lucrări, nu au putut respecta termenele desemnate pentru finalizare. Politica economică haotică practicată de Guvern nu are nici un efect pozitiv, firmele nu se pregătesc pentru probabilitatea creşterii salariului minim, astfel nu le pot asigura salariile angajaţilor, care aleg să meargă la lucru în alte ţări. Şi, astfel, nu există oameni care să lucreze”, a adăugat Borboly Csaba. (Biroul de presă al CJ Harghita)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.