Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Nu cumpăraţi purcei de la persoane neautorizate! | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Nu cumpăraţi purcei de la persoane neautorizate!
Nu cumpăraţi purcei de la persoane neautorizate!

Nu cumpăraţi purcei de la persoane neautorizate!

V-aţi putea trezi că aţi dat banii pe un exemplar bolnav şi aţi risca să răspândiţi virusul pestei porcine în judeţ. Acesta este avertismentul autorităţilor sanitar-veterinare, care fac apel la cetăţeni să achiziţioneze porcine doar din exploataţii autorizate sanitar-veterinar. În caz contrar, dacă sunt identificaţi, riscă amenzi contravenţionale şi dosare penale.

„Avem informaţii că a început comercializarea animalelor din alte judeţe, de către persoane neautorizate şi, pe baza acestora, avertizăm populaţia să nu achiziţioneze purcei de la persoanele venite din alte judeţe, cu maşini neînregistrate şi fără respectarea măsurilor legale; să achiziţioneze porcine doar din exploataţii autorizate sanitar-veterinar, însoţite de documente oficiale, pentru a preveni apariţia pestei porcine africane şi în judeţul Harghita, având în vedere că această boală evoluează în judeţele învecinate, Covasna şi Bacău”, a declarat,   miercuri, directoarea executivă adjunctă a Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Cristina Antal.

Potrivit acesteia, pentru a preveni apariţia pestei porcine africane în judeţ, au fost intensificate controalele în trafic, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita, fiind aplicate, până în prezent, amenzi în valoare de 35.000 lei. De asemenea, specialiştii DSVSA au efectuat inspecţii în exploataţii, pentru identificarea animalelor bolnave sau suspecte.

„Orice îmbolnăvire sau moarte a unui animal trebuie, în mod obligatoriu, anunţată medicului veterinar din localitate. Precizăm că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social, din punct de vedere economic. DSVSA Harghita solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei”, a adăugat dr. Cristina Antal.

Directoarea executivă adjunctă a DSVSA Harghita a făcut apel la responsabilitate, menţionând că persoanele care vor fi identificate că au cumpărat animale de la persoane necunoscute, fără documente legale, „riscă amenzi contravenţionale şi dosare penale”.

Conform statisticilor la nivel naţional, la finalul lunii februarie, pesta porcină africană evoluează în 284 localităţi din 20 de judeţe, cu un număr de 1.071 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale). În total, au fost eliminaţi 365.355 de porci afectaţi de boală şi există 1.078 cazuri la mistreţi.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.