marți , 11 decembrie 2018
Home » Cultură » „Nici unul dintre noi, care trăim astăzi, nu vom mai prinde al doilea Centenar. Aşa că să ne bucurăm şi să-l trăim ca atare şi să-i acordăm importanţa cuvenită”
„Nici unul dintre noi, care trăim astăzi, nu vom mai prinde al doilea Centenar. Aşa că să ne bucurăm şi să-l trăim ca atare şi să-i acordăm importanţa cuvenită”

„Nici unul dintre noi, care trăim astăzi, nu vom mai prinde al doilea Centenar. Aşa că să ne bucurăm şi să-l trăim ca atare şi să-i acordăm importanţa cuvenită”

Topliţa: Zilele „Miron Cristea”, ediţia a XXI-a

Zeci de profesori universitari, istorici, teologi, cercetători, scriitori, arhivişti etc., din toate zonele ţării, dar şi din străinătate – Moldova, Polonia şi Turcia – participă, începând de marţi şi până astăzi, în municipiul Topliţa, la o nouă ediţie a manifestărilor cultural-ştiinţifice reunite sub egida Zilele „Miron Cristea”, dedicate cinstirii memoriei primului Patriarh al României. Ca în fiecare an, programul manifestărilor este foarte variat, de la Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice până la vizita documentară din comuna Bilbor sau participarea la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din municipiu.

Deschiderea festivă a ediţiei a XXI-a a Zilelor Miron Cristea a avut loc marţi după-amiază, în sala de şedinţe a Primăriei Topliţa.

Săptămâna viitoare începe amenajarea Parcului Centenarului din Topliţa

Cu această ocazie, ing. Stelu Platon, primarul municipiului, în cuvântul de salut adresat invitaţilor a vorbit, printre altele, despre evenimentele organizate în localitate pentru a marca Centenarul Marii Uniri.

„Este o onoare şi o plăcere ca 11 ani la rând să fiu gazdă a acestui eveniment. Un eveniment care se înscrie evident celei mai importante sărbători a românilor, Centenarului. Sigur, peste tot în ţară sunt evenimente dedicate acestui moment unic în istoria noastră, a românilor. Este trist că, din păcate, nu simţim acelaşi lucru de acolo, din sferele înalte ale puterii. Important e ce facem fiecare între noi, în comunităţile noastre. Şi noi, aici, la Topliţa, ne-am străduit să marcăm Centenarul începând cu prima parte a anului, când ne-am înfrăţit în sfârşit cu un oraş din Republica Moldova. Am subliniat şi am punctat în mod deosebit, evident, Ziua Eroilor. Am avut o serie întreagă de evenimente culturale (…) de la tabere de copii, cu copii din Basarabia, foarte multe evenimente la casa de cultură, toate circumscrise acestui mare eveniment”, a spus ing. Stelu Platon.

Primarul municipiului a punctat faptul că săptămâna viitoare vor începe lucrările de amenajare a Parcului Centenarului.

„Avem un program ambiţios, după ce în urmă cu mulţi ani, în prezenţa ÎPS Ioan, acum mitropolitul Banatului, am sfinţit simbolul latinităţii, care este în centru, iată că de săptămâna viitoare începem să lăsăm în piatră, spunem noi, nişte urme ale Centenarului. Este vorba despre un proiect destul de scump, cu promisiuni oarecare de la Ministerul Culturii (…): aşa-numitul Parc al Centenarului. Acest parc înseamnă reabilitarea unei bune părţi din parcul din centrul oraşului. Va fi un portic la intrare, un mic arc peste timp, în care pe pilonii de bază, pe stâlpi, îi vom regăsi, evident, pe Miron Cristea şi Iuliu Hossu, iar pe frontispiciu marile personalităţi începând cu Regele Ferdinand, I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul şi, desigur, Decebal şi Traian, pe care noi, cei de aici (…) am considerat că reprezintă personalităţi care au şi o oarecare legătură cu zona noastră. Se va reamenaja tot parcul (…) va exista în aceeaşi linie cu fântâna şi cu porticul statuia Regelui Ferdinand. Şi, desigur, vom reamenaja piaţeta din faţa cinematografului”, a afirmat edilul, precizând că „sigur aceste evenimente, şi în special Zilele Miron Cristea, lasă urme în istorie”, dar „timpul trece peste toţi şi poate că şi astfel de lucrări vor contribui la o rememorare continuă a acestui important eveniment”. „Poate că sute de ani cei care vor trece prin centrul orăşelului, prin parc, vor citi acolo Parcul Centenarului şi vor zice: da, a fost un Centenar. Prea repede şi prea des ne uităm istoria”, a conchis primarul.

Probabil cea mai importantă manifestare ştiinţifică care are loc în zonă

Prof. Ilie Şandru, sufletul şi iniţiatorul evenimentului, „cel care a dus timp de 21 de ani continuu manifestările culturale reunite sub denumirea de Zilele Miron Cristea, a evidenţiat faptul că ediţia a XXI-a a acestor manifestări „stă sub semnul marelui moment istoric pe care îl trăim şi de care trebuie să ne bucurăm generaţiile actuale de români”. „Trăim acest mare moment istoric, pe care generaţiile de astăzi au onoarea de a-l trăi. Nici unul dintre noi, care trăim astăzi, nu vom mai prinde al doilea Centenar. Aşa că să ne bucurăm şi să-l trăim ca atare şi să-i acordăm importanţa cuvenită”, a punctat prof. Ilie Şandru.

De asemenea, iniţiatorul acestor manifestări a amintit că „pe lângă acest moment istoric pe care îl trăim, al Centenarului Marii Uniri, marcăm şi nişte evenimente deosebite care s-au petrecut în viaţa localităţii noastre şi care nu sunt de mică importanţă”. Acesta a spus că, în primul rând, în urmă cu 150 de ani, la Topliţa Română s-a născut primul Patriarh al României, în 1868. De asemenea, vineri va fi aniversarea a 90 de ani de la sfinţirea Mănăstirii „Sf. Ilie”, ctitoria primului Patriarh al României. Şi tot în acest an se împlinesc 360 de ani de la atestarea documentară a Mănăstirii Doamnei, una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din zona aceasta.

Moderatorul discuţiilor, dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa, a evidenţiat, la rândul său, că Zilele „Miron Cristea” sunt „probabil cea mai importantă manifestare ştiinţifică care are loc în zonă”.

După aceasta, preot dr. Florin Ţuşcanu din Piatra Neamţ a adus la Topliţa, ca în fiecare an de altfel, trei daruri: pentru Mănăstirea „Sf. Ilie” o carte poştală veche, cu Patriarhul „Miron Cristea”, cumpărată din Borsec şi trimisă din Topliţa unui deputat; pentru prof. Ilie Şandru o icoană a Sf. Ilie Tesviteanul lucrată cu foiţă de aur; dar şi trei puieţi de stejar „cu tot cu pământ din Moldova” pentru a fi plantaţi în localitate.

Lucrările în plen

După aceste intervenţii au urmat comunicările în plen. Prof. Dr. Valentin Marica a prezentat lucrarea „Miron Cristea, descoperirea operei”, prof. Dr. Florin Bengean – „Biserica Ortodoxă Română şi Marea Unire”, conf. univ. Dr. Ana Bantoş – „Scriitorii basarabeni şi Unirea”.

De asemenea, prof. univ. Dr. Ioan Sabău Pop a susţinut comunicarea „Tratatul de la Trianon. Reforma agrară din 1921 şi optanţii unguri”, evidenţiind că, din datele de până acum, statul român a plătit 4,8 de tone de aur către optanţii unguri, iar după 1990, moştenitorii acestora revendică (mulţi au şi obţinut) imobilele care au fost în litigiu după Marea Unire. De asemenea, s-a amintit că optanţii unguri au cerut statului român despăgubiri în valoare de 33 de miliarde de lei, în condiţiile în care bugetul României era de 18 miliarde de lei! (Despre problema optanţilor unguri, Informaţia Harghitei a relatat recent)

Ultima lucrare prezentată în plen a fost a prof. univ. Dr. Ion Agrigoroaiei: „Marea Unire în perspectiva actuală”. Printre multele lucruri interesante prezentate, prof. Ion Agrigoroaiei a evidenţiat faptul că nu toate marile puteri au fost de acord cu unirea Basarabiei cu România. De exemplu, SUA, care nu a semnat actul prin care Basarabia s-a unit cu România. Totodată, acesta a mai explicat că şi Ucraina voia Basarabia, ca să devină cea de-a 10-a gubernie ucraineană. De asemenea, acesta a mai punctat că unirea a fost doar un sfârşit de drum şi începutul altuia – unificarea. Deoarece era foarte greu să unifici patru administraţii diferite.

Marţi seara, participanţilor la manifestări le-a fost prezentat Muzeul de Etnografie, ce urmează să fie redeschis în mod oficial (cu detalii vom reveni într-un număr viitor).

Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice

Miercuri, Zilele „Miron Cristea” au continuat cu Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, cu trei secţiuni. În secţiunea „Patriarhul Miron Cristea şi Biserica Ortodoxă Română”, care a avut loc în sala de şedinţe de la primărie, au fost prezentate 14 comunicări ştiinţifice, în care s-a discutat în principal despre rolul patriarhului şi al bisericii în marele act istoric de la 1 Decembrie.

La secţiunea „Istorie naţională”, care s-a desfăşurat la casa de cultură, prin cele 15 comunicări s-au dezbătut, cum evidenţia şi prof. Ilie Şandru, evenimentele care au dus la Marea Unire, începând cu intrarea României în Războiul Reîntregirii Neamului, în 1916, suferinţele îndurate şi sacrificiile a sute de mii de români, până în 1920, odată cu retragerea armatei române din Budapesta şi demobilizarea ei.

La concluzii, în secţiunea „Istoria naţională”, prof. univ. Dr. Ion Giurcă, moderatorul dezbaterilor, a militat pentru ca Centenarul Marii Uniri să fie sărbătorit până în 1920, nu neapărat datorită Tratatului de pace de la Trianon, ci pentru că atunci armata română a trecut de la starea de război la cea de pace.

De asemenea, acesta a explicat că nu i se pare „fericită” expresia România Mare, pentru că „ar însemna să dăm apă la moară tezei sovietice din perioada interbelică potrivit căreia statul român a fost un stat imperialist şi că a cucerit teritorii. România nu a fost nici mare, nici mică. A fost cât trebuia”.

Fiind în Anul Centenar, tot la concluzii, prof. Ion Giurcă se întreba dacă „o să scoată cineva o carte despre ce s-a întâmplat în Banat din noiembrie 1918 şi până în august 1919”. „Toată lumea vorbeşte despre nefrământata prietenie româno-sârbă. Ori ce a fost în Banat… acolo ungurii au fost mici copii faţă de ce au făcut sârbii. Bulgarii la fel în Dobrogea”.

La secţiunea „Cultură şi civilizaţie românească”, găzduită de Biblioteca George Sbârcea, s-au dezbătut teme privind folclorul, etnografia, cultura şi civilizaţia română, fiind prezentate 16 lucrări. Comunicările ştiinţifice sunt incluse în volumul Sangidava, care a fost prezentat participanţilor în cadrul manifestărilor.

Tot miercuri a fost oficiată de către un sobor de preoţi o slujbă de pomenire la bustul patriarhului din parcul central al municipiului Topliţa, urmată de o depunere de coroane.

Ieri au fost prezentate sau lansate 15 cărţi. Tot joi a avut loc şi prezentarea a două proiecte culturale pentru Anul Centenarului („100 de cărţi despre Basarabia la 100 de ani de la Marea Unire” al Dr. Vasile Şoimaru şi Dr. Mihai Taşcă – Chişinău; „100 de cărţi la Centenarul Marii Uniri: 1918-2018” al Dr. Nicolae Băciuţ, Tg. Mureş). După aceasta a urmat tradiţionala excursie tematică la Bilbor.

Astăzi, cei prezenţi la Zilele Miron Cristea participă la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea hramului Mănăstirii „Sfântul Ilie”, ctitoria Patriarhului Miron Cristea, astfel încheindu-se şi manifestările cultural-ştiinţifice din acest an de la Topliţa.

Cea de-a XXI-a ediţie a Zilelor „Miron Cristea” a fost organizată de Fundaţia Culturală „Miron Cristea”, în parteneriat cu Centrul Cultural Topliţa, Biblioteca Municipală „George Sbârcea”, cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului local Topliţa.

Şt. PĂTRÎNTAŞ

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. In my past articles, we talked about the versatility of 5 gallon buckets in different
    places. We use them at home, in the office, at camp site and most possibly in the garden. Do you know that these buckets can as well be used at school, insanely?

    You might be wondering why any school would want to utilize 5 gallon buckets for teaching activities.
    But all it really takes is just an creative imagination. And these affordable versatile
    5 gallon pails could be one of the teachers’ favorite things to use
    at school.

    Faith, the you play as, is agile, strong, and a ninja.
    She could fight very well but she doesn’t even need to because she will sneak around
    so carefully. She is only seen when shed like to certain you’re seen. She
    only uses guns when she really wants to shoot one of your colleagues.

    Colour My Heart, the prequel to Colour My World, any
    great emotional exploration. Colour My World is
    a great deal of the same, if less. The world is far more interactive, recreation time is extended, with a well-defined goal offers players a more ideal
    sense of direction without losing the game’s skill to tug at
    heartstrings. By actually letting players color the world
    as they pass through it can be an amazing accessory for the already
    creative game way of thinking. The music is a better choice,
    as it loops naturally throughout sport without being distracting or too unnecessary.

    A few others hits urban movies take is how the production quality will be less than an art house film made on a similar resources.
    That urban movies don’t have well written scripts where
    they all look the same style a good idea.

    The materials you are stuck, generate the absolute worst version of whatever
    you might be working on that you capable of
    creating. If you are writing a sales page, or a blog post, or
    copy for about a press release, throw yourself into
    it with the mindset you just are in order to stretch the limits of bizarre.
    Check you helps make it going to shock and disappoint!
    Include everything that might have censored, and exaggerate it to
    the hilt. Have fun with it.

    IDracula can be a fun and exciting twist on the survival
    action game. Hordes of undead, mummies, werewolves and vampires come
    to you from every side in an unending assault, and due to fight
    them off with both arsenal of guns, crossbows, grenade
    launchers, and such like.

    There always be so other advantages 5 gallon buckets could offer at course.

    Those three examples above should do for anyone to spark private ideas in utilizing the 5 gallon pails inside or outside your class.
    Perhaps create a new creative game using the pails? http://ysyzeqepynku.mihanblog.com/post/89

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.