Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„NATO ne poate ajuta să ne apărăm ţara, dar nu o poate face în locul nostru…” (I) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » (Inter)Național » „NATO ne poate ajuta să ne apărăm ţara, dar nu o poate face în locul nostru…” (I)
„NATO ne poate ajuta să ne apărăm ţara, dar nu o poate face în locul nostru…” (I)

„NATO ne poate ajuta să ne apărăm ţara, dar nu o poate face în locul nostru…” (I)

„Exportul” de comunism sau cel de democraţie. Implicarea Rusiei în Siria şi posibilele evoluţii şi ale unui conflict ce pare a căpăta noi proporţii, imigranţii care aproape că invadează Europa, „umbrela NATO” sub care ne aflăm, dar şi nevoia de securitate şi apărarea ţării care ţin, în primul rând, de responsabilitatea factorilor de conducere ai României. Toate acestea sunt abordate într-un interviu cu generalul de brigadă (r.) dr. Gheorghe Văduva, unul dintre cei mai avizaţi cunoscători ai acestei problematici, preluat din revista „Apărarea mureşeană”, nr. 5, ianuarie-martie 2016.

 

Reporter: Stimate domnule general, anterior anului 1989, URSS încerca – după un model brevetat anterior cu mult succes în Europa (e şi cazul României) – să „exporte comunism” şi în ţări ale lumii a treia. URSS a dispărut însă în 1991, dar după un model oarecum asemănător, SUA au încercat să „exporte democraţie”. Acest lucru l-au încercat şi în unele ţări arabe. N-au reuşit, pentru că – în opinia mea – cultura arabă este total imună la acest concept generos. Nu cumva, prin acţiunile lor, SUA au deschis acolo o adevărată „Cutie a Pandorei”?

General Gheorghe Văduva: Marile puteri au toată grija să „exporte” ceea ce cred ele că le este favorabil în amplificarea propriei puteri, în crearea şi menţinerea unor zone de siguranţă strategică pentru ele (evident, situate, pe cât posibil, în afara frontierelor proprii, dacă se poate chiar la mii de kilometri distanţă), în dominarea lumii şi, mai ales, în menţinerea controlului asupra zonelor de interes strategic nemijlocit. Unele dintre aceste zone sunt chiar de interes strategic vital pentru marile puteri, aşa cum, spre exemplu, este Ucraina pentru Rusia. Desigur, în viziunea Rusiei. Încercând să iasă din capcanele acestor strategii ale apărării înaintate, Alexandr Dughin propune o formulă destul de tentantă – Eurasia, de la Atlantic la Vladivostok – formulă care ar integra în acelaşi areal geopolitic, tehnologia de vârf din spaţiul vest-european, parte din marea finanţă şi, evident, marile resurse din imensitatea Rusiei. SUA, de la amiralul Mahan încoace, au înţeles că siguranţa lor strategică nu se mai poate obţine doar prin doctrina Monroe, cea a izolaţionismului, ci prin stăpânirea mărilor, a rutelor de transport maritim, a strâmtorilor şi a centrelor vitale ale unei configuraţii globale. Şi, de atunci – mai ales de la finele celui de-al Doilea Război Mondial – aplică fără încetare o astfel de strategie, care are câteva componente extrem de importante, precum: 1. Exportul modelului american de democraţie, tentant pentru toată lumea, mai ales pentru generaţia tânără; 2. Controlul strategic al punctelor-cheie şi centrelor vitale şi realizarea unui dispozitiv care să asigure nu doar gestionarea crizelor şi conflictelor, ci, în primul rând, apărarea activă (ofensivă) înaintată a Statelor Unite şi aliaţilor săi; 3. Distrugerea sau îndiguirea, prin orice mijloace (mai exact, prin toate mijloacele posibile), a tuturor centrelor de putere şi cu prioritate a marilor puteri capabile să lovească teritoriul SUA (în speţă, a Uniunii Sovietice, recent, a Rusiei); 4. Aplicarea străvechii politici de divide et impera, îndeosebi în zona Orientului Mijlociu, dar nu numai, pe care George W. Bush, spre exemplu, dorea să-l transforme foarte rapid în Marele Orient Mijlociu Democratic şi Prosper. „Primăvara arabă” nu a fost altceva decât unul dintre efectele geopolitice ale acestei strategii occidentale, îndeosebi americane, strategie care a avut priză la populaţia tânără, dar care, prin înlăturarea unor conducători matusalemici de la putere, a creat, de fapt, condiţii extrem de favorabile pentru cucerirea rapidă a acesteia de către islamişti. Haosul generat astfel în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat prezintă un foarte mare pericol, tocmai prin imposibilitatea de a-l controla. Acest haos înseamnă, evident, deschiderea unei Cutii a Pandorei. Planificat sau nu…

Reporter: Prin pregătirea şi experienţa dumneavoastră, sunteţi în măsură să aveţi un punct de vedere cât se poate de competent asupra evenimentelor din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Consideraţi că o acţiune complexă, mult mai hotărâtă şi rapidă din partea SUA şi aliaţilor ei din NATO, ar fi putut preveni apariţia Statului Islamic (SI)?

General Gheorghe Văduva: Orientul Mijlociu este agitat, conflictualizat la maximum şi, potrivit politicilor şi strategiilor aplicate de Occident aici, el n-ar trebui să mai prezinte vreun pericol pentru cineva, întrucât el însuşi este un nemaipomenit poligon de consum de armamente, de testări şi, deci, de proliferare a unei astfel de industrii care aparţine, evident, marilor puteri. Firmele americane şi ruseşti de armamente (dar nu numai ele) au un „front de lucru” destul de larg şi de profund… Numai că, din nefericire, Orientul Apropiat şi mai ales cel Mijlociu nu au răspuns foarte prompt politicilor şi strategiilor occidentale de divide et impera, ci au lunecat spre un efect ciudat, de bumerang. Numai într-o singură zi, spune Witold Gadowski, jurnalist polonez de investigaţii aflat la faţa locului, Al-Maliki, primul-ministru irakian, sfătuit de americani, dizolvând miliţia sunnită care lupta împotriva extremiştilor, a dat afară 85.000 de luptători foarte bine pregătiţi, cei mai mulţi dintre ei ajungând la SI. La fel s-a întâmplat şi cu cei din serviciile secrete ale lui Saddam Hussein. Apoi, spre acest nucleu de forţă al islamismului au început să curgă şiroaie de jihadişti, atraşi de bani şi de idee. Din Cecenia, din Afganistan şi chiar din Europa occidentală. Astfel, SI a constituit foarte rapid nişte formaţiuni militare bine antrenate şi experimentate, care acţionează într-un mod hibrid, mascate în rândul populaţiei, împreună cu reţele mafiote de toate felurile, luând rapid sub stăpânire trei regiuni din Irak, inclusiv oraşul Mossul, şi două din Siria, toate foarte bogate în petrol. Bugetul SI ajunge la peste 800 de milioane de dolari anual. Strategia loviturilor aeriene nu-i afectează pe aceşti luptători, iar terestru nu reuşeşte nimeni să pătrundă acolo, întrucât frontierele sunt strict controlate. Cei care nu se supun regulilor sunt pur şi simplu răstigniţi. Numai o acţiune conjugată SUA, China, UE, Rusia, Arabia Saudită etc. ar fi avut, probabil, sorţi de izbândă dacă (prin absurd) ar fi lovit masiv aceste regiuni sau dacă declanşau o operaţie terestră de anvergură strategică compusă din zecii de divizii. Iar un astfel de risc nu şi l-ar fi asumat nimeni. Şi, oricum, ar fi acţionat în gol. Pentru că SI nu are o armată formată din corpuri de armată, divizii, brigăzi etc., ci din structuri foarte flexibile care luptă după reguli impuse de împrejurări, adică sfidând aproape orice reguli de ducere a războiului. Acţiunea americană în Irak şi cea a NATO în Libia, deşi ambele au învins, s-au soldat mai degrabă cu eşecuri şi costuri imense. Iar efectele acestor acţiuni sunt tocmai contrare (dacă nu cumva chiar au fost planificate să fie aşa…). Mai mult, luptătorii SI nu sunt, azi, numai în aceste regiuni. Ei sunt deja răspândiţi cam prin toată lumea, mai ales pe continentul european.

Reporter: Evoluţiile politico-militare din zona Orientului Apropiat şi Mijlociu par să se complice din ce în ce mai mult în ultimele săptămâni prin implicarea militară a Rusiei în zonă, act neagreat de SUA, deşi scopul Rusiei – cel declarat oficial, desigur – este în aceeaşi măsură şi al SUA şi al tuturor celor care doresc distrugerea SI. Consideraţi că este posibil un acord de cooperare – să zicem, unul limitat la zona respectivă – între Rusia şi SUA sau, în caz contrar, situaţia se va complica şi mai mult?

General Gheorghe Văduva: Un astfel de acord ar fi necesar, deşi mă îndoiesc că s-ar şi putea realiza foarte rapid. Rusia îşi are interesele ei în Siria. Ruşii au o bază militară la Tartus şi sunt în curs de a realiza o nouă bază la Latakia, localitate situată la 80 de kilometri spre nord, în apropierea graniţei cu Turcia, controlând astfel întregul litoral sirian al Mediteranei. La Tartus a acostat recent şi portavionul chinezesc Liaoping. Urmează să sosească, probabil prin Iran, şi avioanele acestui portavion, precum şi un număr suficient de elicoptere de luptă, plus vreo mie de infanterişti marini chinezi. Deci, alături de Rusia, se implică şi China. Dar, aşa cum vă spuneam, SI nu este o formaţiune foarte precisă cu care să se poată lupta alte formaţiuni foarte precise. Pentru a combate SI, este necesară o complicată concentrare de forţe – îndeosebi speciale – care, împreună cu cele siriene şi irakiene, să declanşeze o ofensivă specială, legală şi legitimă, împotriva SI. Însă angajarea efectivă a luptei cu combatanţii SI va fi, desigur, foarte dificilă, întrucât ei sunt constituiţi în echipe, fiecare echipă având probabil o misiune (după îndeplinirea misiunii, echipa se reorganizează). Iar conducerea efectivă a SI, în afară de liderul autoproclamat, oarecum la vedere, Al-Bagdadi (desigur, nume conspirativ), este disimulată în marea masă a locuitorilor, fără ca vreunul dintre ei să ştie foarte precis cine, cum, când, unde, de ce şi cu ce face ce face. Combaterea SI va necesita timp, izolarea zonei şi o vânătoare internaţională de SI-işti, în condiţiile în care, atât statele din zonă, cât şi marile puteri ale lumii ar coopera intens şi şi-ar coordona cu precizie forţele şi acţiunile.

Or, se pare că ruşii, chinezii şi sirienii, probabil sprijiniţi de iranieni şi chiar de israelieni, eludând Statele Unite, care de fapt i-au înarmat pe rebeli, vor să nimicească efectiv acest SI. În fond, acest aşa-zis stat nu este decât o organizaţie teroristă de cea mai groaznică speţă, care, spre deosebire de celelalte, a cucerit deja un teritoriu.

Reporter: Suntem în mijlocul unui război informaţional foarte elaborat, fiind de-a dreptul „bombardaţi” cu ştiri contradictorii despre valurile de imigranţi care vin pe diverse căi în Europa. Consideraţi că acestea sunt o consecinţă directă a sărăciei şi conflictelor militare din Orientul Apropiat şi Mijlociu sau fac parte, mai degrabă, dintr-un plan de atac/invadare – să-i spunem asimetric – foarte bine conceput?

General Gheorghe Văduva: Şi-şi. Singura certitudine este aceea că, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat, se desfăşoară, de zeci de ani, războaie pustiitoare, cu cauze foarte complexe şi consecinţe greu de calculat. Aceste războaie şi conflicte, în marea lor majoritate, se datorează amestecului Occidentului în treburile acestei regiuni foarte bogate în petrol, dar şi unor tensiuni interne destul de mari, cum sunt cele israeliano-palestiniene. Migraţia masivă de populaţii musulmane, de regulă neintegrabile în modul de viaţă european, a început însă brusc şi inexplicabil în ultimii ani. Şi nu numai din cauza războaielor. Cei mai mulţi dintre refugiaţii de război – şiiţi, yazizi şi creştini – se află de mai bine de un an în taberele din zona kurdă a Irakului, în sudul Turciei şi în Liban. Aceşti oameni sunt vânaţi şi ucişi pur şi simplu de către islamişti. Pentru a scăpa din calea urgiei declanşate de SI, într-o singură noapte, spune un jurnalist care a stat de vorbă cu unul dintre preoţii urbei, oraşul Karakos din Valea Ninivei a fost părăsit de către toţi locuitorii săi, 60.000 de oameni. Ceilalţi – adică cei care asaltează Europa – sunt nu doar cei necăjiţi, cei nevoiţi să-şi părăsească locurile natale din cauza sărăciei şi războaielor, ci mai ales cei care au reuşit să strângă (sau să primească) ceva bani. Este mai mult ca sigur că, printre ei, se află jihadişti, luptători ai Statului Islamic, terorişti şi alţi indivizi, unii fanatici, care, probabil, vor crea mari probleme de securitate continentului european în următorii ani. (Va urma)

Consemnare de maior (r.) Nicolae BALINT

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.