Muzica timpurilor trecute poate fi la fel de captivantă şi în prezent | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 17 august 2018
Home » Cultură » Muzica timpurilor trecute poate fi la fel de captivantă şi în prezent
Muzica timpurilor trecute poate fi la fel de captivantă şi în prezent

Muzica timpurilor trecute poate fi la fel de captivantă şi în prezent

Nu ai cum să intri în tainele unui festival cu tradiţie fără ajutorul celor care i-au dat viaţă. Muzicologul István Pávai, membru al formaţiei Barozda – ansamblul care a înfiinţat Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc – ne-a purtat prin istoria celui mai vechi festival de muzică veche din România, ajutându-ne să înţelegem mai bine pasiunea unor muzicieni şi semnificaţia unui eveniment cu istorie. Cum a luat fiinţă acest festival, ce înseamnă folclorul transilvănean în context interetnic, care sunt instrumentele care dau acel farmec special muzicii vechi, ce tip de muzică ascultau în tinereţe membrii Ansamblului Barozda aflăm din interviul cu muzicologul István Pávai. Un interviu din care înţelegi, înainte de toate, că muzica are forţa de a uni oameni şi de a înfrăţi trecutul cu prezentul.

 În 1980 puneaţi bazele Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc. Ce anume v-a determinat să faceţi acest lucru?

După ce am primit diploma de licenţă la Academia de Muzică din Cluj, în toamna anului 1976, am fost repartizat, împreună cu prietenul meu József Simó, la Miercurea Ciuc. Încă din anii de facultate intenţionam să facem o formaţie instrumentală după modelul celor tradiţionale din mediul folcloric, cu scopul de a interpreta folclor autentic în mod autentic.

La Miercurea Ciuc l-am cunoscut pe Imre Bokor, originar din Lunca de Jos, care de mic copil a învăţat vioară de la un purtător de folclor vestit din localitate, violonistul János Zerkula. Astfel am putut forma un trio tip transilvan: ceteră, braci, gordună, ca să folosesc termenii populari pentru vioară, violă şi contrabas. Curând, ni s-a alăturat solista vocală Erzsébet Györfi. Am avut nenumărate concerte, am înfiinţat casa dansului popular din Miercurea Ciuc, am popularizat folclorul autentic prin emisiuni de radio şi televiziune, dar atunci încă nu ne-am gândit să cântăm aşa-zisă muzică veche.

În 1979 s-au împlinit 350 de ani de la naşterea lui Joannes Kájoni (Ioan Căianul). Cu această ocazie, muzeul judeţean a organizat o comemorare în curtea Castelului Mikó, din Miercurea Ciuc. Muzeologul Vilmos Miklóssy ne-a propus să concepem un concert cu Barozda din melodiile transilvane păstrate în Codex Caioni. Concertul a avut un succes deosebit, după care Miklóssy a venit cu ideea de a realiza un festival anual al muzicii vechi. Ideea a fost susţinută atât de formaţia Barozda, cât şi de redactorul muzical al Televiziunii Române, Zoltán Boros. Festivalul s-a realizat anual cu consensul şi colaborarea acestora.

Câţi membri fondatori aţi fost şi câţi din aceia mai alcătuiesc astăzi Ansamblul Barozda?

Membrii fondatori au fost cei menţionaţi mai sus. Din toamna anului 1981, eu am obţinut postul de secretar literar-muzical al Ansamblului Artistic Mureşul din Târgu Mureş. Am rămas însă în contact cu formaţia şi în continuare. La festivalul din 1982 am participat în calitate de consilier artistic, iar în 1983 am conceput un concert prezentând paralelisme muzicale dintre muzica cultă şi muzica populară interpretate alternativ de către orchestra Ansamblului Mureşul şi formaţia Barozda. Locul meu ca bracist în Barozda a fost preluat de Alpár Kostyák, apoi de Lajos Toró. Formaţia sub conducerea lui József Simó a înregistrat succese deosebite în continuare, atât cu concerte proprii, cât şi cu prezenţa la festivalurile următoare.

Lajos Toró şi Csongor Simó (fiul lui József Simó) au devenit mai târziu membri ai formaţiei, dar de atunci ei sunt membri permanenţi. Eu am revenit în formaţie cu ocazia concertului aniversar Barozda din 2001 la Miercurea Ciuc, şi de atunci sunt prezent la concertele din România şi Ungaria. Desigur, formaţia funcţionează şi în Suedia cu József Simó, Csongor Simó şi Lajos Toró, unde am fost odată invitaţi şi ceilalţi la un concert. Imre Bokor, stabilit tot în Suedia, participă mai rar la concertele noastre. Ultima dată a luat parte la concertele din 2010 şi 2011, apoi în 2014 la realizarea unui CD dedicat comemorării masacrului de la Siculeni organizat de armata austriacă în 1764.

Când formaţia Barozda interpreta muzică veche, încă de la începuturi, se completa de obicei cu colegi din Şcoala de Muzică din Miercurea Ciuc. Această tradiţie a fost reînviată şi cu ocazia concertului din 2018 întocmit şi orchestrat de József Simó din melodii spaniole şi catalane din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Trebuie să-l mai amintim pe violonistul István Pap, colaborator permanent al formaţiei Barozda aproape de la începuturi şi până astăzi.

Cum aţi compara primele ediţii ale evenimentului cu ceea ce este astăzi Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc? Cum a evoluat el în timp?

Primele ediţii au pus în mişcare formaţiile de muzică veche din România. Treptat a devenit forul principal al acestora. Spectrul lor s-a lărgit de la formaţii de tip consort renascentist la cele interpretând muzică de cameră barocă şi până la faimosul cor Madrigal din Bucureşti. Tocmai formaţia Barozda a fost cea care a lărgit repertoriul, în perioada dintre 1982-1986, de la muzica dansurilor de epocă la cântece medievale (Carmina Burana), de la poezii renascentiste cântate, până la spectacol de teatru cu muzică din epoca respectivă (Balassi). Din păcate, atunci nu s-a aprobat să invităm şi formaţii din străinătate.

În 1990, la revigorarea festivalului au contribuit mai mult formaţiile existente din ţară, dar în cursul anilor următori, festivalul a devenit treptat un eveniment de mare anvergură. Este fascinant unde a ajuns ediţia actuală cu formaţii din diversele părţi ale Europei, cu masterclass-uri, cu Matthäus-passion. Felicitări pentru organizatori!

Ce impact are muzica veche asupra ascultătorilor, mai cu seamă a celor de astăzi?

Trăim în secolul 21, dar asta nu înseamnă că ne-am putea mulţumi exclusiv cu creaţii de azi. Contemporaneitatea este foarte receptivă la diverse stiluri muzicale. În decursul mileniului trecut s-au creat deopotrivă valori perene şi piese efemere. Muzica timpurilor trecute poate fi la fel de captivantă şi în prezent. Colegul meu József Simó a mărturisit în mai multe interviuri că pentru el muzica veche dă o senzaţie similară cu cea generată de muzica rock, de care eram legaţi toţi din formaţia Barozda în tinereţea noastră.

Într-adevăr aceste melodii hispanice, din repertoriul actual al formaţiei Barozda, notate cu 7-8 secole în urmă, aveau o funcţie şi o popularitate similară cu muzica uşoară de valoare din modernitate, având în acelaşi timp şi caracteristici specifice folclorului din toate timpurile. Cred că ăsta ar fi secretul impactului pe care-l are această muzică asupra publicului contemporan.

De unde culegeţi, mai exact, cântece populare maghiare autentice?

În 1896, etnograful Béla Vikár a folosit fonograful pentru prima dată în Europa cu scopul de a înregistra cântece populare. Nu numai maghiare, ci şi româneşti, slovace, slovene etc. Compozitorul şi etnomuzicologul Béla Bartók, prietenul lui Constantin Brăiloiu, a fost acela care a continuat această muncă înainte de Primul Război Mondial, culegând mii şi mii de melodii româneşti, maghiare şi slovace. Puţini ştiu că şi prietenul lui, Zoltán Kodály, a cules de asemenea şi muzică românească în 1914 în Bucovina. László Lajtha, tot prieten al lui Brăiloiu, a continuat această muncă în perioada interbelică, studiind şi relaţiile interetnice muzicale în unele sate din Transilvania.

Apoi, etnocoreologul György Martin a făcut culegeri de dansuri populare româneşti şi maghiare în colaborare cu etnocoreologi români clujeni şi bucureşteni. Această tradiţie de a privi folclorul transilvan în context interetnic ne-a transmis-o şi profesorul nostru János Jagamas la Academia de Muzică din Cluj. Cu József Simó am început să facem culegeri încă în anii de facultate, apoi toţi membrii formaţiei Barozda au avut contact cu purtătorii de folclor din diverse zone. În repertoriul nostru am folosit deopotrivă culegeri ale acestor mari predecesori, cât şi culegerile noastre proprii.

Cum sunt ele în comparaţie cu cântecele populare româneşti?

În folclorul autentic, caracterul etnic se conturează într-un cadru local şi zonal. Se pot observa două modele dominante de coexistenţă a folclorului românesc şi maghiar din Transilvania. În unele sate mai mici cu populaţie mixtă tinerii organizau împreună jocul. Lăutarii aveau datoria de a cânta alternativ un ciclu de jocuri româneşti, apoi unul maghiar. Desigur tinerii nu au stat inactivi când se cântau melodiile de joc ale celeilalte etnii. Au învăţat reciproc jocurile şi le-au practicat împreună.

E vorba aici de un model de bilingvism cultural şi nu de preluare a folclorului celorlalţi, deoarece jocul românesc era jucat de maghiari ca joc românesc şi invers.

Un alt model cultural interetnic se poate observa în unele sate, unde pe lângă melodiile cu caracter etnic evident există multe alte melodii care se pot întâlni în repertoriul ambelor etnii, de cele mai multe ori transformate după caracteristicile ritmice ale jocurilor româneşti, respectiv celor maghiare. Este vorba de o moştenire a unei practici renascentiste europene numită proportio, unde melodia în ritm binar al unui dans lent era urmată de aceeaşi melodie în ritm ternar al unui dans mai mişcat. Lăutarii ardeleni aplicând această practică pot vehicula melodiile dintre jocurile populare ale unei etnii la celelalte şi invers.

Care sunt cele mai întâlnite teme în muzica maghiară din Ardeal?

În privinţa conţinutului textului melodiilor populare, nu este prea mare diferenţă între folclorul maghiar şi cel românesc, mai ales în Ardeal, unde convieţuirea este multiseculară. Diferenţele mai mari apar la textele legate de obiceiuri, datorită apartenenţei la diferite confesiuni.

Folclorul celor două etnii a păstrat însă şi valori ale muzicii vechi europene, dând unor melodii de largă circulaţie caracter etnic zonal. În Codex Caioni s-a păstrat, printre altele, o melodie denumită Dansul lui Lazar Apor, care s-a păstrat în folclorul românesc moldovenesc, ceangăiesc şi secuiesc. Melodia a fost prima dată publicată în 1596, în Franţa, în lucrarea intitulată Orchésographie, de Thoinot Arbeau. Este vorba, deci, de o melodie europeană de largă circulaţie, care în Occident a ieşit din practică, dar care a rămas vie secole întregi în folclorul est-european.

Formaţia Barozda, cu repertoriul preponderent maghiar, încă în perioada sa din Miercurea Ciuc a avut şi un repertoriu cu relevanţă pentru cultura veche românească: Valachisch Ballet-uri din Musikalisch-Türkischer Eulen-Spiegel de G.D. Speer (1688), piese din Cartea ştiinţei muzicii de Dimitrie Cantemir (1705-1709), melodii notate de F.J. Sulzer în lucrarea Walachische Tänze und Lieder (1781), cântec din Musique orientale de Fr. Rouschitzki (1834), precum şi piese din culegeri de folclor.

Cât de vechi sunt instrumentele la care cântaţi şi unde sunt lucrate?

Pentru interpretarea folclorului muzical folosim instrumente identice cu cele folosite de purtătorii de folclor. Printre acestea aş menţiona braciul cu căluş retezat, având trei corzi acordate special, intonând trisonuri. Un instrument popular folosit de noi, care prin formă şi prin modul de interpretare se înrudeşte cu unele instrumente medievale este gorduna din Ghimeş, numit de românii din zonele aferente dobă cu strune, corzile fiind lovite cu un băţ.

În concertul nostru hispanic recent am folosit imitaţii de instrumente medievale. S-a putut vedea un ud arab, care era folosit şi în peninsula iberică şi din care s-a dezvoltat cu unele transformări lăuta medievală europeană cu gât relativ scurt. Am mai folosit şi cobză moldovenească, care, de asemenea, se înrudeşte cu ud-ul arab.

În anii 1980, József Simó, cu ajutorul sculptorului Sándor Vincefi, a construit o fidulă medievală, instrumentul cu arcuş folosit în concertul recent, precum şi o lăută medievală cu gât lung numit în spaniolă giutarra moresca, denumire ce indică originea, de asemenea, arabă a instrumentului.

Instrumentul la care am cântat eu seamănă cu un ţambal mic, dar de fapt este un santur persan pe care l-am procurat din Turcia. În locul acordajului oriental am folosit un acordaj care se pretează pentru interpretarea muzicii occidentale medievale. Santurul de fapt este strămoşul dulcimer-ului medieval occidental, de aceea am folosit această denumire în program.

Ce semnificaţie are pentru dvs. un instrument de muzică veche?

Muzica veche nu înseamnă doar melodii notate cu multe secole în urmă, ci şi interpretarea lor pe cât posibil cu ajutorul instrumentelor similare cu cele ale epocii respective. Aceste instrumente dau farmecul special al muzicii vechi. Modul de folosire a lor se poate ghici oarecum din descrierile şi iconografia vremii, dar de multe ori şi din practica instrumentală a folclorului recent, care a păstrat multe elemente din muzica europeană a timpurilor trecute.

Interviu realizat de Oana Borviz

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*