Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Muzică în Peștera Valea Cetății din Râșnov | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Timp Liber » Muzică în Peștera Valea Cetății din Râșnov
Muzică în Peștera Valea Cetății din Râșnov

Muzică în Peștera Valea Cetății din Râșnov

Organizatorii Rockstadt Extreme Fest au pregătit un eveniment special pentru ediția din acest an a festivalului

Simultan cu Festivalul Rockstadt Extreme, care se desfășoară la baza cetății, organizatorii au pregătit o surpriză: concerte în Peștera Valea Cetății.

Sub genericul The Cave Between Worlds, evenimentul va avea loc pe 2 și 3 august. Potrivit organizatorilor, prima zi va fi rezervată concertelor oferite de proiectele muzicale Alone in the Hollow Garden și Arktau Eos. În cea de-a doua zi, concerte vor fi susținute de ARC Ensemble și Void ov Voices.

Grupul finlandez Arktau Eos va impune un nou moment din existența acestuia ca o „paradă fantomatică de sunete și imagini obscure”. Tipul de ambient cu care Arkatau Eos operează poate fi descris ca fiind calm și cavernos în egală măsură, cu secvențe de șoc identice cu ceea ce percepe un individ în prag de iluminare.

Alone in the Hollow Garden este în mod clar cel mai potrivit proiect care poate apărea pe aceeași scenă cu Arktau Eos. Condus de Dan Șerbănescu, de la Tanz Ohne Musik, proiectul are ca scop reîntoarcerea către rădăcinile ritual ambient-ului și fazelor experimentale care au prins formă în anii ’90. Sunt folosite instrumente cu istorie vastă, de la cele acustice, la instrumente de suflat, percuție și ritual, cu sunete preluate într-o formă inedită prin alăturarea sintetizatoarelor analogice și modulare, precum și a instrumentelor deosebite construite de însuși Dan Șerbănescu.

Misiunea lui Attila Csihar cu proiectul Void ov Voices nu este să înregistreze și să lanseze albume, ci să transmită forțe bizare acolo unde contează, adică în interiorul grupurilor de oameni. Primul concert Void ov Voices a avut loc în Moscova, în 2008, alături de venerații ambient-jazzers Bohren & der Club of Gore. De atunci, Attila a mers cu acest proiect peste tot, inclusiv Australia și Japonia și a colaborat cu Ulver,  Merzbow și mulți alții, în paralel cu trupele de metal sau experimental din care face parte.

Despre ARC Ensemble se știe că a pornit odată cu un manifest prin care muzicienii creatori de frecvențe și armonii care transcend spațiul și timpul se adresează planetei cu privire la distanța imensă care s-a format între oameni și mediul înconjurător. Adrian Tăbăcaru, percuționist renumit în scena locală și muzica de orchestră, fost membru în trupa de death metal Taine, s-a alăturat în acest proiect lui Costin Chioreanu, artist plastic cunoscut grație ilustrării materialelor unora dintre cele mai respectate trupe ale momentului. Din ansamblul lor face parte o voce puternică, străină de orice formă de previzibil, întrupată de artista greacă Sofia Sarri, care a explorat de-a lungul timpului o plajă foarte largă de stiluri, de la avant-garde, metal și post-rock, la free jazz, improvizație, coruri polifonice, fără să omită latura folk pe care a cultivat-o în locul de origine, Insula Creta.

Bilete și concurs

Dat fiind spațiul în care se va desfășura evenimentul, numărul persoanelor care vor asista la concerte este limitat.

Organizatorii au pus în vânzare 30 de bilete, la prețul de 1.000 de lei, care sunt disponibile pe site-ul iabilet.ro. Pe lângă accesul la aceste concerte, posesorii de bilete vor avea parte, în cele două zile, și de gustări și o sesiune de degustare de produse alcoolice din Republica Moldova (vin, cognac). De asemenea, cei care vor cumpăra bilete la acest eveniment vor mai primi câte un tricou Rockstadt Extreme Fest 2019 și un tricou The Cave Between Worlds 2019. Iar dacă au și un abonament pentru Rockstadt Extreme Fest, vor beneficia de acces pe terasa VIP din cadrul festivalului.

Alături de cele 30 de persoane care vor avea acces pe baza biletului achiziționat, organizatorii vor mai pune la dispoziție 30 de invitații, care vor fi acordate în urma unei trageri la sorți.

Concursul se va desfășura pe durata a 10 săptămâni, pe rețeaua de socializare Facebook, în fiecare săptămână urmând să se desemneze câte 3 câștigători.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.