Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Municipiul reședință de județ a revenit în zona galbenă, iar în trei localități harghitene rata cumulată a infectărilor cu coronavirus a depășit 4 la mia de locuitori | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 16 aprilie 2024
Home » Societate » Municipiul reședință de județ a revenit în zona galbenă, iar în trei localități harghitene rata cumulată a infectărilor cu coronavirus a depășit 4 la mia de locuitori
Municipiul reședință de județ a revenit în zona galbenă, iar în trei localități harghitene rata cumulată a infectărilor cu coronavirus a depășit 4 la mia de locuitori

Municipiul reședință de județ a revenit în zona galbenă, iar în trei localități harghitene rata cumulată a infectărilor cu coronavirus a depășit 4 la mia de locuitori

Municipiul Miercurea Ciuc și alte 15 localități se află în așa-numita zonă galbenă, având in vedere faptul ca incidența cumulată a cazurilor de infectare cu coronavirus din ultimele 14 zile se situează între 1,5 și 3 la mia de locuitori.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Harghita a decis, vineri, introducerea măsurilor necesare în astfel de situații în localitățile respective. În zona galbenă se află, în afară de municipiul reședință de județ, localitățile Leliceni, Praid, Sânsimion, Subcetate, Tulgheș, Lupeni, Mărtiniş, Ocland, Sărmaş, Sândominic, Tomeşti, Topliţa, Vårsag, Bilbor și Odorheiu Secuiesc. În alte 3 localități, respectiv Atid, Mugeni și Dealu incidența cazurilor de infectare se situează  între 3 și 4 la mia de locuitori. În județul Harghita sunt și 3 localități în care rata îmbolnăvirilor a trecut de 4 la mia de locuitori, fiind introduse restricții mai severe. Este vorba despre localitățile Feliceni, Brădești și Șimonești, unde se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20:00 – 5:00, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerț ori prestări de servicii în spaţii închise sau deschise, publice ori private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5:00-18:00. Prin excepție, în intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu cei cu activitate de livrare la domiciliu. Totodată, se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport sau fitness, se mai arată în hotărârea CJSU Harghita, care poate fi consultată și pe site-ul Instituției Prefectului. 

Autoritățile au anunțat, vineri, 30 de cazuri noi de infectare cu coronavirus și 3 noi decese, rata îmbolnăvirilor la nivelul județului Harghita fiind de 1,44 la mia de locuitori.

E.G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.