Mihai Fifor – premier interimar; Viorica Dăncilă – posibil prim-ministru | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 25 iunie 2018
Home » Politic » Mihai Fifor – premier interimar; Viorica Dăncilă – posibil prim-ministru
Mihai Fifor – premier interimar; Viorica Dăncilă – posibil prim-ministru

Mihai Fifor – premier interimar; Viorica Dăncilă – posibil prim-ministru

  • Tőkés a cerut demisia lui Tudose şi pesediştii s-au executat deîndată
  • Premierul Japoniei n-a mai mers la Palatul Victoria
  • CEx-ul PSD a nominalizat-o pe Viorica Dăncilă drept viitor prim-ministru
  • Astăzi – consultări cu partidele convocate de preşedintele Iohannis

Mihai Tudose şi-a dat demisia din funcţia de prim-ministru luni seara, după ce Comitetul Executiv Naţional al PSD i-a retras sprijinul politic.
Guvernul a informat că adresa oficială privind demisia premierului Mihai Tudose va ajunge la Administraţia Prezidenţială. „Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat în această seară demisia din funcţie, urmând ca, potrivit Legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, să fie transmisă Administraţiei Prezidenţiale o adresă oficială în acest sens”, se arăta în comunicatul Executivului.
La plecarea de la reuniunea CExN, Tudose a anunţat că nu va asigura interimatul funcţiei.
Ieri, la ora 12:30, într-o ieşire de 5 minute, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat sec: „Premierul Tudose mi-a înaintat demisia, am acceptat-o. Această situaţie în care s-a ajuns mă nemulţumeşte profund şi este o situaţie care mă îngrijorează. La un an de la alegeri, avem deja două guverne PSD eşuate. E nevoie de un guvern pentru a scurta situaţia de incertitudine. Vreau să avem o procedură rapidă. Această nesiguranţă nu vreau să degenereze în instabilitate. Vreau să previn posibile urmări economice negative. După demisia premierului Tudose, l-am desemnat pe ministrul Fifor ca interimar la conducerea guvernului. Pentru a avea o procedură rapidă, am decis să convoc consultări cu partidele parlamentare pentru mâine (n.n. – azi). Voi trimite chiar acum invitaţiile de participare la consultări”.

Inconştienţa politicienilor PSD a minimizat vizita istorică a premierului Japoniei

Marţi, la Palatul Victoria, urma să fie primit prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe. Deplasarea acestuia la Bucureşti este una istorică, în condiţiile în care nici un şef al Executivului din Japonia nu a făcut o vizită oficială în ultimii 100 de ani în ţara noastră.

Premierul nipon urma să aibă întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Mihai Tudose. Decizia de luni seara, din Comitetul Executiv al PSD, de retragere a susţinerii politice acordată Cabinetului Tudose, a făcut ca oficialul nipon să anuleze întâlnirea de la guvern.

Potrivit noului program oficial, în locul discuţiilor dintre cei doi omologi a avut loc primirea, de către Paul Stănescu, viceprim-ministru, a delegaţiei oficiale şi economice din Japonia, condusă de Kotaro Nogami, director adjunct al cabinetului prim-ministrului Japoniei, cu însărcinări speciale în domeniul economic.

Premierul japonez s-a întâlnit doar cu preşedintele Iohannis. Cu prilejul primirii la Palatul Cotroceni, au avut loc convorbiri în format restrâns şi un dineu oficial pe care preşedintele Klaus Iohannis l-a oferit în onoarea prim-ministrului Shinzo Abe.

Agenda convorbirilor a inclus stadiul şi perspectivele de consolidare a relaţiilor foarte bune de Parteneriat Reînnoit dintre România şi Japonia, la nivel politic, economic, cultural, al securităţii şi al relaţiilor interumane.

PSD greşeşte propunând oameni în funcţii exclusiv pe logica geografică. Problema Centenarului a rămas în aer

Viorica Dăncilă a fost nominalizată de Comitetul Executiv al PSD pentru funcţia de premier. Nominalizarea ar fi fost votată de forul de conducere în unanimitate, cu o abţinere.

Sociologul Vasile Dâncu a declarat, ieri, că PSD face o mare greşeală prin faptul că îşi alege oamenii pe care îi propune în funcţiile de miniştri pe baza unei logici geografice, ceea ce influenţează declanşarea crizelor guvernamentale.
„O mare greşeală pe care o face PSD acum, şi nu va ieşi din ea, este aceea că a considerat că în guvern poate să fie oricine care a câştigat alegerile într-o unitate administrativ-teritorială, oricât de mică. Cred că trebuie să se treacă la următoarea logică. Guvernul trebuie format din specialişti. Parlamentul reprezintă, în mod direct, să zicem, fiecare unitate teritorială. Dacă se va ajunge la această bătălie geografică, în care se pun oameni numai din aceeaşi arie geografică, vor avea mult mai des asemenea tipuri de crize”, a declarat Vasile Dâncu.
El a adăugat că deşi în linii mari pare că obiectivele guvernării au fost atinse de cabinetul lui Mihai Tudose, totuşi anumite probleme au rămas fără răspuns.
„Dincolo de faptul că am avut cifre importante, eu cred că sunt şi alte lucruri care trebuie făcute în viitor: problema Centenarului a rămas destul de în aer şi este o cerere socială importantă, de asemenea, sunt chestiuni legate de descentralizare, de reforma statului, care nu au fost făcute în acest an, cu toate că la prima vedere vedem că programul de guvernare a fost realizat pentru că avem cifre macroeconomice bune. Cred că este loc de mai mult dinamism în acest regim al planificării şi aici se vor schimba probabil oameni, dar probabil vor fi tot din interior”, a mai spus Vasile Dâncu.

Hunor: afirmaţiile despre maghiari nu au rămas fără consecinţe; Orban: am pus pariu că va fi din Teleorman

Într-o declaraţie făcută ieri, preşedintele UDMR, harghiteanul Kelemen Hunor, a spus că „…au apărut în ultima perioadă mai multe conflicte interne, mai mult s-au certat decât au guvernat şi, din acest punct de vedere, eu cred că era de aşteptat o astfel de decizie şi o astfel de soluţie. Tudose a făcut câteva greşeli fundamentale, inclusiv acea declaraţie de săptămâna trecută (n.r. – referitoare la ţinutul secuiesc), dar eu nu sunt naiv şi nu cred că acele jigniri şi acele declaraţii pe care le-a făcut au avut o contribuţie esenţială, dar până la urmă nu au rămas fără consecinţe”, a spus Kelemen Hunor.

Totodată, liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, ieri, că nu există nici un argument să susţină nominalizarea europarlamentarului Viorica Dăncilă pentru funcţia de premier, aceasta neavând „nici experienţă, nici background profesional, nici anvergură politică, nici notorietate”, dar are „rădăcini puternice în judeţul Teleorman”.
„Am pus pariu că va fi din Teleorman, fie Carmen Dan, fie Viorica Dăncilă, după cum ştiţi, Viorica Dăncilă are rădăcini puternice în judeţul Teleorman, asta apropo de democraţia din PSD”. „Va fi din nou un premier care va fi o marionetă mai mult sau mai puţin docilă, de data aceasta se pare mai docilă a tribului de Teleorman. Oricum, credem că destinul naţiunii române trebuie hotărât de români, după ce s-a văzut clar că PSD nu este capabil să guverneze, şi credem că nu mai putem să lăsăm destinul naţiunii române pe mâna tribului de Teleorman”, a adăugat Orban.

Deşi preşedintele ţării a promis că va urgenta la maximum procedurile, suntem, carevasăzică, iarăşi într-o situaţie de rahat din pricina imaturităţii politicienilor care ţin neapărat să ajungă mari şefi. Soi de mediocru ce crede cu tărie că lumea este exact cât îşi poate roti el ochii, Dragnea şi-a pus în guvern şi în instituţiile fundamentale prietenii din copilărie, secretarele, ortacii din armată şi flăcăii de prin satele apropiate, cunoscuţi la horă. Acesta era orizontul lui. Abia când a ajuns la partid a aflat cu surprindere că mai sunt români prin Moldova, ba chiar şi dincolo de Carpaţi, dar credea – cum crede şi azi – că ăia sunt ai „prietenului Orbán”. Mă rog, după ce s-a îmbogăţit a aflat că există şi alte ţări locuite, de pildă Brazilia. Este momentul expansiunii spirituale maxime, în care şi-a zis că merită să fie şef de stat sau cel puţin de guvern. Acesta fiind orizontul şefului, aşa au arătat şi cabinetele alcătuite la dictarea măriei sale: cu antropolog la Armată, secretară de şcoală la Interne şi militar la Energie.

Demisia premierului Mihai Tudose după ce a pierdut sprijinul social-democraţilor a depreciat puternic moneda naţională. Euro s-a apropiat ieri de pragul de 4,66 de lei şi a atins cel mai ridicat nivel din istorie in raport cu leul.
Şi dolarul, francul elveţian şi lira sterlină au crescut. Potrivit cursului valutar anunţat marţi de Banca Naţională a României, un euro este cotat la 4,6599 lei, cu 0.74% mai mult faţă de ziua precedentă. Şi dolarul a crescut mult, cu 1,32%, şi valorează azi 3,8182 lei. La rândul sau, francul elveţian s-a apreciat de la 3,9178 lei, valoare înregistrată luni, până la 3,9533 lei, iar lira sterlină a crescut de la 5,1993 lei la 5,2494 lei. (Sinteză de M. Groza)

 

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Anul Centenarului Marii Uniri a început bine: Prima femeie numită prim-ministru la exact o sută de ani de la făurirea statului național unitar! Domnul Președinte Iohannis a oferit un mare cadou femeilor din România, ca semn al prețuirii lor și a rolului acestora în istoria României întregite. Felicitări tuturor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*