Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Miercurea Ciuc: Primăria atenţionează locuitorii să cureţe de zăpadă şi gheaţă trotuarele aferente imobilului lor, când este cazul | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Societate » Miercurea Ciuc: Primăria atenţionează locuitorii să cureţe de zăpadă şi gheaţă trotuarele aferente imobilului lor, când este cazul
<i>Miercurea Ciuc:</i> Primăria atenţionează locuitorii să cureţe de zăpadă şi gheaţă trotuarele aferente imobilului lor, când este cazul

Miercurea Ciuc: Primăria atenţionează locuitorii să cureţe de zăpadă şi gheaţă trotuarele aferente imobilului lor, când este cazul

Primăria municipiului Miercurea Ciuc informează că împreună cu firma de salubritate sunt pregătite pentru ninsorile ce sunt anunţate în perioada următoare, dar şi cetăţenii trebuie să fie pregătiţi. Potrivit unui comunicat de presă remis de instituţie „numai împreună putem să evităm problemele de trafic şi rănirile personale, care pot fi cauzate de acumulările de zăpadă, gheaţă”.

În acest sens se invocă Hotărârea nr. 80/2004, modificată şi completată ulterior, privind „Normele de bună gospodărire pe teritoriul municipiului Miercurea Ciuc”, a Consiliului Local Municipal Miercurea Ciuc, care prevede, printre altele, că „persoanele fizice şi juridice care au în folosinţă imobil cu orice titlu şi asociaţiile de proprietari sau de locatari de la blocurile de locuit sunt obligate să asigure ori de câte ori e necesară curăţarea de zăpadă şi gheaţă a trotuarelor pe porţiunile aferente imobilelor”. Totodată, în aceeaşi hotărâre se mai stipulează că „zăpada şi gheaţa se depozitează pe partea carosabilă a arterelor de circulaţie, la 30 cm de la bordura trotuarului, lăsând libere gurile de scurgere ale canalelor, fără a stânjeni circulaţia autovehiculelor”, dar şi că „scoaterea acestora în stradă ori pe trotuar, din curţi, este interzisă”.

Aceeaşi hotărâre mai prevede că „acoperişurile, balcoanele, jgheaburile şi burlanele vor fi curăţate de zăpadă şi de ţurţuri de gheaţă prin grija proprietarilor, administratorilor sau chiriaşilor, necurăţarea lor constituind contravenţie”.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă aceste prevederi sunt cuprinse între 78 şi 180 de lei, iar în cazul persoanelor juridice între 120 şi 540 de lei. „Scopul nu este amendarea cetăţenilor. Primăria Municipiului Miercurea Ciuc cere orăşenilor curăţarea trotuarelor şi solicită şoferilor să parcheze într-un mod prudent, ca să nu împiedice plugurile de zăpadă în munca lor. Să fim gazde bune ale acestui oraş, să creăm condiţiile necesare pentru circulaţia în siguranţă şi în timpul iernii!”, se mai arată în comunicatul primăriei.

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.