Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Mielul de Paşte, de la 22 până la 30 de lei kilogramul | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Mielul de Paşte, de la 22 până la 30 de lei kilogramul
Mielul de Paşte, de la 22 până la 30 de lei kilogramul

Mielul de Paşte, de la 22 până la 30 de lei kilogramul

Mieii sunt tocmai buni pentru Paşte, nici prea mari, nici prea mici, suficient de grăsuţi, cântărind în jur de 18-20 de kilograme, ne asigură medicii veterinari, şi destui pentru a satisface nevoile populaţiei.

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Ladó Zsolt, până în prezent au fost autorizate cu caracter temporar trei puncte de tăiere a mieilor în judeţ: la Nicoleşti, Plăieşii de Jos şi în localitatea Ocna de Sus, iar autorizaţia pentru sacrificare este valabilă în perioada 15 şi 27 aprilie. Punctele de tăiere funcţionează între orele 07:00 şi 17:00, fiind asigurată asistenţă sanitar-veterinară. „Carnea de miel intră în pieţele agroalimentare în condiţii de maximă siguranţă, toţi cumpărătorii pot fi siguri că animalele sunt verificate, ştampilate”, a declarat, ieri, directorul DSVSA Harghita.

Dacă am lua ca reper numărul cererilor pentru abatorizare şi al mieilor sacrificaţi la abatoarele autorizate temporar anul trecut în judeţ – tot atâtea ca şi acum – ajungem la o cifră aproximativă de 800 de miei pentru ambele sărbători pascale.

Majoritatea mieilor care s-au născut anul acesta s-au vândut la intermediari, pentru fermele de îngrăşare care îi vor trimite la export. În pieţele din judeţ, carnea de miel se vinde cu 22-24 de lei kilogramul, valorificată sub formă de carcase.

Mieluţii dlui Costel Bondrea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale Tulgheş, cântăresc până la 20 de kilograme. S-au născut mai târziu decât anul trecut, prin februarie. Ne-a spus că în zona de nord a judeţului, mieii se scot la vânzare cu 22 de lei kilogramul de carcasă. „Am vreo 200 de miei, dar nu-s toţi pentru tăiat, că am şi de două săptămâni, iar cel mai nou are 3 zile. Până acum am cerere pentru 70 de bucăţi, pentru Paşte”, a precizat fermierul.

Horváth Ferenc vinde miei şi la piaţă – în jur de 70 de bucăţi – cu 24 de lei kilogramul tăiat, dar pe cei mai mulţi, în jur de 400, la ferme de îngrăşare, pentru export, cu 11 lei/kg. „Mieii sunt timpurii, sunt din ianuarie, au peste 20 de kilograme bucata. Preţul e acelaşi ca anul trecut, din păcate, poate puţin mai scăzut, dacă nu e pe alese”, ne povesteşte crescătorul de oi.

Din cauza numărului mic de abatoare autorizate, a cheltuielilor şi condiţiilor impuse pentru transportul şi comercializarea mieilor tăiaţi până la piaţă, majoritatea crescătorilor de ovine din Harghita optează să-şi vândă mieii intermediarilor. La rândul lor, aceştia vor vinde mieii în spaţiul european intracomunitar şi în ţări din Orientul Mijlociu. Este şi cazul crescătorului Nagy Elemer din Mărtiniş, care şi-a vândut cei 250 de miei născuţi în acest an pentru fermele de carantină. „I-am dat cu 10 lei kilogramul în viu. Nu e bine, dar trebuie să fim mulţumiţi, că altă piaţă nu avem. Mergem tot spre rău, preţurile sunt tot la fel ca acum 10 ani, forţă de muncă nu e şi dacă e, e scumpă, nu avem oameni la muls, nu mai vrea să lucre nimeni, că aici e lucru serios, nu contează că plouă, că e duminică. Subvenţiile scad, în loc să se mărească şi mai suntem câţiva care mai rezistăm, dar nu mai merită”, a explicat fermierul.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Harghita, Balló István, recunoaşte că vânzarea „nu este organizată” şi că trebuie făcut ceva în acest sens, „până nu e prea târziu”. „Într-o vreme, mai demult se vindea la piaţă, pentru Paşte, dar acum oamenii s-au gândit să-i ţină mai mult, că se dă un preţ mai bun când mielul are peste 20 de kilograme. Preferă să-i dea la intermediari, că sunt organizaţi, au legături cu cei care cer miei la export; acum intermediarii fac piaţa. Şi e greu să ţii oamenii să nu-i dea, când au nevoie de bani”, susţine Balló István.

Şi intermediarii iau orice, de la mielul mai micuţ, cu 9 lei kilogramul în viu, până la cei mai mari, pentru care sunt dispuşi să dea 10,5 lei, dar să fie pe alese.

Bandi Zoltán, crescător de animale din zona Cristur, ne dezvăluie că tot intermediarii au cumpărat şi mieii fermierilor din Cristuru Secuiesc şi din zona Homorodului, „în majoritate pentru export în Italia, de preferinţă între 12 şi 16 kilograme şi graşi”. El nu-şi vinde mieii pentru Paşte, preferă să-i crească până în iunie-iulie, când va scoate mai mulţi bani pe ei. Vor ajunge tot la străini. „Avem o speranţă, că preţul va fi mai mare în timpul verii, că s-a obţinut o licenţă destul de mare de cumpărare în ţările arabe, mai ales în Libia, cum am înţeles”, a spus Bandi Zoltán.

Creşterea animalelor în România nu mai este rentabilă, ba chiar a devenit „o corvoadă” pentru mulţi dintre fermierii din judeţ, care invocă lipsa de interes a statului.

„Nu e bine, mergem înapoi, s-a împuţinat numărul de oi şi de vaci, lipseşte forţa de muncă, de la noi s-au dus care prin Anglia, care prin Germania, iar anul trecut ni s-a reziliat contractul pe păşuni ca asociaţie, s-a dat pe persoane fizice. Prin 2009, 80 la sută din comună era în asociaţie (crescătorilor de animale – n.a.), acum, nemaiavând munţi în administrarea noastră, suntem în descreştere, mai suntem vreo 4. Dacă merge aşa, eu zic că în cinci ani e gata cu zona montană, că, dacă nu mai urcă oamenii cu animalele în munţi, putem să o trecem la capitolul pierdut. Mai suntem doar câţiva care luptăm să ţinem în picioare creşterea animalelor, cu mari greutăţi. Dacă nu este oaie în zona montană, se pierde tradiţia, se sălbăticeşte locul, se împădureşte. Din păcate, o să ajungem nici măcar slugi la străini”, a apreciat fermierul Costel Bondrea.

∗∗∗

În market-ul de la Piaţa agroalimentară din Miercurea Ciuc se vindeau, marţi, jumătăţi de miel cu 30 de lei kilogramul. S-au epuizat până la prânz, vânzătoarele afirmând că magazinul va fi aprovizionat, miercuri, cu carne de miel, neputând preciza preţul. În hala pieţei au ajuns şi câţiva producători cu miei întregi, care au cerut 25 de lei pentru un kilogram de carcasă, iar la raioanele specializate de carne şi mezeluri ale halei pieţei se vindeau şi sferturi de miei piperniciţi, cu 24,5 lei kilogramul.

Inspectorii sanitar-veterinari erau prezenţi în piaţă, verificând depozitarea şi manipularea produselor, precum şi respectarea condiţiilor de igienă. „Atât unităţile de depozitare, cât şi cele de alimentaţie publică sunt mai intens controlate în această perioadă, avem permanenţă atât în oraşe, cât şi la sate, asigurată de medici veterinari, iar numerele de telefon ale personalului sunt afişate, pentru a putea fi contactaţi oricând. Pentru eventuale reclamaţii şi sesizări am asigurat permanenţă şi în cadrul Direcţiei (DSVSA)”, a evidenţiat directorul DSVSA Harghita, dr. Ladó Zsolt. Potrivit acestuia, măsurile de siguranţă din pieţe sunt dublate de controale în trafic, împreună cu IPJ Harghita, pentru verificarea transporturilor de animale.

Dr. Ladó Zsolt atrage atenţia cumpărătorilor să nu achiziţioneze miei „de la marginea drumului, din portbagaj, din căruţe sau din locuri neautorizate sanitar-veterinar”, făcând referire nu numai la carnea de miel, ci la toate produsele care se cumpără în mod tradiţional pentru Paşte: ouă, lapte, brânzeturi.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.