Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
50 de ani de la înfiinţarea Inspectoratului Silvic Harghita (2)
În afara celor 11 ocoale silvice prin care se administrau pădurile care constituiau fondul forestier al judeţului, în cadrul ISJ Harghita mai funcţionau un Centru de producţie şi o Secţie de drumuri forestiere. Centrul de producţie avea ca obiect principal de activitate valorificarea produselor secundare ale pădurii: cum ar fi fructele de pădure şi ciupercile comestibile, precum şi lemnul de mici dimensiuni ce rezulta în urma lucrărilor de întreţinere a arboretelor (curăţiri, degajări etc.). Pe lângă acestea, în cadrul Centrului de producţie a mai funcţionat şi o fabrică de gheaţă, precum şi un punct de prelucrare a cărnii de vânat şi preparare a trofeelor vânătoreşti.
Secţia de drumuri avea ca sarcină întreţinerea reţelei de drumuri forestiere care asigurau accesibilitatea în păduri. Lungimea totală a reţelei de drumuri forestiere era de peste 1.520 de km, din care mai bine de 1.242 km erau amplasate în păduri. La data respectivă (anul 1989), în raza Direcţiei Silvice Judeţene Harghita nu existau bazine forestiere fără accesibilitate. Nu putem să nu facem precizarea că toată lumea aprecia că drumurile forestiere erau mult mai bine întreţinute şi mai fiabile decât cele judeţene.
ISJ Harghita, care ulterior a devenit Direcţia Silvică (DS) Harghita, a avut tot timpul ca scop principal buna gospodărire a pădurilor, astfel încât perenitatea lor să fie asigurată spre folosul generaţiilor ce vor urma. Unul din obiectivele prioritare ale personalului silvic a fost acela de a asigura condiţii ca funcţiile de protecţie ale pădurilor să funcţioneze la parametri cât mai înalţi, întotdeauna şi pretutindeni. Pentru a se realiza acest obiectiv major a fost necesar ca în primul rând să fie asigurată neîncetat paza şi protecţia pădurilor. Aplicarea măsurilor complexe de pază şi protecţie a fondului forestier nu se putea realiza decât prin alocarea în acest scop a unor sume importante de bani. Dacă ne referim doar la anul 1989, acesta fiind ultimul an în care Direcţia Silvică a funcţionat în condiţii de normalitate, cheltuielile s-au ridicat la suma de 100.032 mii de lei. Ar fi fost firesc ca această sumă de bani să fie asigurată de la bugetul statului, având în vedere faptul că pădurile erau ale statului. Statul român însă nu a fost nevoit să suporte această cheltuială, întrucât printr-o activitate bine organizată şi eficientă suma a fost acoperită prin efortul propriu al personalului silvic. Mai mult decât atât, DS Harghita a virat la bugetul statului la sfârşitul anului suma de 31.684 mii de lei, care a reprezentat beneficiu net realizat ca urmare a unei activităţi eficiente şi a mobilizării efortului întregului personal silvic.
Trebuie să precizăm faptul că din veniturile realizate de DS Harghita în anul 1989, în sumă de 131.716 mii de lei, din care s-au acoperit cheltuielile şi s-a realizat beneficiul menţionat, aproape 10% au fost obţinute din produse nelemnoase (fructe de pădure, ciuperci comestibile, produse vânătoreşti etc.). Spre deosebire de lemn, care este produsul principal al pădurilor şi care are perioadă de regenerare de mai multe zeci de ani (80-100 de ani), produsele nelemnoase se regenerează anual sau cel mult în câţiva ani. Pentru a veni în întâmpinarea unor interpretări eronate sau rău-intenţionate cum că veniturile realizate din valorificarea lemnului nu ar constitui efortul propriu al silvicultorilor, întrucât, vezi Doamne, pădurile au crescut singure, facem precizarea că nu este aşa, afirmaţia fiind nu numai rău-intenţionată, ci şi toxică (folosind un termen uzual în lumea politică). Majoritatea pădurilor actuale provin din puieţii care au fost plantaţi cu zeci de ani în urmă sau din cei asiguraţi prin tăierile de regenerare ce s-au aplicat în vechile păduri conform unor tehnici specifice silviculturii. În acest context menţionăm că numai în anul 1989 a fost asigurată regenerarea pădurilor pe o suprafaţă de 880 de hectare, din care 575 ha prin plantarea de puieţi proveniţi din pepiniere proprii şi 255 ha prin asigurarea regenerării naturale a pădurilor prin lucrări silviculturale specifice. Este de menţionat faptul că în anii anteriori au fost împădurite toate suprafeţele neregenerate din fondul forestier şi că cele realizate în anul 1989 reprezentau doar ceea ce literatura de specialitate defineşte ca fiind suprafeţe anuale în curs de regenerare, conform amenajamentelor silvice.
Deşi prin acţiunile de bună gospodărire a pădurilor, DS Harghita se situa până în anul 1989 printre unităţile fruntaşe ale Ministerului Silviculturii, acesta nu a fost singurul domeniu în care a performat. Silvicultura harghiteană a devenit cunoscută şi apreciată la nivel naţional mai ales prin modul de gospodărire, de pază şi ocrotire a faunei sălbatice din pădurile pe care le administra. Fondurile de vânătoare ale DS Harghita erau bine dotate cu instalaţii şi construcţii vânătoreşti şi în mod deosebit cu hrănitrori şi sărării care asigurau vânatului condiţii optime de viaţă în tot anul şi mai ales în timpul asprelor ierni harghitene. Nu fără real temei la un moment dat s-a vorbit despre „şcoala cinegetică harghiteană” ca despre un model ce trebuia urmat în domeniul gospodăririi vânatului. Acest epitet a fost atribuit cinegeticii harghitene şi datorită faptului că în decursul timpului numeroase delegaţii de la alte direcţii silvice din ţară ne-au vizitat cu scopul de a se documenta cu privire la modul de amenajare a fondurilor de vânătoare. În acelaşi scop, forurile nostre tutelare au organizat numeroase schimburi de experienţă menite a generaliza modelul nostru de gospodărire cinegetică. Oricine ar dori să se convingă de cele afirmate cu privire la valoarea cinegeticii harghitene antedecembriste, poate să consulte cataloagele expoziţiilor internaţionale de vânătoare organizate în decursul timpului. Va constata că dintre numeroasele medalii atribuite trofeelor vânătoreşti expuse de ţara noastră, poate nu majoritatea – dar cele mai multe provin din Harghita. Nu se poate încheia capitolul cinegeticii harghitene fără a consemna rolul pe care aceasta l-a avut în promovarea intereselor României faţă de lumea occidentală, începând cu anul 1964, când ţara noastră şi-a proclamat independenţa politică şi economică. Numeroşi şefi de state şi guverne din ţările europene avansate (Germania, Franţa, Anglia) au fost invitaţi de Guvernul României la vânătoare în judeţul Harghita. Prin astfel de acţiuni, cinegetica harghiteană contribuia indirect la dezvoltarea legăturilor economice şi politice ale ţării noastre cu guvernele acelor ţări. (Va urma)
Ion MICU
