Lucrările la pasajul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc afectează circulaţia feroviară între Sâncrăieni şi Siculeni | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 25 iunie 2022
Home » Societate » Lucrările la pasajul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc afectează circulaţia feroviară între Sâncrăieni şi Siculeni
Lucrările la pasajul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc afectează circulaţia feroviară între Sâncrăieni şi Siculeni

Lucrările la pasajul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc afectează circulaţia feroviară între Sâncrăieni şi Siculeni

  • Pentru 8 trenuri se face transbordarea călătorilor între Siculeni și Sâncrăieni

Circulaţia feroviară între Sâncrăieni şi Siculeni este întreruptă pe timpul zilei, în perioada următoare, din cauza lucrărilor care se efectuează la pasajul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc. Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla, a declarat publicaţiei noastre că între cele două localităţi pasagerii curselor feroviare afectate sunt transportaţi cu autobuze în care pot urca prezentând biletul de tren deja cumpărat. Acesta a precizat că a fost nevoie de introducerea restricţiilor de la începutul acestei săptămâni deoarece este necesară ridicarea unor grinzi foarte grele aflate între pilonii podului, deasupra şinelor şi a drumului naţional şi este nevoie de aducerea uneia dintre cele mai mari macarale din Europa, cu greutate de 700 de tone.

Bors Béla a mai spus că este de aşteptat ca începând de joi seara şi până duminică şi circulaţia pe drumul naţional să fie deviată către sensurile giratorii din zona Dedeman, Harmopan şi strada Uzina Electrică.

„Conform contractului semnat, compania Strabag are la dispoziţie 12 luni pentru execuţie, în care intră şi perioada de iarnă. Dacă nu o să avem o iarnă blândă, vom avea 3-4 luni în care trebuie să suspendăm lucrările, dar dacă totul decurge conform planului, peste un an, în luna iunie trebuie să avem un pod gata. Bineînţeles, dat fiind faptul că vorbim aici despre o reabilitare a podului construit acum 50 de ani pot apărea lucruri neprevăzute în timpul execuţiei lucrărilor şi atunci pot fi şi decalaje. Noi avem la momentul de faţă un presing în ceea ce priveşte timpul, dat fiind faptul că această lucrare face parte din marele plan de mobilitate al oraşului, este finanţată şi de Uniunea Europeană pe POR, ceea ce înseamnă că până în 31 decembrie 2023 trebuie să încheiem proiectul în aşa fel încât să fie şi decontat. Asta înseamnă că noi avem un deadline pentru – aş zice eu – 31 octombrie 2023. Tot ceea ce intră peste această dată, Primăria municipiului Miercurea-Ciuc este nevoită să finanţeze din bugetul propriu, ceea ce nu este OK”, a menţionat Bors Béla.

Prezentăm mai jos un comunicat al companiei naţionale feroviare privind trenurile care sunt afectate ca urmare a lucrărilor la pasajul din Miercurea-Ciuc:

Pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară în staţia Miercurea Ciuc, în perioada 13 iunie (ora 09:00) – 22 iunie 2022 (ora 19:00), intervin următoarele modificări în circulaţia trenurilor:

  • la trenul IR 1541 Iaşi – Siculeni – Miercurea-Ciuc – Sâncrăieni Hm – Braşov se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Siculeni (de la trenul IR 1541), la Hm Sâncrăieni pentru trenul IR 12545 Sâncrăieni (plecare 13.40) – Braşov (sosire 15:14).
  • la trenul IR 1543 Braşov – Miercurea-Ciuc – Siculeni – Iaşi se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Sâncrăieni (de la trenul IR 1543), la staţia Siculeni, pentru trenul IR 12543 Siculeni (plecare 13:49) – Iaşi (sosire 19:44).
  • trenul IR 1645 Bucureşti Nord – Braşov – Sâncrăieni Hm – Miercurea-Ciuc – Siculeni – Târgu Mureş se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Sâncrăieni (de la trenul IR 1645), la staţia Siculeni, pentru trenul IR 12647 Siculeni (plecare 17:45) – Târgu Mureş (sosire 22:03).
  • trenul IR 1646 Târgu Mureş – Siculeni – Miercurea-Ciuc – Sâncrăieni Hm – Braşov – Bucureşti Nord se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Siculeni (de la trenul IR 1646), la staţia Sâncrăieni pentru trenul IR 12646 Sâncrăieni (plecare 17:50) – Braşov ( sosire 19:16).
  • lla trenurile R 5201, R 5215 Mărăşeşti – Siculeni – Miercurea-Ciuc şi retur şi R 5211 Miercurea Ciuc – Siculeni – Oneşti – Buzău se asigură transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe distanţa Miercurea Ciuc – Siculeni.
  • trenul R 5203 Mărăşeşti – Siculeni – Miercurea-Ciuc, va circula numai pe distanţa Mărăşeşti – Siculeni.

***

Podul peste calea ferată din Miercurea-Ciuc a fost construit în 1974, fiind efectuate renovări majore în 1994 şi 2006. Potrivit reprezentanţilor primăriei Miercurea-Ciuc, după actualele lucrări de reconstrucţie lăţimea părţii carosabile va fi 2×3,9 m (7,8 m) la care se adaugă trotuarele pietonale, respectiv pistele pentru ciclişti, un parapet metalic direcţional şi borduri, respectiv parapet metalic pietonal-zincat. Finanţarea UE pentru reconstrucţia pasajului este de 17,24 milioane de lei. Tot ceea ce depăşeşte această sumă reprezintă contribuţia proprie a oraşului. De asemenea, oraşul va trebui să plătească pentru toate creşterile de preţuri care au avut loc şi vor continua să aibă loc ca urmare a evoluţiilor situaţiei de pe piaţă.

Contractul de construcţie a fost semnat cu compania Strabag în data de 23 decembrie 2021. Contractul are o valoare de 33 de milioane de lei. Un supliment de 6 milioane de lei a fost solicitat şi acceptat de municipalitate. „Subliniem că aceasta este doar valoarea construcţiei, valoarea totală a proiectului, inclusiv studii, proiectare, autorizaţii şi alte costuri suplimentare, este de 48,7 milioane de lei – deci contribuţia noastră a depăşit deja 30 de milioane de lei”, au precizat reprezentanţii Primăriei Miercurea-Ciuc.

EMIL GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.