„Luaţi seama la crinii câmpului…” | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 24 octombrie 2021
Home » Religie » „Luaţi seama la crinii câmpului…”
„Luaţi seama la crinii câmpului…”

„Luaţi seama la crinii câmpului…”

Biserica este încă umplută de radierea luminii Rusaliilor, Pogorârea Duhului Sfânt fiind aceea care explică de ce Domnul era atât de preocupat ca ucenicii Săi şi prin ei  noi să înţelegem cât de nepreţuiţi suntem în raport cu toate celelalte ale Creaţiei. Versetele Evangheliei acestei Duminici ridică o problemă de viaţă şi de moarte în viaţa creştinului: raportul între grija de a fi cu Hristos şi grija de a supravieţui într-o lume a economicului, a materialului… Spusele Mântuitorului vin să întărească în noi convingerea că viaţa în Hristos nu este o religie a consolării, a aproximaţiei, a negocierii continue, ca de târgoveţ –  „mai pun eu, mai dai Tu, Doamne…”, ci este o desfăşurare aspră, uneori dureroasă, în care trebuie să ne amintim mereu că suntem mai de preţ decât păsările cerului (Mt. 6,26) sau decât crinii câmpului (Mt. 6,29), că Dumnezeu, pe noi, oamenii, ne-a iubit dacă nu mai mult, măcar altfel decât întreaga Sa creaţie… Domnul Hristos ne îndeamnă la căutarea lucrurilor esenţiale pentru mântuire, vine să ne vindece nu doar neputinţa în care am căzut, ci şi deznădejdea care îl cuprinde pe omul trupesc dinaintea obstacolelor materiale care par că-i accidentează devenirea.

Porneşte de la „Sminteala ochiului” (Mt. 6,22-23), adică de la păcat, pentru că El ştie că păcatul e poarta prin care diavolul intră în casa sufletului, e fisura prin care duşmanul aruncă săgeata deznădejdii în „platoşa credinţei” rănind de moarte. Spunea unul din tinerii trăitori ai Ortodoxiei: „Noi am descoperit păcatul nostru abia acum, pentru că abia acum l-am săvârşit, dar Domnul îl ştia înainte de a face lumea. Ştia, şi totuşi ne-a făcut, ştia şi totuşi ne-a dăruit Botezul, ne-a dăruit Trupul şi Sângele Său de atâtea ori, fără ranchiună, fără pomenire de rău” (Savatie Bastovoi, Dragostea care ne sminteşte, Ed. Marineasa, 2003, p. 132).

„Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt. 6,24) – reprezintă punctul din care nu mai avem a accepta compromisul. Căci neputând sluji amândurora, în noi se naşte ura sau dispreţul, roadele unei încercări de bile: de a pune pe acelaşi tron de stăpân pe Dumnezeu cu diavolul.

O, măcar de-am ţine cont de ceea ce Dumnezeu ne învaţă prin Evanghelia Sa: „Ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor adăuga” (Mt. 6,33)! Ce ne spune altfel? Că faptele pe care le săvârşim nu au voie să necinstească pe Dumnezeu şi nici Biserica, unite în veac în legătura dragostei, legătura de la inima de Dumnezeu la inima noastră.

Iată de ce Evanghelia aceasta – numită şi „despre grijile vieţii” – ne învaţă că soluţia zbaterilor noastre este dragostea pe care Dumnezeu ne-o poartă, şi noi reuşim, atât cât lucrăm pentru aceasta s-o dăruim celorlalţi; este dragostea ce ne învesmântă, dragostea ce ne hrăneşte, dragostea ce ne vindecă setea înveşnicindu-ne.

Preot Nan Emil Antim,

Parohia Gheorgheni I

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.