Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Locul II la concursul ,,CEL MAI BUN PĂDURAR”, obţinut de un silvicultor de la Direcţia Silvică Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Locul II la concursul ,,CEL MAI BUN PĂDURAR”, obţinut de un silvicultor de la Direcţia Silvică Harghita
Locul II la concursul ,,CEL MAI BUN PĂDURAR”, obţinut de un silvicultor de la Direcţia Silvică Harghita

Locul II la concursul ,,CEL MAI BUN PĂDURAR”, obţinut de un silvicultor de la Direcţia Silvică Harghita

Pe locul II la etapa naţională a concursului „Cel mai bun pădurar”, care s-a desfăşurat săptămâna trecută, s-a clasat reprezentantul Direcţiei Silvice (DS) Harghita, silvicultorul Ilie Stan. La această competiţie profesională, găzduită de Direcţia Silvică Argeş, la Vidraru, au concurat 48 de pădurari.

La festivitatea de deschidere a competiţiei „Cel mai bun pădurar”, cea mai importantă formă de perfecţionare a pregătirii profesionale permanente a pădurarilor din unităţile şi subunităţile Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, a fost prezent şi ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş.

Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a felicitat personal pădurarii care au câştigat la etapele judeţene şi le-a urat succes la probele fazei naţionale.

Ca şi în anii anteriori, la ediţia 2019 au participat câştigătorii etapelor judeţene organizate de cele 41 de direcţii silvice din subordinea RNP – Romsilva, trei pădurari de la Agenţia „Moldsilva” din Republica Moldova, trei pădurari de la Asociaţia Administratorilor de Păduri şi un pădurar de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Potrivit Biroului de presă din cadrul RNP – Romsilva, această competiţie profesională are o lungă tradiţie în silvicultură, fiind organizată de către RNP – Romsilva şi Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, în conformitate cu Programul de formare profesională a salariaţilor şi cu Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului profesional „Cel mai bun pădurar”. Competiţia are următoarele probe: proba teoretică, sub forma unui test grilă cu 30 de întrebări, din principalele domenii de activitate specifice meseriei de pădurar; recunoaşterea speciilor de arbori şi arbuşti forestieri după seminţe, frunze şi puieţi, a speciilor de vânat, precum şi a principalelor specii de dăunători ai pădurilor; sortarea şi determinarea volumului buştenilor prin măsurători şi calcule matematice specifice; întocmirea unui act de contravenţie/infracţiune şi a unui proces-verbal de reţinere, în vederea confiscării, a materialului lemnos, cu provenienţă ilegală; utilizarea aplicaţiei SUMAL prin simularea introducerii datelor ȋn sistemul integrat de urmărire a trasabilităţii lemnului.

Câştigătorul concursului „Cel mai bun pădurar”, ediţia 2019, este reprezentantul DS Prahova, pădurarul Nicolae Ilie. După cum am arătat, pe locul II s-a clasat reprezentantul DS Harghita, pădurarul Ilie Stan, iar pe locul III pădurarul Cătălin Laurenţiu Chirilă, de la DS Galaţi.

Câştigătorii primelor trei locuri au primit diplome de mulţumire din partea conducerii executive a RNP – Romsilva şi a conducerii Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură SILVA şi premii în obiecte oferite de sponsorii tradiţionali ai concursului.

Conform sursei citate, concursul profesional „Cel mai bun pădurar” urmăreşte cultivarea dragostei şi a respectului pentru meseria de pădurar şi creşterea răspunderii în muncă pentru realizarea sarcinilor profesionale, motivând personalul de teren la îmbunătăţirea permanentă a competenţelor pentru a deveni mai buni profesionişti. (S.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.