luni , 17 decembrie 2018
Home » Agricultură/Ecologie » „Let’s Do It, Romania!” în Harghita: În Ziua Curăţeniei Naţionale, peste 4.500 de voluntari harghiteni au strâns în jur de 12.000 de saci cu gunoi
„Let’s Do It, Romania!” în Harghita: În Ziua Curăţeniei Naţionale, peste 4.500 de voluntari harghiteni au strâns în jur de 12.000 de saci cu gunoi

„Let’s Do It, Romania!” în Harghita: În Ziua Curăţeniei Naţionale, peste 4.500 de voluntari harghiteni au strâns în jur de 12.000 de saci cu gunoi

În comuna Corbu, voluntarii au strâns aproximativ 140 de saci cu gunoi

Sâmbătă, când a avut loc „Let’s Do It, Romania!”, peste 330.000 de oameni au participat la Ziua de Curăţenie Naţională, cea mai mare mobilizare de voluntari care are scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale.

Potrivit unui comunicat emis de „Let’s Do It, Romania!”, prima estimare arată că 338.038 de voluntari au umplut 467.453 saci cu deşeuri în România. Conform aceleiaşi surse, în judeţul Harghita au participat aproximativ 4.600 de voluntari care au reuşit să strângă în jur de 12.000 de saci cu gunoi.

Una dintre localităţile implicate în acţiunea ecologică a fost şi comuna Corbu. Acolo, spunea Romeo Ţepeş-Focşa, primarul comunei, s-au implicat aproximativ 150 de elevi şi profesori de la Liceul Tehnologic Corbu, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Corbu, personalul primăriei, asociaţiile sportive Mountain Tracking şi The Raven Corbu, dar şi cetăţeni din zonă.

„Am strâns în jur de 140 de saci cu gunoi – spunea edilul comunei. Este o cantitate foarte mare, având în vedere că în urmă cu aproximativ o lună am mai avut o activitate de acest gen, ceea ce înseamnă că lumea încă nu conştientizează impactul pe care-l au gunoaiele asupra naturii şi încă se aruncă gunoaie în natură”.

În acest an, în Corbu au mai avut loc două acţiuni similare. În primăvară o ecologizare s-a făcut pe Bistricioara, iar acum o lună s-au strâns gunoaiele de pe pâraie şi de pe străduţele din comună.

Din zona Gheorgheni – Lacu Roşu au fost strânşi 300 de saci

Una dintre instituţiile judeţene implicate în cadrul „Let’s Do It, Romania!” (LDIR) a fost Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita. Alături de Ottó Csergő, responsabil al LDIR în judeţ, jandarmii harghiteni au ecologizat zona dintre Gheorgheni şi Lacu Roşu. La această acţiune, pe lângă reprezentanţii jandarmeriei, au mai participat Brigada 61 „General Virgil Bădulescu” Vânători de Munte, angajaţii Parcului Naţional „Cheile Bicazului-Hăşmaş”, angajaţi ai Primăriei municipiului Gheorgheni şi elevi ai Liceului „Sfântul Nicolae” din municipiul Gheorgheni.

În final, au fost strânşi 300 de saci cu deşeuri.

Potrivit Biroului de presă al IJJ Harghita, jandarmii harghiteni s-au alăturat campaniei de ecologizare şi în Borsec. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.