Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Legea dedicată Liceului Teologic Romano-Catolic din Tg. Mureş este considerată un act de trădare | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate » Legea dedicată Liceului Teologic Romano-Catolic din Tg. Mureş este considerată un act de trădare
Legea dedicată Liceului Teologic Romano-Catolic din Tg. Mureş este considerată un act de trădare

Legea dedicată Liceului Teologic Romano-Catolic din Tg. Mureş este considerată un act de trădare

Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, în şedinţa plenului de miercuri, propunerea legislativă pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş ca unitate de învăţământ preuniversitar cu predare în limba maghiară, proiect adoptat şi de Camera Deputaţilor.

„Se înfiinţează Liceul Teologic Romano-Catolic II Rákóczi Ferenc, denumit în continuare Liceul, ca unitate de învăţământ preuniversitar cu predare în limba maghiară, parte a sistemului naţional de învăţământ, cu sediul în localitatea Târgu Mureş, strada Mihai Viteazul, nr. 15, corp B, judeţul Mureş, prin divizarea parţială a Liceului Bolyai Farkas din Târgu Mureş.

Liceul este cuprins în reţeaua şcolară a municipiului Târgu Mureş, începând cu anul şcolar 2018-2019, de către Consiliul local Târgu Mureş, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi”, prevede actul normativ, conform Agerpres.

Potrivit proiectului, liceul dobândeşte şi păstrează personalitatea juridică, prin derogare de la prevederile art. 19, alin. (1), lit. a) din Legea Educaţiei Naţionale 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Şcoala cuprinde clase de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, filiera teoretică fiind organizată pe profilurile umanist şi real, iar cea vocaţională pe profilul teologic, specializarea cultul romano-catolic.

Senatorii au adoptat cu 71 de voturi pentru, 4 abţineri şi 20 împotrivă propunerea legislativă a unor parlamentari UDMR. În favoarea proiectului au votat senatorii PSD, ALDE, USR şi UDMR, iar PNL şi PMP împotrivă.

În cadrul dezbaterilor, senatorul liberal Ioan Chirteş a amintit că structura Consiliului local Târgu Mureş are majoritate UDMR-PSD şi ar fi putut să înfiinţeze la nivel local acest liceu. „De ce oare nu s-a vrut? De frică? Pentru că au considerat că este o înfiinţare ilegală”, a adăugat Chirteş.

Senatorul PSD Liviu Pop a punctat că a votat pentru înfiinţarea acestei unităţi şcolare: „Nu era în programul de guvernare PSD-ALDE înfiinţarea acestui liceu. Este iniţiativa parlamentarilor UDMR. Votul de astăzi dă o şansă elevilor din Tg. Mureş”, a mai spus Pop.

Mărturisesc că eu unul nu-l pot înţelege absolut deloc pe acest personaj din moment ce Guvernul Tudose, în care Pop era ministru al învăţământului, dăduse aviz negativ proiectului legislativ…

Trebuie spus limpede că una este dreptul la educaţie al copiilor ori libertatea religioasă – şi cu totul altul cazul ieşit din comun al acestui liceu, cunoscut cititorilor noştri drept Cazul Liceului Unirea din numeroasele articole publicate pe această temă în ultimii trei ani.

Directoarea Colegiului Naţional „Unirea” Târgu Mureş, Andreea Năznean, afirma în 2016, la Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, că pe fondul retrocedării clădirii şcolii, pe care o consideră ilegală, Fundaţia Statusul Romano-Catolic a decis înfiinţarea unei şcoli cu predare exclusiv în limba maghiară, care se numeşte Liceul Teologic Romano-Catolic şi care a început să funcţioneze într-unul din corpurile imobilului colegiului. În plus, potrivit Andreei Năznean, elevii din ciclul primar de la secţia română au fost scoşi pur şi simplu din corpul de clădire în care funcţionează acum liceul cu predare în maghiară, mobilierul şi materialele didactice au fost depozitate pe coridor şi a fost nevoie de relocarea acestor copii şi a profesorilor într-o altă şcoală, învecinată.

Directorul adjunct al Colegiului Naţional „Unirea”, Maria Motorga, a menţionat că „problema noastră începe în vara anului 2015, când ni se pune în vedere că trebuie să eliberăm corpul B, în care pe atunci funcţionau ciclul gimnazial şi primar al Colegiului Unirea, secţia română şi maghiară. Peste vară, la presiunea cultelor şi a reprezentanţilor UDMR, părinţii de la secţia maghiară semnau nişte documente prin care plecau de la Colegiul Unirea spre un liceu care atunci nu exista legal”.

Culmea este că această şcoală n-a avut niciodată documente legale de înfiinţare, nu are avizul ARACIP. „Mai mult – zice Maria Motorga – reprezentanţii acestei şcoli înfiinţate ilegal vin în 24 iunie la mine, director adjunct, că la 11 iulie trebuie să părăsesc corpul B pentru că el va fi folosit exclusiv de Liceul romano-catolic. Din nou nu se respectă legea, din nou se solicită epurarea corpului B de elevii români”.

Delia Peter, reprezentanta părinţilor din Colegiul Naţional „Unirea” Târgu Mureş, a spus cu acelaşi prilej că este vorba de o „manipulare politică”, prin care se încearcă evacuarea cu forţa şi segregarea secţiei române de cea maghiară, în prezent în cadrul Colegiului. Delia Peter susţinea că se foloseşte acelaşi algoritm „de distrugere a unei şcoli mixte” ca în anul 2004, când elevii români „au fost scoşi” din Liceul Bolyai din Târgu Mureş şi că în spatele demersului se află aceleaşi personaje, unul dintre cei nominalizaţi fiind deputatul Borbély László.

În ceea ce priveşte clădirea gimnaziului din Târgu Mureş (imobilul în care funcţionează Liceul „Unirea”), istoricul Vasile Lechinţan afirma, în baza exclusivă a documentelor, că „funcţiona, la data construcţiei noii clădiri, în 1905-1906, încă de pe vremea iezuiţilor, apoi, după interzicerea Ordinului Iezuit în imperiu, la 1773, a fost preluat în administrare de franciscani şi după 1866 de Statusul Romano-Catolic Ardelean.

În Raportul anual al direcţiunii Statusului romano-catolic din Transilvania, prezentat la 15 noiembrie 1906 în adunarea Statusului, sunt justificate toate cheltuielile, făcute exclusiv din bani publici, pentru construcţia clădirii gimnaziului superior catolic din Târgu Mureş. (…) Banii au provenit din: ajutor de stat, de la Domeniul Cluj-Mănăştur (avere publică) administrat de Statusul romano-catolic, din Fondul de Studii administrat de Statusul romano-catolic, din Fondul de Burse administrat de Statusul romano-catolic etc. De pildă, în anul şcolar 1905-1906, Gimnaziul Catolic din Târgu Mureş a beneficiat, pentru funcţionare, de 20.000 de coroane de la stat (bani publici), 34.743 coroane din Fondul de Studii terezian, şi mai multe mii de coroane din Fondul de Burse terezian.

Clădirea din Târgu Mureş a fostului gimnaziu catolic, ridicată în anul 1905 exclusiv din fonduri publice, deci nu din fonduri ecleziastice şi nu din fondurile Bisericii Romano-Catolice din Târgu Mureş sau din cele ale Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia este „retrocedată” (!?) Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia printr-o hotărâre a Guvernului României. Proprietarul real înscris în cartea funciară este „Fondurile de Studii şi de Burse ale Statusului Romano-Catolic Ardelean”, Statusul avându-le în administrare, nu în proprietate, dacă le avea în proprietate figurau aceste fonduri/fundaţii în cartea funciară a Statusului, dar nici o fundaţie nu este proprietatea cuiva, deoarece are personalitate juridică proprie. Statul român plăteşte astăzi chirie Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia pentru că funcţionează în clădire Colegiul Naţional „Unirea” Târgu Mureş”.

Într-un e-mail ce are ataşată sentinţa definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Târgu Mureş, prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop, avocatul care a câştigat, inclusiv în recurs, procesul privind înfiinţarea şi funcţionarea Liceului Teologic Romano-Catolic Tg. Mureş versus Colegiul Naţional „Unirea” scrie: „Bucuria noastră este reţinută şi nu poate şterge lacrima de pe obraz având în vedere trădarea coaliţiei de la putere alias UDMR, în faţa căreia a stat în genunchi. Care a trecut de Senat proiectul privind Legea de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic Tg. Mureş, prin care se zădărniceşte lupta noastră, în general lupta românilor ardeleni, de acel cuplu toxic de indivizi în fruntea partidelor de la putere, vânzători şi trădători de ţară.

Ce am anticipat s-a adeverit, legat de vizita ministrului de Externe al Ungariei zilele trecute în România. A venit să dea ordin şi să îşi răsplătească slugile, şefii partidelor cu care s-a întâlnit, nevrednici demnitari care mânjesc istoria şi vrednici de blestemul din Doina lui Eminescu.

Solicităm senatorului Marius Paşcan şi altor parlamentari cu o brumă de sentimente patriotice să iniţieze procedura atacării la CCR. Această Lege discriminatorie este neconstituţională şi pentru că vine să reglementeze un caz particular, pe când Legea este abstractă, impersonală, cu caracter de generalitate adresabilă tuturor iar nu unei situaţii particulare! Noi, părţile procesului, precum şi organizaţiile/asociaţiile civice patriotice româneşti NU avem alte mecanisme de a opri asemenea gesturi de trădare”.

Sinteză de M. GROZA

 

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. De acord cu acțiunea la CCR! Să se respecte Legea Invățământului cu privire la înființarea de noi școli și nimeni nu are ce comenta. Ce a primit PSD în schimb?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.