La masa cea de taină a cuvântului eminescian | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 19 ianuarie 2020
Home » Cultură » La masa cea de taină a cuvântului eminescian
La masa cea de taină a cuvântului eminescian

La masa cea de taină a cuvântului eminescian

La început de cărindar ne este dat să sărbătorim „Ziua Culturii Naţionale” în cadrul căreia se desfăşoară un noian de manifestări literare şi cultural-artistice cu un ecou puternic în constelaţia civilizaţiei naţionale şi universale. Anul acesta se împlinesc 170 de ani de când pe bolta cerească a apărut o stea a spiritualităţii româneşti, numită EMINESCU. Şi, de aceea, în fiecare clipă gândul curat al conştiinţei noastre ne poartă pe cărarea îmbietoarelor sunete spre masa cea de taină a cuvântului eminescian. Limba populară, a bătrânelor cronici româneşti, a primilor poeţi a fost ridicată de Eminescu la rang universal. Poetul prin talentul său incomensurabil, a prelucrat semantica textului dând cuvântului o putere divină pentru sanctificarea lui artistică. El a conştientizat taina simbolistică a cuvântului considerându-l ca pe o manifestare „a inteligenţei în limbaj, în natura fiinţelor şi în creaţia continuă a universului, el este adevărul şi lumânarea fiinţei”. Grăuntele de lumină semănat de poet pe pământul carpato-danubiano-poetic „a revelat secretele voinţei divine” prin noi „lăstari” ai inteligenţei umane româneşti. O mărturie sacrală legată de căutătorul de comori pentru înflorirea limbii române o avem de la marele prozator Ioan Slavici pe când se afla la studii. „Încă pe timpul când ne aflam la Viena, făceam un fel de vânătoare de vorbe rebele, care nu se supun regulilor generale, şi mai înainte de a fi început dicţionarul de rime, el avea liste de vorbe dezgropate şi de vorbe rebele”.

Poetul, pentru munca sa titanică de „creştere a limbii româneşti” avea să se bucure, peste timp, de frumoase aprecieri din partea urmaşilor. Astfel, Gh. I. Tohăneanu afirma: „Cuvintele cele mai fireşti, cele mai banale, în majoritatea cazurilor, foarte vechi, deci tocite prin uzură, sunt regenerate de geniul poetului care ni le dăruie înveşmântate în strălucitoare straie”. Prin simplitatea naturală a titlurilor creaţiilor eminesciene „Din străinătate”, „Epigonii”, „Lacul”, „Dorinţa”, „Doina”, „Luceafărul”, „Trecut-au anii”, „Singurătatea”, „Scrisorile”, „Somnoroase păsărele”, „Poetul”, „ Ştefan cel Mare”, „Floare din tei”, şi am enumerat numai câteva, parcă ne-am afla într-o comunicare în care limba este curată, clară, reală şi contemporană. Cu toate acestea, ele sunt puternic ancorate în variatele faţete de mister ale existenţei umane. Temele şi motivele scriiturii eminesciene, fie în versuri, proză sau dramaturgie, sunt îmbrăcate într-o simbolistică aparte a cuvântului ce sensibilizează profund trăirile fiinţei umane. Imaginile artistice, elementele de figurare artistică, nivelul fonetic şi morfologic, nivelul sintactic, dau o coloratură a expresivităţii ce se imprimă puternic în conştiinţa lectorului. De aceea este nevoie să ne adăpăm setea noastră spirituală necontenit de la izvorul mesei de taină a cuvântului eminescian.

Şi pentru a cunoaşte cât mai îndeaproape valorile creaţiei eminesciene, şi pentru a gusta din dulceaţa cuvântului artistic, elevii-recitatori din şcolile gimnaziale cu predare în limba maghiară ale municipiului Miercurea Ciuc şi din câteva comune din zonă, parcurg în aceste zile de ianuarie etapa de masă, pentru ca în data de 23 ianuarie să aibă loc finala concursului de recitări din opera eminesciană la Şcoala Gimnazială „Petőfi Sándor”.

Prof. Bors Kinga, prof. Stelian Busuioc

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.