La Bilbor, în căutarea unei comori deocamdată pierdute… | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 20 octombrie 2019
Home » Agricultură/Ecologie » La Bilbor, în căutarea unei comori deocamdată pierdute…
La Bilbor, în căutarea unei comori deocamdată pierdute…

La Bilbor, în căutarea unei comori deocamdată pierdute…

Cu mai bine de trei săptămâni în urmă, purtam o discuţie interesantă cu d-l Marton Istvan, directorul executiv al ADI Harghita, persoana care de vreo doi ani de zile se ocupă, de la nivelul Consiliului Judeţean, de problemele comunei Bilbor, privitoare la activitatea asociaţiilor de producători.

Fără a mai dezvolta subiectul, în legătură cu care am şi scris, voi mai spune aici, citându-l pe d-l Marton, că „laptele de vacă din localitate este o mină de aur” sau, în opinia mea, o comoară deocamdată pierdută, chiar dacă eforturile făcute întru găsirea ei par a fi cuantificabile. Afirm asta gândindu-mă că, în această comună frumoasă, aflată, după cum îmi spunea la telefon primarul Ilie Trif „mai aproape de Soare şi de Dumnezeu”, aşezată fiind la 1.050 m altitudine, există patru asociaţii ale producătorilor de lapte. Şi mai există ceva: aproximativ 4.500 de bovine, din care 2.500 sunt vaci, informaţie pe care am obţinut-o de la persoane care ştiu ce vorbesc. Sunt, de asemenea, păşuni întinse care, valorificate de aceste animale, fac din lapte un produs excepţional, ferit fiind în drumul lui către consumatori de poluarea cu substanţe chimice.

Nu pot să nu mai amintesc aici faptul că în Bilbor se obţin vara peste 10.000 de litri de lapte pe zi, iar iarna peste 6.000, cantităţi considerabile în raport cu cele din multe alte comune ale judeţului, care ridică mari probleme atunci când este vorba despre desfacere…

Şi pentru că nu puţini sunt producătorii aflaţi în situaţia de a face dintr-o piele de vacă o teacă, vânzând laptele sau caşul la un preţ de nimic, încercările timide de a ieşi din impas cad în sarcina fiecăruia, sau, de la caz la caz, în sarcina liderilor structurilor asociative, în condiţiile în care, mi s-a spus, preocuparea de bază a locuitorilor comunei este axată tocmai pe creşterea animalelor.

Gândurile de dinaintea întâlnirii…

Cu intenţia de a afla ce fac şi ce vor să facă asociaţiile de producători de lapte din Bilbor, cu excepţia uneia care şi-a rezolvat constant problemele, am dat câteva telefoane pentru a pune la cale o întâlnire cu preşedinţii lor şi, desigur, cu domnul primar, ocazie cu care doream să cunosc şi părerea dumnealor legată de acea clădire pe care Consiliul Judeţean a oferit-o gratuit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Călimani-Giurgeu” din Topliţa, ai cărei membri sunt comunele Bilbor, Corbu, Gălăuţaş, Sărmaş, Subcetate şi Tulgheş, care, prin vot, au hotărât că nu le trebuie. Este vorba despre o clădire din localitatea în care vroiam să ajung, ce a fost folosită cândva de Şcoala ajutătoare de acolo.

În ideea de a i se da o întrebuinţare, până când renovarea va fi încă posibilă, clădirea, potrivit d-lui Marton, urmează a fi scoasă la licitaţie, demers în urma căruia ar putea ajunge la asociaţiile interesate de activitatea membrilor lor şi, desigur, de perspectiva valorificării laptelui pe o piaţă liberă, în care concurenţa nu doarme.

M-am bucurat că oamenii cu care am vorbit au fost de acord să ne întâlnim, aşa că mi-am luat aparatul de înregistrat şi cel de fotografiat şi am apucat drumul către Bilbor, unde m-am întâlnit cu domnii Liviu Stan, preşedintele Asociaţiei „Zimbrul”, Constantin Ţifrea, purtătorul de cuvânt al Cooperativei agricole „Straja Călimanilor” şi Ilie Tamaş, viceprimar, omul aflat „la comandă”, pentru că primarul era, din câte îmi spusese chiar dumnealui, în concediu de odihnă. Cu toate acestea, m-a asigurat când ne-am auzit la telefon, că nu va fi nici o problemă să ne vedem.

Pentru a nu mai lungi însă povestea, voi arăta aici că la discuţiile cu domnii Stan şi Ţifrea a participat, în măsura în care a fost posibil, şi domnul viceprimar căruia ţin să-i mulţumesc, mai ales că întâlnirea mea cu primarul Ilie Trif a eşuat „din motive obiective”. Aşa o fi, însă nu pot să nu-mi amintesc că, în încercarea sa de a se vedea cu edilul comunei, preşedintele executiv al ADI Harghita a avut acelaşi ghinion, şi asta în vreo trei rânduri.

Viitorul sună bine…

…şi nu o spun eu, ci d-l Constantin Ţifrea în calitatea sa de purtător de cuvânt al Cooperativei agricole „Straja Călimanilor”, cooperativă înfiinţată în februarie 2015, care a luat în chirie un spaţiu al fostei Fabrici de la Remetea, spre a rezolva acolo problemele ce ţin de achiziţia laptelui pentru o parte dintre producătorii bilboreni. Dar asta după ce cooperativa a făcut ceva investiţii ce vizau reamenajarea spaţiului în scopul obţinerii autorizaţiei sanitar-veterinare şi mai apoi a autorizaţiei de prim-cumpărător.

Deloc ocoliţi de necazuri, după cum arăta d-l Ţifrea, în 2015, un procesator din Târgu Neamţ le-a dat o ţeapă de toată frumuseţea, în sensul că nu au plătit nici măcar un litru de lapte nimănui. De vreo trei săptămâni, preşedinta Cooperativei, doamna Claudia Natea a discutat cu datornicii şi, în urma discuţiei, potrivit purtătorului de cuvânt, s-a pus sechestru asigurator pe un tanc de răcire şi un aparat de măsurare a calităţii laptelui. E adevărat şi atât este mai mult decât nimic, dar suma, să zicem, recuperată astfel e nesemnificativă faţă de cheltuielile făcute pentru soluţionarea cauzei în instanţă şi faţă de valoarea totală vizibilă pe facturi: 19.400 lei!

În sfârşit, până când apele se vor limpezi, cei aproximativ 1.500-1.700 litri de lapte achiziţionaţi zilnic sunt preluaţi, pe bază de contract, de o firmă din Mădăraş, singurul achizitor cu care liderii străjerilor au negociat preţul de vânzare atât pentru cei 40 de membri ai cooperativei, cât şi pentru ceilalţi producători nemembri.

Convins fiind că importurile de lapte lovesc puternic în producătorul român, d-l Ţifrea mi-a mai mărturisit că, descurajaţi fiind, crescătorii de bovine au început să-şi vândă animalele din bătătură.

Întrebat ce fac dumnealor, şefii celor trei structuri asociative, pentru a menţine efectivele existente, d-l Ţifrea a afirmat că duc o muncă de lămurire cu producătorii, încurajându-i să reziste cu speranţa că „viitorul va aduce lucruri frumoase şi în avantajul lor”. Rugat să nominalizeze constructorii viitorului, care sună bine, purtătorul de cuvânt al cooperativei a răspuns scurt: „Noi toţi, sau cel puţin aşa ne-am dori”.

Cât despre clădirea oferită gratis asociaţiei topliţene, d-l Ţifrea crede că oferta a fost refuzată pentru că „ar fi trebuit investiţi foarte mulţi bani pentru reabilitarea ei”. În plus „ar mai fi nevoie de unitate, pentru a fi posibilă astfel înfiinţarea unei asociaţii mari”. De ce? „Întrucât cele existente acum au fiecare nişte păşuni cu chirie, în plus oamenii sunt obişnuiţi cu anumiţi organizatori în care nu trebuie să-şi piardă încrederea, până când nu se formează ceva de viitor”.

Cu speranţa că aţi înţeles bine ce vrea să spună purtătorul de cuvânt al străjerilor, am să amintesc aici că domnia sa a exprimat şi punctul de vedere al Asociaţiei „Alunişul”, al cărei preşedinte este chiar soţia sa, doamna Elena Ţifrea. „O asociaţie care a fost făcută ca un ONG, sau ca un sindicat al celor care au dorit să fie susţinuţi pentru închirierea păşunilor”.

Întrebat dacă în această perspectivă Cooperativa ar putea conta pe sprijinul autorităţii locale, d-l Ţifrea a răspuns astfel: „Da, şi chiar a făcut-o, dar numai în limite legale, pentru că în zilele de astăzi sunt atât de multe înţelesuri că e greu să te pronunţi!”.

Cu speranţa că dumneavoastră, cititorii acestor rânduri, veţi reuşi să descifraţi sensul celor rostite de simpaticul domn, eu mă retrag…

pe teritoriul zimbrilor

Asociaţie al cărei preşedinte este d-l Liviu Stan, tehnician veterinar, cu vreo 40 de ani la activ, care a înfiinţat-o şi botezat-o încă din anul 2006.

Subliniind că, de atunci şi până acum, Ordonanţa 26/2000, în baza căreia s-a înfiinţat Asociaţia „Zimbrul”, s-a mai modificat, „după ce unii miniştri au vrut să desfiinţeze asociaţiile, iar alţii au dorit să le facă dependente de o cooperativă”, aşa cum s-a întâmplat şi cu asociaţia în discuţie, care s-a înscris ca… străjer în „Straja Călimanilor”, d-l Stan a trecut uşor la problemele curente. Aşa am aflat că „Zimbrul” a avut şi are contracte cu Primăria, în baza cărora au fost concesionate „nişte suprafeţe de păşune pentru care se primesc subvenţii de la APIA”. Aceşti bani au fost împărţiţi, potrivit domnului preşedinte, între membrii asociaţiei în funcţie de numărul de animale avute de fiecare pe păşune. „Necazul e că, furaţi de treburi, oamenii au amânat lucrările obligatorii pe aceste suprafeţe şi, la controlul efectuat de instituţia plătitoare, am fost găsiţi în neregulă”.

Apreciez sinceritatea d-lui Stan, modul în care s-a acţionat pentru repararea greşelii şi, desigur, faptul că, deşi vor fi sancţionaţi „pe bună dreptate”, există speranţe ca lucrurile să intre, cu prima ocazie, pe făgaşul lor normal.

Având la început în jur de 50 de membri, cărora li s-au mai alăturat pe parcurs alţii vreo 100, din care unii apoi s-au retras, preşedintele regretă într-un fel că, la vremea înfiinţării structurii pe care o conduce, nu se punea problema primului-cumpărător. Acum, că ea există, asociaţia s-a înscris în Cooperativa „Străjerii Călimanilor” căreia îi predă laptele, fără să fi „primit încă nici un leu de nicăieri”. şi cum vara numai de la „Zimbrul” intră în discuţie „5.000-6.000 litri de lapte, oamenii au făcut din el caş, pe care „l-au vândut cu 5 lei/kg. Era mai bine decât să-l dea în hrana porcilor!”.

Având în vedere calitatea excepţională a materiei prime, dar şi preţul de valorificare a caşului în vârf de sezon, eu una cred că, dacă acest lucru ar fi fost cunoscut de către cetăţenii din zonele urbane ale judeţului, ar fi câştigat toată lumea, chiar dacă kilogramul de caş s-ar fi comercializat nu cu 5 lei, cum spunea d-l Stan, ci cu 10.

Deschis dialogului până la capăt, interlocutorul meu, azi un pensionar activ al comunităţii, mi-a mai spus că a discutat cu d-l Marton despre modalităţile de a fi ajutaţi şi că ideea de a prelua clădirea din localitate i se pare una bună. Chestiunea e că ,,dacă acea clădire, aflată acum în ruină, ar intra în proprietatea asociaţiilor, ar merita să fie băgaţi bani în ea”. Dar de unde aceşti bani?! „Am accesa fonduri europene, am solicita sprijin de la Composesorat, şi rând pe rând le-am face pe toate. Dar, până atunci, e nevoie de acte cu care să mergem la notariat şi să demonstrăm că suntem proprietari”.

Aducând în discuţie refuzul ADI „Călimani-Giurgeu” din Topliţa, l-am rugat pe d-l Stan să-mi spună de ce crede dumnealui că s-a adoptat o astfel de soluţie. Să fi fost un cadou otrăvit?! „Nu, întrucât primarii, şi nu vorbesc despre al nostru, pentru că nu e cazul, au fost dintotdeauna împotrivă atunci când s-a pus problema ca păşunile să fie date asociaţiilor. Şi asta deoarece primăriile pierd din buget foarte mulţi bani”.

Convins fiind că Primăria Bilbor nu are la îndemână pârghiile necesare sprijinirii asociaţiilor, interlocutorul meu crede totuşi că, dacă va fi nevoie o va face, contra-cost, măcar cu ceva lemne pentru construcţii, iar Composesoratul, al cărui membru este, îşi va aduce şi el contribuţia, dacă va fi solicitat.

***

Cu regretul că nu m-am putut întâlni şi cu d-l primar, consemnez succint părerea sa legată de subiect, exprimată telefonic la o oră de seară: „Clădirea să o ia asociaţiile dacă vor, că Primăria nu o poate face. În rest ce să spun? Avem crescători de animale buni şi, chiar dacă nu prea au unde vinde laptele, fac din el caş şi caşul de Bilbor are căutare, pentru că e de calitate”.

Presupunând că d-l Ilie Trif, primarul aflat la al VI-lea mandat al său, ştie cam în ce direcţie bate vântul, eu aştept cu nerăbdare continuarea poveştii şi, desigur, opiniile dumneavoastră, cititorii jurnalului nostru.

Cu gândul că într-o zi mă voi întoarce la Bilbor, unde distanţa dintre Pământ şi Soare, Om şi Dumnezeu pare că se micşorează pe măsură ce străbaţi în urcuş drumul acum asfaltat, încerc să mă bucur pe mai departe de peisajul care m-a cucerit, de liniştea locului în care m-am aflat şi de frumuseţea simplă a celor ce îşi duc traiul acolo…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.