Izvorul Tămăduirii | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 18 septembrie 2019
Home » Cultură » Izvorul Tămăduirii
Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii

Prima săptămână după Sfintele Paşti este numită Săptămână Luminată pentru că în aceste binecuvântate zile se revarsă din plin lumina Învierii lui Hristos, lumina dumnezeirii, acea lumină pe care au văzut-o, dar au şi simţit-o cei trei Sfinţi Apostoli – Petru, Iacov şi loan – încă de pe Muntele Tabor, când I-au spus Mântuitorului: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una”. (Matei 17, 4)

Săptămâna luminată este o pregustare a Împărăţiei lui Dumnezeu, este „Raiul anului bisericesc”. Acum se fac simţite, mai mult ca oricând, energiile divine necreate – harul – revărsate asupra creştinilor, an de an, la Praznicul Învierii Domnului Hristos.

Praznicul Învierii Domnului nu poate fi despărţit de Sfânta Fecioară Maria. Tradiţia spune – şi lucrul acesta îl citim în sinaxarul slujbei Utreniei speciale din noaptea Sfintelor Paşti – că Maica Domnului a fost cea dintâi fiinţă umană căreia Hristos i S-a arătat după scularea Sa din morţi. Faptul că această întâlnire minunată nu este consemnată în paginile Sfintei Scripturi are drept argument înţelepciunea divină de a nu fi contestată sau pusă la îndoială minunea minunilor, adică Sfânta Înviere, pentru o mărturie ce putea fi considerată de răuvoitori ca fiind doar sentimentală, iar nu reală.

Totuşi Sfinţii Părinţi, pentru a evidenţia rolul important al Maicii Domnului în actul mântuirii neamului omenesc şi, nu în ultimul rând, că învierea lui Hristos este temei pentru minunile săvârşite de Sfânta Fecioară Maria şi de sfinţi, au rânduit în săptămâna luminată o sărbătoare în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, sărbătoare ce se bucură de mare preţuire în rândul credincioşilor noştri.

Despre aceasta şi despre revărsarea de har şi de lumină ne vorbeşte Praznicul „Izvorului Tămăduirii” din vinerea săptămânii luminate.

„Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci, ca ceea ce L-ai născut mai presus de cuvânt pe Cuvântul, te rog sa mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!” (Troparul praznicului).

Sărbătoarea este închinată evenimentului descoperirii de către împăratul Leon cel Mare (457-474), cu ajutorul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a unui izvor cu ape tămăduitoare. Potrivit tradiţiei, Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va căuta în apropiere un izvor, dar nu va găsi. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului  spunându-i: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leon, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon va face ascultare şi, astfel, va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apă, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Iustinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea unde există pană astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut, unde, de-a lungul vremurilor, s-au petrecut multe minuni.

Temeiul acestor vindecări este credinţa; numai credinţa poate lăsa loc vindecării, atât celei trupeşti, cât şi celei sufleteşti, fie că mijlocul prin care se face vindecarea este apa cu puteri tămăduitoare ori atingerea de sfintele moaşte sau chiar numai rugăciunea adresată lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor.

Să nu uităm că credinţa cea adevărată se manifestă în Biserică, ea însăşi fiind izvor al harului dumnezeiesc, „izvor al tămăduirii”, fără de care nimeni nu se poate mântui. În zadar ne „afişăm” credinţa în Dumnezeu dacă nesocotim Biserica şi toate rânduielile stabilite de Sfinţii Părinţi pe mărturia învăţăturilor Mântuitorului Hristos, Care este Capul ei, prin lucrarea Sfântului Duh.

Având drept temei minunea descoperirii izvorului tămăduitor al Maicii Domnului pe care Biserica noastră o preamăreşte în Vinerea Săptămânii Luminate, s-a statornicit tradiţia ca în această zi să se oficieze slujba Sfinţirii apei (Aghiazma cea mică), credincioşii luând apa binecuvântată şi sfinţită de către slujitori pentru folosul cel de toată trebuinţa, pentru a-şi stropi casele, grădinile, ţarinile şi tot ce au, cu gândul că Maica Domnului va revărsa şi asupra lor din darurile ei nesfârşite.

Preot Lazăr Adrian-Teodor,
Parohia Odorheiu-Secuiesc

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.