Izolaţi la locul de muncă

Peste 500 de angajaţi ai DGASPC şi ai Asociaţiei Caritas din judeţul Harghita, izolaţi la locul de muncă, şi-au petrecut sărbătorile pascale departe de familie, îngrijind şi protejând copiii şi vârstnicii aflaţi în grija statului de noul coronavirus.

În subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Harghita funcţionează 40 de case de tip familial şi centrele de plasament pentru copii din localităţile Ocland şi Bilbor, Centrul pentru copii cu handicap sever de la Cristuru Secuiesc şi Centrul de Primire în Regim de Urgenţă din Miercurea Ciuc. Adulţii care au nevoie de îngrijire sunt cazaţi în centrele din Gheorgheni, Topliţa şi Frumoasa. În responsabilitatea DGASPC se mai află Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Tulgheş, locuinţele protejate de la Bodogaia, Nicoleşti şi Vlăhiţa, precum şi Centrul de Servicii de la Sânmartin, destinat tinerilor care au ieşit din sistemul de protecţie socială.

Pentru asigurarea continuităţii îngrijirii specializate, angajaţii din sistemul rezidenţial al DGASPC au fost împărţiţi în două serii şi intră în izolare la locul de muncă succesiv, câte 14 zile. Majoritatea este cazată în centrele în care îşi desfăşoară activitatea, dar pentru angajaţii centrelor mari, care nu au fost prevăzute pentru astfel de situaţii, identificarea spaţiilor destinate odihnei personalului a fost o provocare. „A fost nevoie să cerem ajutorul primăriilor pentru cazarea angajaţilor noştri, care trebuie să se izoleze la locul de muncă. S-au căutat pensiuni în jurul centrelor”, a explicat directorul DGASPC Harghita, Elekes Zoltán. Dar patronii, circumspecţi, nu au fost uşor de convins.

Prima serie, formată din 193 de angajaţi, dintre care 73 deservesc centrele pentru adulţi şi 120 pe cele destinate copiilor, a intrat în izolare în Sâmbătă Mare a Paştelui catolic, iar peste o săptămână aveau să prindă sărbătorile pascale ortodoxe. În aceste condiţii, măsura instituită prin Ordonanţa Militară (OM) nr. 8 a generat o stare de spirt apăsătoare în rândul celor care au fost „obligaţi” să-şi părăsească familia timp de două săptămâni, stabilindu-li-se un program zilnic de lucru de 12 ore; pe hârtie, în realitate având la dispoziţie doar câteva ore pentru odihnă.

„Nu le este uşor, cum nu le va fi nici colegilor care vor veni după ei. Merită toată lauda, toţi, fiindcă, deşi nu au primit vestea cu bucurie, nimeni nu s-a opus. Au înţeles că traversăm un moment greu şi asta trebuie făcut”, a remarcat directorul DGASPC Harghita.

În Centrul de plasament Bilbor sunt găzduiţi 36 de copii şi adolescenţi cu nevoi speciale, de la 4 până la 17 ani, cazaţi în trei case. Majoritatea sunt în plasament, asigurându-li-se, pe o perioada determinată, accesul la găzduire, îngrijire, reabilitare, educaţie şi sprijin emoţional, consiliere şi pregătirea în vederea reintegrării sau integrării familiale. Pentru cazarea primei serii de nouă angajaţi, care asigură funcţionarea centrului izolaţi la locul de muncă – patru educatori, un supraveghetor de noapte, un îngrijitor de curăţenie, un muncitor, o bucătăreasă şi şeful centrului, Letiţia Trif – trebuia eliberată una dintre case, copiii fiind redistribuiţi în celelalte două. „Vineri noaptea am făcut curăţenie, am schimbat lenjeriile cu cele pe care ni le-am adus de acasă şi sâmbătă am început să ne organizăm: două persoane lucrează doar pe ture de noapte, de la 18:00 la 6:00, iar ceilalţi suntem în ture de zi, de 12 ore. Dar lucrăm mult mai mult, suntem puţini şi trebuie să facem de toate: educaţie, să ajutăm şi la bucătărie, la servirea şi la strânsul mesei, culcăm copii; abia ne rămân 4-5 ore pentru odihnă. Deja s-a instalat oboseala, pentru că nu te poţi odihni bine nici noaptea, iar ziua nu putem lăsa copiii singuri nici măcar o secundă”, a povestit directoarea Letiţia Trif.

Oboselii i se adaugă grija şi dorul de cei lăsaţi acasă. „Eu am lăsat acasă doi copii mici, unul de 7 şi unul de 8 ani, şi fiecare dintre noi a lăsat pe cineva acasă. Mi se pare că au dat ordonanţa asta fără să se gândească nimeni la familiile noastre, în primul rând la cei care au copii – fiecare copil are dreptul să trăiască împreună cu familia, şi ai mei îl au – mâncarea ne-o asigurăm noi, ne gătim separat, iar după ce copiii din centru termină de mâncat, ne lasă şi pe noi o jumătate de oră la masă”, continuă şefa instituţiei.

Copiii din centru sunt bucuroşi din cale-afară, educatorii, care acum stau continuu cu ei, organizează o mulţime de activităţi, nu se plictisesc şi vor ca aşa să fie mereu. „Trebuie să-i ţinem ocupaţi. Înainte aveam probleme, mai fugeau din centru, dar acum nu putem risca; dacă un copil iese din curte, trebuie izolat două săptămâni în carantină şi asta implică alte probleme”, arată Letiţia Trif. Nimeni nu a luat în calcul cât de greu le va fi copiilor atunci când izolarea angajaţilor la locul de muncă va lua sfârşit.

Salariaţii care deservesc Centrul de la Bilbor au fost printre puţinii din ţară care au luat parte, de peste drum, şi nu online ca noi, ceilalţi, la Slujba de Înviere oficiată de preotul bisericii de vizavi, la câţiva metri de curtea instituţiei sociale. Aliniaţi şi păstrând distanţa socială, în timp ce copiii dormeau deja de mai bine de două ore, au cântat, alături de preot şi cântăreţ, „Hristos a înviat din morţi!”. Le-a fost „groaznic de greu”, afirmă conducătoarea centrului. „Am plâns toţi în noaptea de Înviere, iar în prima zi de Paşte doar la cei de acasă ne-am gândit”, a rememorat dna Trif. „Dacă am învăţat ceva din experienţa aceasta, este că nu putem să ne mai facem planuri nici pentru ziua de mâine. Dacă îmi spunea cineva că trebuie să plec în concediu două săptămâni, nu mă puteam organiza în câteva ore şi să plec de acasă pentru atâta timp. Am reuşit să facem asta printr-o ordonanţă militară, în faţa căreia nu ai ce să faci, trebuie să te supui. Ce ne rămâne este să trăim şi să preţuim ziua de astăzi; e importantă”, a încheiat, resemnată, şefa Centrului de plasament Bilbor.

Şi dacă acolo este atât de dificil de gestionat situaţia, încercaţi să vă puneţi în postura celor aflaţi în izolare la muncă în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Tulgheş. Acolo, izolarea 24 de ore din 24 la locul de muncă ar fi echivalat cu o condamnare, oricâte sporuri s-ar acorda, pentru că „este imposibil, şi este valabil pentru oricine, să nu fii afectat”, susţin specialiştii, trăind non-stop, timp de două săptămâni, alături de persoane cu sufletul bolnav şi mintea posedată de demoni, suferinde de tulburări ale psihicului. Poate tocmai de aceea centrele mari nu au fost prevăzute cu spaţii suplimentare. „Trebuia să găsim cazare de azi pe mâine şi în acelaşi timp fiecare să-şi facă bagajele şi să plece, să-şi lase familiile, să nu fie de sărbători acasă. A fost cumplit. Şi când am găsit cazare, ne-au primit cu greu colegii în pensiune; le-a fost frică, au crezut că avem cazuri de infecţie cu coronavirus”, a relatat şefa CRRN Tulgheş, Gabriela Juravle.

Cei 20 de angajaţi din sistemul de protecţie socială izolaţi în prezent la muncă îngrijesc cincizeci de persoane cu vârste cuprinse între 26 şi peste 80 de ani, toate cu afecţiuni psihice. Le este „mult mai greu” decât colegilor din oricare alt centru destinat îngrijirii copiilor sau adulţilor, fără sau cu handicap, altul decât cel mintal, dar în actualul context, asemenea celor din sistemul sanitar, sunt puşi în faţa unei situaţii fără alternativă. „Nu ştiu cum şi dacă ar rezista cineva să stea tot timpul cu ei, zi de zi, încontinuu, fără pauză, pentru că aici sunt oameni care trebuie supravegheaţi mereu, la masă, la baie, când se îmbracă, la dormitor. Şi mai sunt oamenii violenţi prin natura bolii lor, asupra cărora trebuie să veghem secundă de secundă, oameni care nu ne pot înţelege, oricât le-ai explica, iar eforturile pe care le facem noi sunt duble, triple. Trebuie să fie calmi, chiar şi atunci când ne pierdem răbdarea, fiindcă beneficiarii noştri simt orice vibraţie negativă şi devin impulsivi, brutali. Responsabilitatea noastră faţă de ei este enormă, nu avem voie să greşim”, susţine şefa centrului.

Din una în alta, aflăm că mulţi dintre beneficiarii centrului de la Tulgheş au fost abandonaţi de familiile lor şi îşi plâng suferinţele şi nevoile angajaţilor, care le sunt singurul sprijin rămas.

Vinerea viitoare, cei 193 de angajaţi ai DGASPC aflaţi astăzi în izolare la locul de muncă se vor întoarce acasă, la familiile lor şi vor intra în izolare obligatorie încă două săptămâni. După care, cel mai probabil, se vor întoarce încă o săptămână la izolarea la locul de muncă, pentru că starea de urgenţă este prelungită până în 15 mai.

De sâmbătă, 25 aprilie, 218 de colegi vor asigura continuitatea timp de alte două săptămâni, îngrijindu-i pe copiii şi vârstnicii ocrotiţi în centrele rezidenţiale.

Prevederilor OM nr. 8 i se supun şi cei 111 angajaţi ai Asociaţiei Caritas Miercurea Ciuc. Directorul Departamentului Socio-Medical, Péter György, a declarat că cele trei centre rezidenţiale ale Caritas din Harghita – „Sfânta Elisabeta” din Odorheiu Secuiesc, „Sfântul Luca din Gheorgheni” şi Locuinţa protejată de la Şumuleu, însumând 204 beneficiari – sunt deservite în prezent de 53 de angajaţi. Alţi 58 de salariaţi ai Caritas se află în izolare la domiciliu şi vor fi testaţi la noul coronavirus în cursul săptămânii, înainte de a prelua, sâmbătă, serviciile de îngrijire a beneficiarilor din cele trei centre.

„Noi aşteptăm susţinerea din partea Guvernului, pentru că măsura izolării la locul de muncă implică şi costuri suplimentare, care ar trebui suportate de cei care au prescris aceste măsuri. De exemplu, la Odorhei, unde avem cel mai mare centru, nu putem asigura cazarea angajaţilor noştri, avem colegi care trebuie să se deplaseze cu o maşină, pe care o folosesc doar ei, de la locul de cazare la cel de muncă. La Şumuleu am închiriat un birou, care se află în curtea locuinţei protejate, şi l-am amenajat ca spaţiu de cazare pentru personalul de îngrijire. În plus, trebuie asigurată hrana pentru aceşti oameni. Aceste cheltuieli cine le suportă? Nu le putem pune în cârca beneficiarilor şi nici a angajaţilor. Mai mult, avem colegi care îşi cresc singuri copiii, care au în îngrijire părinţi bolnavi, imobilizaţi la pat, care nu se pot descurca singuri. Sunt situaţii la care legiuitorul nu s-a gândit. Este foarte uşor să iei măsuri pe hârtie”, a afirmat directorul Péter György.

Mai mulţi colegi ai celor din urmă s-au oferit să stea o lună în izolare la locul muncă, preluând şi cele două săptămâni ale colegilor care nu au cu cine să-şi lase copiii sau părinţii bolnavi.

„Ei sunt colegii minunaţi pe care îi reprezentăm aşa cum putem mai bine, cu toate că nu întotdeauna reuşim să-i convingem pe cei care ar trebui sa ia decizii, deoarece nu cunosc foarte bine acest sistem sau nu le pasă. Deseori, sunt văzuţi ca o categorie de angajaţi care cheltuieşte mulţi bani şi nu produc nimic. (…) Alteori, se aruncă cu noroi în ei, de către cei care vor audienţă sau care îşi urmăresc interesele meschine. (…) Să nu-i uităm nici pe asistenţii maternali profesionişti, ale căror familii au devenit familiile copiilor fără familii! Aceştia sunt angajaţii din sistemul de asistenţă socială, oameni pe care te poţi baza atunci când viaţa nu îţi oferă cele mai bune perspective. Suntem mândri de voi”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Federaţia Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală din România „Columna”, afiliată la CNSLR – Frăţia şi la Serviciile Publice Internaţionale.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii