Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„Între chin şi amin” – tenebrele istoriei postbelice a României secolului XX | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură » „Între chin şi amin” – tenebrele istoriei postbelice a României secolului XX
„Între chin şi amin” – tenebrele istoriei postbelice a României secolului XX

„Între chin şi amin” – tenebrele istoriei postbelice a României secolului XX

Un film necesar, un „tribut” adus celor care au cunoscut suferinţa în perioada „reeducării” comuniste, acum, când au rămas prea puţini cunoscători ai adevăratei istorii, care pot sau sunt interesaţi să o spună

La şapte decenii de la începuturile programului de reeducare prin tortură fizică şi psihică a „duşmanilor de clasă”, inspirat după modelul sovietic al vremii, regizorul Toma Enache ne aduce în atenţie prea puţin cunoscutul „Experiment Piteşti”, soldat cu sute de morţi şi oameni cu sănătatea ruinată, care s-au stins curând după eliberarea din temniţele comuniste. Mai sunt printre noi câţiva supravieţuitori ai regimului de o violenţă dusă la extrem, schingiuiţi zilnic până la epuizare şi supuşi unor torturi greu de imaginat, puse la cale şi duse la îndeplinire de complicii deţinuţi ai torţionarilor, în schimbul unui tratament preferenţial. Ei ne vorbesc rareori, doar atunci când sunt întrebaţi sau invitaţi la câte un eveniment, iar nouă nu ne vine a crede că inovaţiile acestui experiment, despre care unii istorici spun că ar fi fost mai blestemat decât cel sovietic, au fost depersonalizarea, dezgolirea de credinţă, torturarea în scopul mărturisirii unor vini inventate, acuzării familiei, prietenilor, apropiaţilor, a colegilor de detenţie, dezumanizarea până la transformarea victimei în călău.

„Citisem deja multe cărţi ale supravieţuitorilor de la Piteşti: „Tăbliţele de la Itşetip” (Piteşti scris invers), „Crucea reeducării”, „Masacrarea studenţimii române” sau „În subterană cu Dumnezeu”, când am văzut o secvenţă cu Tache Rodas, la o întâlnire cu torţionarul lui, care devenise între timp călugăr, şi-l întreba: Cum ai putut, mă, să mă calci în picioare, să mă baţi cu bestialitate şi să mă loveşti fără milă cu frânghia udă peste cap? Iar el i-a răspuns: Eram în stare să te şi omor, nu doar să te bat, parcă intrase Diavolul în mine! Atunci am decis că trebuie să-l cunosc şi m-am dus la Piteşti. Era la o slujbă de pomenire pentru cei care au murit acolo – studenţi torturaţi cu cruzime, care s-au aruncat în cap, între scări, ca să moară şi să scape – şi atunci am avut o revelaţie. Mi-am spus, asta trebuie să fac, un film, trebuie spus adevărul despre acea perioadă groaznică”, a povestit regizorul filmului „Între chin şi amin”, Toma Enache.

Împreună cu soţia sa, Elena Enache, şi cu Eugen Cojocariu, au scris scenariul: un tânăr compozitor, Tase Caraman (interpretat de actorul Vali Popescu), abia logodit cu iubita sa, Lia (Ana Pârvu), este arestat, împreună cu fratele lui, Iancu Caraman (Ciprian Nicula) şi ajung în infernul reeducării de la închisoarea Piteşti. Cumplitul experiment este condus de odiosul comandant Ciumău (Constantin Cotimanis) şi pus în operă de Jurganu (Ioachim Ciobanu – fiul binecunoscutului actor Ilarion Ciobanu), personaj inspirat de Eugen Ţurcanu, fostul lider al deţinuţilor-călăi. „Toate supliciile sunt construite pe mărturiile supravieţuitorilor care au trecut prin ele”, ne asigură regizorul filmului. Sunt greu de înţeles şi greu de privit. Sora celor doi fraţi Caraman, Tana (Kira Hagi, la debut în lungmetraj – fiica fostului fotbalist Gheorghe Hagi) este ucisă, la rându-i, de Ciumău. Neclintit ancorat în credinţă, Tase Caraman este singurul care reuşeşte să supravieţuiască torturii. După eliberare, compune „Oda lui Dumnezeu”, iar muzica sa o vindecă şi pe Lia, redându-i memoria pierdută. „Nu a fost uşor, povestea lui Tase Caraman înglobează multe alte poveşti care s-au întâmplat în acea perioadă. În plus, voiam să înţeleagă spectatorul cum s-a ajuns să se bată frate cu frate, şantajul, metoda teribilă prin care torţionarii reuşeau să-i întoarcă pe unii împotriva celorlalţi, cum arată una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria recentă şi cum s-a terminat acel înfiorător experiment. Şi cred că se înţelege foarte bine. Este un film dur, dar adevărat. Am încercat, însă, să creăm un echilibru, să alternăm imaginile foarte dure din închisoare, răsturnarea valorilor, cu amintirile frumoase ale personajului principal din viaţa de dinainte de arest, exprimate în imagini şi ele răsturnate, ca lumea care s-a întors cu susul în jos în puşcărie, pentru ca filmul să poată fi suportabil. Şi trebuie să vă spun că am arătat doar o mică parte din grozăviile Experimentului Piteşti”, a ţinut să sublinieze producătorul Toma Enache.

La proiecţia filmului în Miercurea Ciuc, la cinematograful „Csíki Mozi”, a participat şi actorul Csaba Ciugulitu, fost membru al trupei Teatrului Municipal „Csíki Játékszín”. Ne-a spus că nu i-a fost uşor să întruchipeze personajul Falcă, o „bestie cu chip de om”, interpretat impecabil. „Mă uit pentru a doua oară la acest film şi mă analizez în acest rol: nu mă recunosc în ceea ce fac eu acolo, de parcă nu aş fi fost eu, pentru că e dur. Şi acum, abia ieşit din sală, am emoţii şi îmi caut cuvintele. Dar face parte din istoria noastră şi nu trebuie să ne ascundem după deget. Discutam cu Toma (Enache – n.a.), cu Vali Popescu, personajul principal, Tase, cu Chim Ciobanu, că nici 10% din chinul prin care au trecut oamenii închişi acolo nu arată filmul. Mă bucur şi chiar sunt mândru că am luat parte la acest film”, a afirmat actorul.

Filmările la „Între chin şi amin” au durat cinci săptămâni, în care zilnic, de la ora 6:00 dimineaţa, până la miezul nopţii, în condiţii greu de imaginat, în atmosfera autentică a închisorii subterane de la Jilava, cu picioarele goale în apa care băltea, actorii au turnat cadru după cadru. S-a filmat apoi pe plaja de la Corbu, la Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi la Institutul Ana Aslan.

Filmul a fost realizat exclusiv cu finanţare privată, „banii familiei mele şi ai prietenilor”, a precizat Toma Enache, „nu ni s-a dat nici o finanţare mică, măcar cât să bifeze că s-a făcut şi asta”, a completat regizorul primului lungmetraj românesc dedicat Experimentului Piteşti şi primul film românesc în care se vorbeşte şi în limba aromână.

Din primul rând, filmul „Între chin şi amin” a fost urmărit cu atenţie şi emoţie de fostul deţinut politic, dl Szilágyi Árpád, supravieţuitor al fenomenului Piteşti. „A fost întocmai aşa, acolo a fost groaza adevărată. Vrând-nevrând, am retrăit vremurile crude, cumplite petrecute în penitenciarul din Piteşti. A fost zguduitor, am plâns”, ne-a mărturisit, cu vocea sugrumată, fostul deţinut politic. „Ura conducerii comuniste era aşa de mare, că omul a fost atât de tare umilit, încât era considerat mai jos decât un animal. La Piteşti, din 1949 până în 1952, deţinuţii politici au fost bătuţi până se prăbuşeau – conducătorul era unul Ţurcanu, tot deţinut, el era şeful celor care îi băteau pe deţinuţi – pe alţii până îşi dădeau sufletul. Din 1958, după revolta de la Penitenciarul Gherla, cei pe care comuniştii îi considerau cei mai periculoşi deţinuţi au fost duşi la Piteşti, unde au spus conducătorii dictaturii proletare că, dacă nu reuşesc prin reeducare, vor fi exterminaţi duşmanii de clasă. 98% dintre deţinuţii de la Piteşti au murit. Faptul că eu am supravieţuit, este un miracol. Filmul acesta merită să fie distins cu premiul cel mai mare. Dar mai ales să fie văzut de toată lumea, să ştie cum a fost”, a încheiat, suspinând, bătrânul cu păr alb, copleşit, îndreptându-se încet, sprijinit în baston, spre ieşire.

Este un film după care îţi revii cu greu şi, inevitabil, privirea ţi se întoarce către supravieţuitorul împovărat de ani şi de suferinţă, care a sfârşit în uitare, laolaltă cu tovarăşii lui din puşcăriile comuniste, fără ca mulţi dintre cei care i-au osândit la chin şi la moarte să fi dat seamă.

Filmul a stârnit şi curiozitatea adolescenţilor care s-au născut la mulţi ani după Revoluţia din 1989. „Mă bucur să văd atâţia tineri în sală. Astăzi vor avea parte de o lecţie de Istorie cum, din păcate, în manuale nu există”, i-a încredinţat consilierul Marius Ţepeluş.

Sonia-Maria Suciu este încă elevă. Filmul a intrigat-o şi a impresionat-o până la lacrimi – ca pe mulţi, de altfel – înfăţişându-i o faţă obscură a Istoriei noastre. „Noi, ca români, învăţăm mult prea mult despre istoria germanilor, despre holocaust şi despre nazism şi nu învăţăm destul despre istoria noastră, despre momentele rele prin care a trecut naţiunea română în perioada comunismului şi ar trebui să învăţăm mai mult despre lucrurile acestea”, a apreciat tânăra.

Astăzi, fostul penitenciar de la Piteşti, locul unde au fost torturaţi sute de studenţi de către regimul comunist şi unde alte câteva sute de persoane au fost închise din motive politice sau fictive, a devenit Memorial, graţie dlui Axente, un antreprenor care a cumpărat întregul spaţiu, cuprinzând şi curtea imensă a puşcăriei. „Ca Memorial, vrem să fim un spaţiu comunitar, care să treacă mai departe de barierele unui muzeu, să trăiască şi să crească prin oameni şi pentru oameni. Dorim să formăm un public informat şi interesat atât în trecut, cât şi în prezent şi astfel, responsabil pentru propriul viitor”, spune actualul proprietar.

La Jilava, timpul a încremenit odată cu eliberarea ultimului deţinut de acolo; fortul subteran stă să cadă. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici a cumpărat două pompe, ca să scoată apa care inundă fortul de fiecare dată când plouă. „În loc să fie conservat şi transformat într-un loc care poate fi vizitat, toate holurile acelea sumbre şi interminabile, pe trei nivele, care erau atât de pline, că deţinuţii nu mai aveau loc şi stăteau în picioare, cum povestesc foştii deţinuţi. E ceva de nedescris şi nimeni nu plăteşte”, a punctat producătorul filmului „Între chin şi amin”.

Proiecţia filmului a fost urmată de o întâlnire cu publicul, dornic să pună întrebări şi să se fotografieze cu reprezentanţii echipei proiectului cinematografic.

Filmul a fost adus la Miercurea Ciuc, la propunerea regizorului Toma Enache, de către consilierul local Marius Ţepeluş, evenimentul de vineri fiind organizat de Asociaţia „ASTRA” – Despărţământul Covasna-Harghita şi finanţat de Primăria Miercurea Ciuc.

Creaţia cinematografică a fost şi va fi prezentată în aproximativ 50 de oraşe din România, urmând să ajungă şi la Chişinău.

Daniela MEZEY

Arhivă foto

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.