Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Instrument de cunoaştere şi reper documentar | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » (Inter)Național » Instrument de cunoaştere şi reper documentar
Instrument de cunoaştere şi reper documentar

Instrument de cunoaştere şi reper documentar

Legiuitori fie inculţi, fie interesaţi, fie corupţi sau de-a dreptul trădători au creat asemenea acte normative de restituire încât devin aplicabile şi urmaşilor optanţilor unguri, care au fost despăgubiţi de statul român cu echivalentul a 4,4 tone aur

Incredibil, dar adevărat, timp de 91 de ani, statul român n-a fost interesat să aibă o crestomaţie în limba naţională cu înscrisurile a ceea ce s-a numit, în anii 1922-1927, procesul Optanţilor, la al cărui final România a plătit echivalentul a 4,4 tone aur și 87 milioane de dolari, „cumpărând” practic toate posesiunile imobiliare ale nobililor şi latifundiarilor unguri care n-au vrut să rămână în Transilvania şi au optat pentru cetăţenia maghiară după Tratatul de la Trianon. Şi nu a fost interesat atunci şi nu este nici astăzi să aibă o situaţie contabilă severă şi doveditoare a ceea ce s-a plătit, cât s-a plătit şi cui s-a plătit.

Să nu ne facem iluzia că, acum, în buza Centenarului, acest interes s-ar fi înteţit cumva! Nu, a fost nevoie de o iniţiativă privată pentru ca un prim volum, Reforma agrară din România şi Optanţii unguri din Transilvania înaintea Societăţii Naţiunilor, să apară la Editura PIM Iaşi, la iniţiativa prof. univ. Dr. Ioan Sabău Pop (Tg. Mureş) şi cu substanţiala contribuţie a prof. Constantin Ceucă (Botoşani) şi pr. Mircea Coşofreţ (Iaşi), care mărturiseşte cum a decurs munca la cele peste 600 de pagini: „cu stăruinţă, cu nopţi nedormite, cu speranţa că vom duce la capăt o lucrare aptă să devină un instrument de cunoaştere şi de reper documentar, nu numai pentru cei din Justiţie ori pentru oamenii politici, ci mai ales pentru iubitorii obişnuiţi de Ţară şi Adevăr”. De altfel, autorii consideră că acest volum este „cel mai potrivit mod de a contribui prin mijloace culturale la celebrarea marelui Centenar al Unirii noastre naţionale.

În principiu, cartea este o culegere de documente şi studii aparţinând unor prestigioşi oameni de ştiinţă, autorităţi recunoscute ale domeniului în celebra dispută hungaro-română şi are la bază volumul La reforme agraire en Roumanie – et les Optants hongrois de Transylvanie devant la Societe des Nations, publicat în 1927, când disputa procesuală era în toi. Conform prefeţei semnate de prof. Sabău Pop, „cartea şi traducerea ei are două părţi, partea primă consacrată documentelor şi studiilor asupra rolului şi puterilor Consiliului Societăţii Naţiunilor în disputa româno-ungară privind aplicarea Reformei agrare ancorată în prevederile drepturilor cetăţeneşti acordate persoanelor ce au aparţinut monarhiei austro-ungare prăbuşite (şi aici se remarcă pretenţiile exagerate afişate de aproape toţi marii proprietari şi reprezentanţi ai autorităţilor din Ungaria, care au preferat să nu recunoască şi să nu accepte Unirea, deveniţi optanţii unguri în urma Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920), iar în partea a II-a a cărţii sunt cercetate şi clarificate chestiuni de procedură şi de fond, dreptul la soluţie al Consiliului prin identificarea unei medii între soluţia politică şi cea juridică, obsesie menţinută până în zilele noastre”.

Pe scurt, volumul analizează dreptul proprietăţii în Transilvania începând cu Constituţia din 1917, care a stipulat exproprierea marilor proprietăţi şi a fixat indemnizaţia proprietarilor, ea devenind ulterior şi legea supremă a provinciilor reunite cu România în 1918. Astfel, decretele Regelui Ferdinand din decembrie 1919 şi septembrie 1919 puneau în aplicare reforma agrară, iar legile din 1921 ratificau aceste măsuri. Ca atare, ţăranii unguri şi români din Transilvania beneficiau, ca şi ţăranii din vechiul regat, de repartiţie de pământ pe picior de perfectă egalitate, iar proprietarii din Transilvania, ca şi proprietarii din vechiul Regat, suportau exproprierile1.

Un singur protest a apărut: cel al proprietarilor din Transilvania care doriseră să rămână cu naţionalitatea ungurească, optanţii.

Guvernul ungar a făcut plângere, în numele acestora, la Consiliul Societăţii Naţiunilor, cerând să decidă ilegalitatea legilor agrare româneşti şi să ordone restituirea plus imense despăgubiri. În 1923 se semnează la Bruxelles un acord prin care reprezentanţii unguri recunosc că „Tratatul de la Trianon nu se opune exproprierii de bunuri pentru raţiuni de utilitate publică”, dar văzând că e pe cale de a pierde întregul demers, Ungaria şi-a retras ambasadorul şi a iniţiat un nou atac juridic la Tribunalul arbitral mixt româno-ungar, instituit prin art. 239 al Tratatului de la Trianon – dar asta abia în 1926, la 10 ani de la aplicarea legii agrare, pretextând că aceasta este o lichidare de război (deci contrară art. 250 al Tratatului de la Trianon). Doar că speţa depăşea competenţa Tribunalului arbitral şi s-a ajuns, iarăşi, la Consiliul Societăţii Naţiunilor. Unde Ungaria cerea pentru optanţi un tratament de favoare, privilegiat, prin care „nici un bun care aparţine cetăţenilor noştri (…) să nu fie sechestrat, lichidat sau expropriat”, o atitudine similară cu cea actuală a UDMR şi a oficialilor Ungariei, prin care maghiarii din România, pentru simplul fapt că sunt minoritari, să fie exoneraţi de pedeapsă, indiferent ce infracţiuni comit.

Chestiuni foarte specifice şi extrem de tehnice, admirabile din punctul de vedere al specialiştilor în drept, aparţinând principalilor experţi angajaţi de statul român, unele adevărate studii în problemă, sunt inserate în volum: raportul Sir Austen Chamberlain, studiile lui Alejandro Alvarez, Jean Appleton, Etienne Bartin, M.H. Berthelemy, René Casin, Giulio Diena, Leon Duguit, Louis Le Four, Charles Lyon-Caen, Paul Pic, Maurice Picard, André Prudhomme, Robert Redslob, Alberic Rolin, Marcel Sibert, A. Sotille, Karl Strupp, Paul Donnedieu de Vabre, Charles de Visscher, Albert Wahl, consultanţele lui Jules Basdevant, Gaston Jése, Nicolas Politis, Eduard His, Dr. Walter Schucking, studiile lui J.L. Brierly, A. Pearce Higgins, J. Limburg, J.E.G. de Montmorency.

Nenorocirea zilei de azi – că altfel nu o putem numi – este, după cum întăreşte în prefaţă prof. Sabău Pop, „readucerea în actualitate a pretenţiilor de proprietate de către urmaşii optanţilor”, din moment ce legiuitori fie inculţi, fie interesaţi, fie corupţi sau de-a dreptul trădători, fie pur şi simplu indiferenţi la destinul ţării şi patrimoniul statului român au creat asemenea acte normative de restituire încât devin aplicabile şi urmaşilor celor despăgubiţi de statul român prin cele două fonduri constituite în acest scop, cel mai important fiind al optanţilor de la Bâle (Elveţia), unde România a efectuat toate vărsămintele în franci elveţieni şi coroane-aur. Totodată, România a renunţat la despăgubirile care îi erau datorate de Ungaria, stabilite de Comisia creată prin Tratatul de la Versailles, cerând Guvernului ungar să facă din acestea vărsăminte pentru a fi satisfăcuţi optanţii unguri.

Adică românii care muncesc – şi care sunt în ultimă instanţă singurii producători de valoare – au plătit o dată aceste bunuri, iar acum vin urmaşii exploatatorilor şi le capătă înapoi… Ca să ne dăm seama despre ce vorbim, valoarea acestor revendicări ilegale este estimată, de unii cercetători, la circa 60 de miliarde de euro!

Mihail GROZA

1(Astăzi, UDMR şi cele două partide ungureşti din Ardeal, care susţin cu ardoare retrocedarea moşiilor nobiliare, ar trebui să devină, la rândul lor, un fel de optanţi: ori să le dea moşierilor înapoi pământurile şi pădurile cu care au fost împroprietăriţi de români prin Legea reformei agrare din 30 iulie 1921 pentru Ardeal, Banat şi Crişana, ori – dacă vor să le păstreze – atunci să tacă din gură. Pentru că este vorba despre exact acele pământuri, imobile şi păduri expropriate prin despăgubire de la nobilii, moşierii şi latifundiarii unguri care n-au recunoscut Unirea şi care au devenit, ulterior, proprietăţi sfinte ale ţăranilor secui, unguri şi români din Transilvania)

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.