Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Însemnele tricolore confecţionate de Grupul „Şezătoare la Miercurea-Ciuc” vor ajunge în acest an şi la românii din afara graniţelor | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 16 aprilie 2024
Home » (Inter)Național » Însemnele tricolore confecţionate de Grupul „Şezătoare la Miercurea-Ciuc” vor ajunge în acest an şi la românii din afara graniţelor
Însemnele tricolore confecţionate de Grupul „Şezătoare la Miercurea-Ciuc” vor ajunge în acest an şi la românii din afara graniţelor

Însemnele tricolore confecţionate de Grupul „Şezătoare la Miercurea-Ciuc” vor ajunge în acest an şi la românii din afara graniţelor

Ca şi anul trecut, în preajma Zilei de 1 Decembrie şi în 2017, acţiunea Şezătoarea Tricolorului – cinste şi preţuire a simbolurilor naţionale a continuat şi chiar s-a extins

Pentru al doilea an consecutiv, membrele Grupului „Şezătoare la Miercurea-Ciuc” au confecţionat însemne tricolore pentru a fi oferite românilor din judeţ, iar în acest an, ca o noutate, şi celor din afara graniţelor, pentru a le purta de Ziua Naţională a României, alături de o icoană.

În acest sens, luni seara, Centrul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei din Miercurea-Ciuc a găzduit Şezătoarea Tricolorului – cinste şi preţuire a simbolurilor naţionale, în cadrul căreia au fost prezentate însemnele confecţionate până în prezent, dar şi pentru a făuri alte simboluri naţionale. La acţiune au participat părinţi, invitaţi, alături de copii care participă la activităţile Centrului Cultural „Miron Cristea” Miercurea-Ciuc, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, ii sau costume naţionale, ce au cusut însemne tricolore.

În acest an, membrele Grupului Şezătoare la Miercurea-Ciuc au confecţionat aproximativ 1.800 de însemne tricolore, iar aproape jumătate dintre acestea vor ajunge în comunităţile româneşti din Moldova, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Ucraina. În Ucraina  vor fi trimise în trei comunităţi româneşti: Transcarpatia, Cernăuţi şi Odessa.

Gest de solidaritate „din inima României către sutele de mii de inimi de români din afara graniţelor”

În cadrul evenimentului de luni seara, coordonatoarea Grupului „Şezătoare Miercurea-Ciuc”, Alexandra Ţifrea, a arătat că este a doua Şezătoare a Tricolorului, care îşi propune să aducă românii din municipiul reşedinţă de judeţ laolaltă. „În preajma Zilei Naţionale a României continuăm cu Şezătoarea Tricolorului – cinste şi preţuire a simbolurilor naţionale. Sub patronajul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, cu ajutorul Instituţiei Prefectului, desfăşurăm această acţiune pentru a aduce împreună români din Miercurea-Ciuc, pentru a cinsti simbolurile naţionale, dar şi pentru a transmite un semn de bucurie, de prietenie fraţilor noştri din comunităţile româneşti din afara graniţelor”, a spus coordonatoarea grupului.

Alexandra Ţifrea a declarat că ideea de a trimite aceste însemne vine ca un gest de solidaritate, ţinând cont că problemele românilor din afara graniţelor sunt prezentate în fiecare an la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului. „Dacă în 2016 am oferit aceste însemne românilor din Miercurea-Ciuc şi din judeţul Harghita, am decis ca în 2017 să transmitem aceste însemne tricolore, cusute cu semnul crucii, românilor din afara graniţelor ţării, pentru a le purta în dreptul inimii, aşa cum am transmis în scrisoarea ce însoţeşte aceste însemne tricolore. Dar mai presus de aceasta, credem că este un gest de bucurie, de solidaritate, de pace, înţelegere şi din inima României către sutele de mii de inimi de români din afara graniţelor. Pentru că indiferent dacă ne-am născut în Miercurea-Ciuc sau oriunde în alt punct al acestui glob, dacă suntem români trebuie să ne simţim în orice moment români, nu doar azi, ci întotdeauna”, a spus coordonatoarea Grupului Şezătoare la Miercurea-Ciuc.

„Cei care simt româneşte şi cei care respectă şi pun preţ pe simbolurile noastre naţionale vor fi mereu împreună”

Prezent la eveniment, prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a declarat, referitor la trimiterea însemnelor tricolore către românii din afara ţării, că „evenimentul de astăzi nu reprezintă altceva decât transmiterea spiritului nostru românesc, transmiterea acestor cruci făcute de membrele Grupului Şezătoare la Miercurea-Ciuc, puse în dreptul inimii, care reprezintă năzuinţele românilor din Harghita transmise către fraţii noştri de peste graniţe”. „Suntem convinşi că vor înţelege exact mesajul nostru şi vor respecta ca atare simbolurile noastre naţionale şi spiritul nostru de aici, din judeţul Harghita”, a declarat prefectul.

Cu această ocazie, Adrian Jean Andrei a vorbit şi despre drapelul românesc, „care întruchipează culorile Principatelor României, un simbol al unităţii naţionale încă din timpul lui Mihai Viteazul”. „Este un simbol care apare pe ţesăturile populare din întreaga Românie, indiferent de regiune. Drapelul nostru şi culorile noastre tricolore sunt sentimentul de identificare şi apartenenţă încă de la răscoala lui Tudor Vladimirescu din 1821, dar şi sentimentul de libertate din 1848 şi cel de unire de la 1859 şi de la Marea Unire de la 1918”, a spus prefectul.

Pe lângă însemne, „le transmitem dragostea şi preţuirea noastră – şi ca un simbol al creştinismului, icoana cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”

La rândul său, episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Andrei Moldovan, a apreciat gestul făcut de membrele Grupului Şezătoare la Miercurea-Ciuc pentru acest „mic dar” făcut românilor din afara graniţelor. „În seara aceasta (n.n. – luni), mămicile şi copiii care simt româneşte fac un mic dar din cetatea Miercurea-Ciuc către românii din afara graniţelor ţării, ca să nu se simtă abandonaţi în preajma Zilei de 1 Decembrie – darul tricolor. Membrele Grupului Şezătoarea la Miercurea-Ciuc au cusut însemne de carte şi broşe pentru a fi aşezate în piept pentru toţi românii care au plecat din ţară în afară şi pentru cei care se află sub tricolorul românesc în ţara noastră românească”, a declarat, la rândul său, Preasfinţitul Andrei.

Ierarhul locului a dat citire, în intervenţia sa, mesajului transmis de românii din Miercurea-Ciuc către românii din afara graniţelor. „Dragii noştri, din multă migală şi adâncă preţuire pentru voi, cei din trupul viu al naţiunii, dar aflaţi dincolo de graniţele ţării ca nişte tăieturi adânci şi dureroase, am zămislit cu acul însemnele tricolore pe care vi le trimitem cu preţuire pentru a vi le prinde în dreptul inimii. Să ne trăim demnitatea de român oriunde am fi, noi şi copiii noştri, în linişte şi pace, să ne îmbrăţişăm ţara îmbrăcată în tricolor de Ziua Naţională.

Cu bucurie, Grupul Şezătoare la Miercurea-Ciuc, care a reînnoit cu semnul crucii tradiţiile neamului românesc”.

„În semn de dragoste duhovnicească pentru fraţii noştri de dincolo de graniţe, care au nevoie de solidaritatea noastră, aşa cum şi noi avem nevoie de solidaritatea celor din ţara noastră”, odată cu semnele tricolore vor pleca către românii din afara graniţelor şi iconiţe cu Sf. Petru şi Pavel. „Am hotărât împreună cu membrii permanenţi ai Consiliului Eparhial ca împreună cu tricolorul românesc să le transmitem dragostea şi preţuirea noastră – şi ca un simbol al creştinismului, icoana cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel îmbrăţişându-se”, a spus PS Andrei despre această iniţiativă.

La Şezătoarea Tricolorului erau prezenţi şi mulţi copii, iar ierarhul locului a arătat că se bucură „tare mult că cei mici învaţă ce înseamnă să fii creştin şi român”.

În cadrul evenimentului, un moment artistic a fost prezentat de copiii de la Grupul „Chitara de Ciuc”. (Şt. Pătrîntaş)

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.