Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În următoarele 12 luni, se preconizează aproape 3.700 de angajări în judeţ | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » În următoarele 12 luni, se preconizează aproape 3.700 de angajări în judeţ
În următoarele 12 luni, se preconizează aproape 3.700 de angajări în judeţ

În următoarele 12 luni, se preconizează aproape 3.700 de angajări în judeţ

Industria prelucrătoare este ramura economică cu cel mai mare potenţial de angajare în următoarele 6-12 luni

Un număr de 774 de angajatori din judeţul Harghita preconizează 3.678 de încadrări în următoarele 12 luni, în vreme ce alţi 611 au precizat că nu vor efectua angajări în perioada amintită.

Datele reies dintr-un studiu efectuat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita privind prognoza angajărilor pe termen scurt, pe un eşantion de 1.385 de angajatori din judeţ, care aveau un număr de 37.513 angajaţi.

„În eforturile continue de îmbunătăţire a capacităţii de intervenţie pe piaţa muncii din judeţul Harghita, AJOFM Harghita a realizat un studiu privind necesarul de forţă de muncă a angajatorilor din judeţ pe următoarele 12 luni. Studiul a fost realizat online prin utilizarea platformei PULS-A (Platforma Unică de Livrare a Serviciilor destinate Angajatorilor)”, se arată în sinteza analizei semnată de directorul executiv al AJOFM Harghita, Tiberiu Pănescu.

Conform studiului, industria prelucrătoare este ramura economică cu cel mai mare potenţial de angajare în următoarele 6-12 luni. „Această informaţie coroborată cu distribuţia pe coduri CAEN a angajatorilor ne relevă subramurile economice care concentrează cele mai multe angajări estimate: prelucrare a lemnului, industria uşoară (textile-pielărie, alimentară)”.

În continuare, cele mai multe locuri de muncă se preconizează a fi oferite în domeniile: comerţ, construcţii, hoteluri şi restaurante, sănătate şi asistenţă socială, învăţământ şi agricultură.

„Aceste şapte ramuri concentrează 3.042 de angajări preconizate (82,70%) din totalul de 3.678 rezultate din analiza chestionarelor. Cele 3.678 de angajări preconizate sunt distribuite între 386 de ocupaţii (conform Clasificaţiei Ocupaţiilor din România)”, conform analizei.

Distribuţia pe familiile ocupaţionale cele mai relevante este următoarea: vânzători în magazine (403), muncitori constructori şi asimilaţi (275), muncitori calificaţi în tratarea lemnului şi asimilaţi (237), operatori la maşinile şi utilajele pentru fabricarea produselor şi articolelor din textile, blănuri şi piele (197), muncitori în industria prelucrătoare – în general necalificaţi (184), chelneri şi barmani (177), profesori şi asimilaţi (156), muncitori în transporturi şi depozitarea mărfurilor – în general necalificaţi (145), muncitori în industria extractivă şi construcţii – în general necalificaţi (139), conducători de maşini de mare tonaj şi autobuze (101), specialişti în domeniul finanţelor, administrativ marketing, PR (88).

În ceea ce priveşte angajările preconizate în rândul specialiştilor cu studii superioare, s-a estimat că numărul acestora în următorul an va fi de 416, „acesta însă fiind net influenţat de răspunsurile provenite din sectorul public (156 profesori şi asimilaţi etc.)”.

Peste 1/6 din totalul angajărilor preconizate vizează ocupaţii asimilate personalului necalificat. „Acest lucru se datorează în special cunoaşterii de către angajatori a potenţialului actual al pieţei, pe fondul unei oferte de muncitori calificaţi insuficientă, angajatorii acceptă în multe din situaţii să angajeze personal necalificat sau cu un nivel de competenţe foarte redus în încercarea de a face faţă nevoilor/comenzilor”, se mai arată în concluziile studiului. Potrivit sursei citate, răspunsurile a o parte dintre angajatori au fost influenţate şi de aproprierea sezonului rece, „care în judeţul nostru are efecte severe asupra efectivelor de salariaţi în domenii cum ar fi industria extractivă, construcţii, hoteluri şi restaurante, transporturi”.

În sectorul public s-a estimat că în total vor fi peste 600 de angajări (pensionări preconizate, vacantări temporare a locurilor de muncă – concediu plătit pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani etc. Însă „acestea pot fi influenţate semnificativ de modificarea legislaţiei (stabilirea unui procent din posturile vacante care pot fi ocupate, blocarea posturilor etc., istoria anilor precedenţi abundând de astfel de măsuri de optimizare bugetară)”, conchide analiza realizată de AJOFM Harghita. (Şt.P.)

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.