Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În umbra arborelui „Şarlatan” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Timp Liber » În umbra arborelui „Şarlatan”
În umbra arborelui „Şarlatan”

În umbra arborelui „Şarlatan”

  • Nou spectacol în premieră, luna aceasta, pe scena Teatrului municipal din Miercurea-Ciuc

„Aici stăm într-o bucătărie rece, în spatele lui Dumnezeu. Afară ninge, vântul urlă. Stăm în această lumină mohorâtă de după-amiază, la o masă mică, unul în faţa celuilalt, şi vorbim despre ceea ce simţim cu adevărat, despre ceea ce avem nevoie cu adevărat, iar în această conversaţie, în această mărturisire, există posibilitatea de a face bine, pentru că totul este atât de adevărat, atât de real! Este real. Ne poate învăţa ceva – pe noi doi – şi, în cele din urmă, pe oricine altcineva care ne priveşte în acest moment. Ăsta e teatru”, sunt cuvintele cu care sunt întâmpinaţi iubitorii teatrului înaintea premierei din Miercurea-Ciuc a piesei „Şarlatanul”, scrisă de Tom Dugdale şi Hatházi András.

Premiera spectacolului regizat de Tom Dugdale şi care îi are în distribuţie pe Hatházi András, Nagy Gellért şi Balázs-Bécsi Eszter va avea loc în data de 9 iunie, de la ora 19:00. Spectacolul în limba maghiară, cu supratitrare în română şi engleză, va fi prezentat pe scena sălii Studio a Teatrului Municipal din Miercurea-Ciuc şi în zilele de 10, 14, 15 şi 16 iunie, de la aceeaşi oră. În 16 iunie piesa va fi prezentată, de fapt, de două ori, primul spectacol urmând să înceapă la ora 17:00. Regizorul american Tom Dugdale a declarat ieri, într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul anunţării reprezentaţiilor din Miercurea-Ciuc, că a început să lucreze în România în 2010, după ce iniţial a studiat cu Tompa Gábor, care a fost profesor la University of California din San Diego şi care i-a oferit prima oportunitate de a-şi desfăşura activitatea în ţara noastră. Acesta a precizat că a lucrat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, dar şi-a desfăşurat activitatea şi în Timişoara şi Sfântu Gheorghe, descoperind interes pentru cercetare şi pentru ceea ce a numit a fi trenduri experimentale. În ceea ce priveşte mesajul transmis prin intermediul piesei care urmează să fie prezentată, Tom Dugdale a spus că în opinia sa toţi oamenii trebuie să definească teatrul pentru ei înşişi. „Avem toate aceste discuţii, cărţi, conferinţe de presă, experţi şi festivaluri. Fiecare încearcă să ne spună ce este teatrul. Poate singura concluzie la care putem ajunge într-adevăr este că nu vom avea niciodată acelaşi răspuns. Astfel, poate este mai bine să ne consumăm timpul şi energia doar pentru a admite că nu vom cădea niciodată de acord şi să căutăm ce pare cel mai mult să fie adevărat şi autentic pentru noi. Aşa că eu cred că mesajul spectacolului este cumva să punem deoparte definiţiile teatrului şi să căutăm ceea ce se simte a fi cel mai autentic teatru pentru noi”, a afirmat regizorul american.

După conferinţa de presă, autorii piesei şi actorii au plantat un frasin de munte scandinav în parcul de lângă teatrul municipal din Miercurea-Ciuc, pe care l-au numit arborele „Şarlatan”, pentru a aminti de premiera spectacolului din localitatea harghiteană. (E.G.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.