Imagistica prin Rezonanţă Magnetică – cea mai nouă procedură investigativă oferită de Spitalul Judeţean de Urgenţă | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 8 august 2020
Home » Sănătate » Imagistica prin Rezonanţă Magnetică – cea mai nouă procedură investigativă oferită de Spitalul Judeţean de Urgenţă
Imagistica prin Rezonanţă Magnetică – cea mai nouă procedură investigativă oferită de Spitalul Judeţean de Urgenţă

Imagistica prin Rezonanţă Magnetică – cea mai nouă procedură investigativă oferită de Spitalul Judeţean de Urgenţă

  • Cu această ocazie, a fost depusă cererea de schimbare a actualei categorii de clasificare a spitalului şi încadrarea sa în categoria a II-a

Un aparat de Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) performant, în valoare de peste trei milioane de lei, achiziţionat de Ministerul Sănătăţii cu fonduri de la Banca Mondială pentru Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, a fost pus în funcţiune miercuri, deschizând, astfel, noi perspective în diagnosticarea pacienţilor.

„Am o veste bună, pe care vreau să v-o împărtăşesc: Laboratorul RMN şi-a început activitatea. Preţul acestui aparat este de 3,147 milioane de lei, iar cheltuielile necesare amenajării spaţiului în care funcţionează se ridică la 357.000 lei şi au fost acoperite de Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, de Ministerul Sănătăţii şi parţial din fonduri proprii”, a precizat, miercuri, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit, într-o conferinţă de presă, mulţumind tuturor celor care au făcut posibilă existenţa acestui aparat în dotarea unităţii sanitare pe care o conduce.

Cu acest prilej, dr. Konrád a anunţat că miercuri dimineaţă a fost depusă la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita şi cererea de schimbare a actualei categorii de clasificare a spitalului judeţean şi încadrarea sa în categoria a II-a.

„Acest lucru este foarte important pentru viaţa spitalului nostru, de aceea am aşteptat până acum, pentru că cele două mari obiective: laboratorul propriu şi aparatura performantă – rezonanţă magnetică nucleară – erau criterii pentru această categorie. Acest lucru deschide noi perspective pentru spitalul nostru. Va fi o perioadă lungă, dar am făcut primul pas”, a adăugat managerul SJU.

Dr. Sántha Izabella, medic specialist radiolog, a arătat că, în prezent, imagistica prin rezonanţă magnetică este una dintre cele mai avansate tehnici imagistice medicale neiradiante şi neinvazive. „Aparatul RMN aflat în dotarea spitalului este foarte performant şi foarte modern, vede ţesuturile moi cu un contrast foarte crescut, faţă de examinările radiologice tradiţionale. Este foarte important că nu este ionizant (nu foloseşte raze ionizante) faţă de CT sau alte investigaţii şi putem să facem (acest tip de scanare – n.a.) şi pentru femei însărcinate şi pentru copii. Este important şi în diagnostic, şi în terapie, să vedem cum evoluează pacienţii, în patologia oncologică, putem să diagnosticăm diverse afecţiuni, cum ar fi tumori cerebrale, leziuni meniscale, leziuni musculo-scheletale”, a afirmat dr. Sántha Izabella.

Dr. Adrian-Cristian Dobrică, medic specialist de chirurgie toracică şi directorul Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al SJU din Miercurea Ciuc, a vorbit despre investiţiile importante care s-au făcut în ultimul deceniu, despre resursa umană indispensabilă funcţionării spitalului şi „saltului spectaculos” către care tinde unitatea sanitară, punerea în funcţiune a aparatului RMN reprezentând un pas „enorm” înainte. „Obiectivul este creşterea calităţii actului medical şi principalii beneficiari sunt pacienţii, dar nu numai ei. Pentru că această rezonanţă poate fi folosită şi în activitatea de cercetare, putem folosi imagistica în lucrări ştiinţifice, în studii. Este un aparat deosebit de util pentru activitatea spitalului nostru, atât din perspectiva îngrijirii sau diagnosticării pacienţilor, cât şi din perspectiva cercetării ştiinţifice”, a punctat dr. Adrian-Cristian Dobrică.

Despre încadrarea spitalului judeţean în categoria a II-a, medicul specialist de chirurgie toracică apreciază că este un demers pe deplin meritat, pentru realizarea căruia s-au depus eforturi remarcabile. „Am fost întrebat dacă chiar considerăm că ni se cuvine să fim lăudaţi şi să mergem la categoria a II-a. Cu toată modestia, considerăm că ni se cuvine, pentru că este munca a foarte mulţi oameni, o muncă susţinută de foarte mulţi oameni, din diferite sfere şi în primul rând este munca medicilor. Deci, este o generaţie, cum am spus şi mă repet, este o generaţie care s-ar putea să fie istorică pentru spitalul acesta, care va face saltul către viitor, către o medicină performantă, pe care judeţul Harghita şi regiunea fără discuţie o merită”, a remarcat dr. Dobrică.

Directoarea executivă a DSP Harghita, dr. Tar Gyöngyi, a explicat că, după depunerea cererii de încadrare a spitalului judeţean în categoria a II-a, urmează un proces de evaluare privind îndeplinirea criteriilor minime obligatorii necesare pentru clasificarea în noua categorie solicitată, decizia revenindu-i Ministerului Sănătăţii. „În strategia noastră, a DSP, există această idee; fiind o zonă izolată din punct de vedere geografic şi climatic, de multe ori iarna nici cu elicopterul nu se poate ajunge în zonă şi locuitorii au dreptul la acces la servicii de înaltă calitate. Şi aceste servicii pot fi asigurate de către un spital de categoria a II-a. Deci, degeaba avem la Braşov sau la Mureş spitale regionale bine echipate, dacă nu ajungem la ele. Şi noi vrem să realizăm pentru cei care trăiesc în zonă şanse egale şi sper că Ministerul ne susţine în acest demers, pentru că acesta e viitorul, să aduci serviciile cât mai aproape de pacienţi şi de localnici”, a  explicat şefa DSP Harghita.

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat că se bucură de iniţierea demersurilor pentru obţinerea încadrării spitalului în categoria a II-a tot „atât de tare ca şi cum aş fi fost anunţat că sunt candidatul UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean” la viitoarele alegeri. „Am depus foarte multe eforturi împreună cu această echipă, am stat în spatele ei şi i-am fost alături, pentru că un spital de categoria a II-a înseamnă o responsabilitate mai mare, dar şi o recunoaştere a eforturilor depuse. (…) Înseamnă că vom fi responsabili şi pentru judeţele limitrofe, unde nu sunt spitale de categoria a II-a. Planurile noastre ambiţioase de dezvoltare a spitalului au primit un contur şi ne ţinem de termenele propuse”, a conchis şeful administraţiei publice judeţene.

Potrivit Ordinului nr. 1408/2010 al Ministerului Sănătăţii, categoria a II-a se acordă spitalelor cu nivel de competenţă înalt, care dispun de un nivel înalt de dotare cu aparatură şi echipamente medicale, precum şi de încadrare cu resurse umane, care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate, care deservesc atât populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi judeţele limitrofe.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.