Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Preşedintele Consiliului Judeţean voia ca luni, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita să adopte un document prin care purtarea măştii să fie facultativă în clasele primare, în judeţele care sunt în „scenariul verde” Ieri n-a mai avut loc nici o şedinţă, premierul dăduse deja răspunsul | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Învățământ »
Preşedintele Consiliului Judeţean voia ca luni, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita să adopte un document prin care purtarea măştii să fie facultativă în clasele primare, în judeţele care sunt în „scenariul verde”
Ieri n-a mai avut loc nici o şedinţă, premierul dăduse deja răspunsul
<h5><i>Preşedintele Consiliului Judeţean voia ca luni, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita să adopte un document prin care purtarea măştii să fie facultativă în clasele primare, în judeţele care sunt în „scenariul verde”</i></h5> Ieri n-a mai avut loc nici o şedinţă, premierul dăduse deja răspunsul

Preşedintele Consiliului Judeţean voia ca luni, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita să adopte un document prin care purtarea măştii să fie facultativă în clasele primare, în judeţele care sunt în „scenariul verde”
Ieri n-a mai avut loc nici o şedinţă, premierul dăduse deja răspunsul

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Csaba Borboly, voia ca purtarea măştii să fie facultativă în clasele primare, în judeţele care sunt în „scenariul verde”, argumentând că masca dăunează sănătăţii copiilor mici şi îngreunează actul educaţional. Ca atare a solicitat convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru ziua de ieri, în care urma să propună adoptarea unui document cu propunerea de modificare a ordinului miniştrilor Tătaru şi Anisie.

„Pentru ziua de luni am propus convocarea Comitetului Judeţean pentru Coordonare si Conducere al Intervenţiei (CJCCI) Harghita, astfel încât să avem o decizie comună pentru susţinerea propunerii de modificare a ordinului comun referitor la purtarea măştii în grădiniţe şi în clasele I-IV să fie facultativă în judeţele cu scenariu verde”, a anunţat sâmbătă Borboly Csaba.

Într-un mesaj postat pe Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita spunea că demersul vine după problemele semnalate de medici, părinţi şi învăţători. „Dorim ca purtarea măştii în judeţele unde este scenariu verde şi în localităţile unde nu sunt probleme, pentru copiii mici, până la 11 ani, purtarea măştii să fie facultativă. Sunt foarte multe îmbolnăviri, foarte multe probleme semnalate de medici, părinţi, învăţători şi educatori. (…) Chiar şi OMS propune ca masca să fie obligatorie numai peste 12 ani”, susţine şeful CJ Harghita. El afirmă că există studii că masca poate dăuna sănătăţii copiilor mici.

Borboly Csaba urma să propună în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă aprobarea unei scrisori care să fie trimisă miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, în care să fie solicitată modificarea ordinului prin care a fost impusă masca în şcoli sau să fie lăsată pe seama judeţelor această măsură.

Propunerea ce urma a fi discutată în comitetul judeţean pentru a fi înaintată ministerelor era ca ordinul să fie modificat astfel:

„În cazul învăţământului primar (inclusiv clasele pregătitoare) purtarea măştii nu este obligatorie în cazul elevilor din judeţele/localităţile unde se aplică scenariul 1 (verde) şi este obligatorie doar în cazul elevilor din judeţele/localităţile unde se aplică scenariul 2 (galben)”.

n Premierul Orban: nu văd de ce trebuie să existe unii care să instige la nerespectarea acestei reguli.

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu este de acord cu propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita ca în judeţele cu scenariul verde elevii de la ciclul primar şi copiii de la grădiniţă să nu fie obligaţi să poarte masca de protecţie sanitară.

„E o propunere cu care noi nu suntem de acord. Obiectivul nostru fundamental este acela de a respecta dreptul la educaţie al copiilor şi acela de a proteja sănătatea copiilor şi a cadrelor didactice în cadrul şcolii, în cadrul procesului educaţional. Cea mai sigură măsură de împiedicare a răspândirii virusului este portul măştii, alături de celelalte măsuri pe care le-am instituit, dezinfecţia, păstrarea atât cât e posibil a distanţei fizice, igiena personală care să fie asigurată pentru copii”, a explicat Orban, duminică, într-o conferinţă de presă la Iaşi.

Potrivit prim-ministrului, o astfel de propunere nu are niciun fundament.

„Am văzut, copiii sunt ascultători, copiii respectă această regulă la şcoală. O să îşi asume ei răspunderea pentru îmbolnăvirea copiilor, pentru faptul că odată îmbolnăviţi copiii pot să ducă boala acasă? Îşi asumă ei răspunderea pentru un asemenea risc major? În ceea ce ne priveşte pe noi, nu putem fi de acord cu o astfel de propunere”, a conchis Ludovic Orban

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.