Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Identificaţi la trei luni de la comiterea unei tâlhării urmată de moartea victimei | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Identificaţi la trei luni de la comiterea unei tâlhării urmată de moartea victimei
Identificaţi la trei luni de la comiterea unei tâlhării urmată de moartea victimei

Identificaţi la trei luni de la comiterea unei tâlhării urmată de moartea victimei

Doi dintre suspecţi au fost arestaţi preventiv, iar al treilea este căutat de poliţişti

Trei bărbaţi din comuna Mereşti, suspecţi de comiterea unei tâlhării urmată de moartea unei victime, au fost identificaţi după trei luni de la săvârşirea faptei. Doi dintre ei au fost arestaţi preventiv, iar al treilea este căutat de poliţişti.

Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Harghita, „pe parcursul ultimelor 3 luni, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost desfăşurate ample activităţi de cercetare şi investigaţie în vederea identificării şi tragerii la răspundere a autorilor unei infracţiuni de tâlhărie, urmată de moartea victimei, un bătrânel de 74 de ani, din comuna Joseni”.

Cei trei suspecţi sunt B.S. de 20 de ani, M.A. de 24 de ani şi J.K. de 37 de ani, fără loc de muncă.

Conform sursei citate, până în acest moment s-a stabilit că, în noaptea de 17/18.09.2017, după ora 23:00, cei trei, având capul şi faţa acoperită, au pătruns în locuinţa unui bărbat de 74 de ani, din comuna Joseni, care locuia împreună cu C.I. de 63 de ani, din localitatea Izvoru Mureşului, uşa nefiind asigurată. Suspecţii i-au legat pe cei doi şi au scotocit locuinţa, de unde ar fi sustras aproximativ 6.000 de lei. La scurt timp, proprietarul locuinţei, de 74 de ani, a fost găsit decedat.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti sub supravegherea directă a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, „au fost obţinute date şi indicii cu valoare operativă, în baza cărora au fost puse în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, la persoanele bănuite de comiterea infracţiunii, toate pe raza comunei Mereşti”. La audieri au fost duse patru persoane, iar în urma administrării probatoriului s-au identificat cei trei suspecţi.

Doi dintre ei au fost reţinuţi, iar instanţa a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. Pentru al treilea suspect, cel de 24 de ani, instanţa a dispus de asemenea arestarea preventivă, dar în lipsă. În continuare, poliţiştii desfăşoară activităţi în vederea găsirii acestuia şi punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.