marți , 11 decembrie 2018
Home » Cultură » Proiect editorial: Dor de ie tulgheşană
Proiect editorial:  Dor de ie tulgheşană

Proiect editorial: Dor de ie tulgheşană

Informaţia Harghitei, în colaborare cu Ia AcademIa de la Tulgheş, a demarat, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, proiectul editorial „Dor de ie tulgheşană”, în cadrul căruia continuăm prezentarea poveştilor iilor centenare şi ale celor care le-au însufleţit. Cusute cu lacrimi şi rugăciuni, cu speranţe şi bucurii, iile din Tulgheş spun poveştile oamenilor locului, ale evenimentelor care au schimbat istoria, ale unei zone în care localnicii trăiesc frumos, cu respect faţă de semeni, faţă de tradiţii şi obiceiuri. Pe parcursul întregului an centenar vă invităm să citiţi aceste poveşti, să priviţi iile lucrate cu drag şi să ne fiţi alături în demersul jurnalistic dedicat Centenarului Marii Uniri. (Lia Matei)

 

Ia care a fost la Marea Adunare de la Alba Iulia

„Când ţi-e dor de România, poartă-ţi ia!”, ala spune Diana, Diana Husaru, o fetiţă de nouă ani, din Tulgheş, foarte frumoasă şi veselă.

Diana a moştenit de la bunica maternă, Mariana Onu, dragostea pentru ţesăturile româneşti, dar şi una din cămăşile familiei, o cămaşă specială cu o poveste deosebită, pe care o iubeşte din suflet.

La începutul anilor 1900, Mihai Olaru, din Bicazul Ardelean, străbunicul Marianei Onu, bunica Dianei, şi întreaga sa familie aveau să fie numiţi, în mod forţat, în toate documentele Oláh, deoarece, ca mai toate numele româneşti, şi acesta a fost maghiarizat. Au trecut anii, sora lui Mihai, Măriuca, s-a căsătorit la Tulgheş cu Gheorghe Grama, iar viaţa le-a scris mai departe destinele. În anul 1918, toamna târziu, Mihail Olaru aude din sat că se pleacă spre Alba Iulia şi că, de te duci cu ai tăi acolo, îţi recapeţi dreptul la obârşia strămoşească. Ştia că ceva se schimbase în lume şi dorea din tot sufletul să fie parte din acea schimbare. Mihail, de 23 de ani, trece muntele, îşi ia sora, pe Măriuca, de 21 de ani şi cumnatul Gheorghe, probabil împreună cu alţi tineri ca şi dânşii – şi pornesc spre Alba. Au mers pe jos mult timp, îi mai lua lumea în căruţe, un întreg neam pleca la Alba Iulia pentru a înfăptui o dorinţă ce le ardea tuturora sufletul.

Măriuca era îmbrăcată de sărbătoare, avea pe ea o ie, una cusută chiar de dânsa în vremea când tricolorul le era interzis românilor, vremuri negre de doliu, de asuprire şi de jug. Cămaşa Măriucăi purta, însă, tricolorul, însemnul curajului şi al iubirii de ţară, cusut din mărgele, ascuns în faldurile de la încheietura mânecii şi mergea cu dânsa la Alba Iulia, aşa cum tricolorul o însoţise mereu, ascuns în inimă şi cusut pe cămăşi.

Măriuca a murit la Tulgheş, în 1987, povestind urmaşilor despre acel drum, despre tot ceea ce au simţit acolo, despre gustul libertăţii şi bucuria de a-ţi recăpăta numele şi identitatea.

Mihail Oláh a murit aşa cum se născuse, Mihai Olaru, iar Diana Husaru poartă cu mândrie acum ia care a fost la Alba Iulia şi a fost martora unui eveniment istoric, dar şi al durerilor şi emoţiilor unor oameni greu încercaţi de acele vremuri.

(Fotografiile sunt colecţionate şi poveştile culese de Cristina Timariu,  iniţiatoarea proiectului IaAcademIa)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.