Ia cu flori şi fiori

februarie 7, 2018 in Cultură, Societate

În 1923, Floarea era o copilă de doar 5 anişori şi avea un frăţior mai mic. Bătrână fiind, povestea că mama ei cosea mereu până târziu în noapte la o cămaşă pe care voia s-o poarte de Crăciun, iar Floarei îi plăcea mult să o privească, să admire minunea care se năştea de sub mâinile ei.

Era Sfântă Mărie Mică, hram pe Barasău la Corbu, unde era căsătorită Maria Citirigă de pe Rezu Mare (Tulgheş), mama Floarei. După o ceartă conjugală, de la o mândră oacheşă din sat, soţul decide să-şi scoată tânăra soţie şi pe cei doi prunci şi să-i trimită înapoi la Tulgheş. În graba lucrurilor, micuţa Floarea, văzând că mama împachetează iute, şi-a luat o trăistuţă în care a pus lucrul de mână al mamei, ia începută.

Timpul s-a scurs, viaţa s-a aşezat spunându-şi povestea ei, cu lacrimi, cu zâmbete, cu doruri, cu regrete şi cu năzuinţe. Floarea s-a făcut mare, Maria şi-a crescut copiii şi şi-a refăcut viaţa, doar ia din trăistuţă a rămas neterminată.

Floarea s-a îndrăgostit de Ilie Voaideş, feciorul a cerut-o de soţie şi părea că dragostea a învins necazul şi viaţa se va scurge frumos mai departe. Înainte de nuntă, însă, războiul şi-a arătat colţii şi tinerii îndrăgostiţi au trebuit să plece în refugiere. În noaptea aceea aprigă, Floarea şi-a îmbrăţişat pentru ultima dată mama care, vrând să-i dea un dar special, un dar de nuntă şi de aducere aminte, îi oferă fetei trăistuţa cu ia începută cu mulţi ani în urmă şi încă neterminată, neterminată ca şi prima ei poveste de iubire: „Este tot ceea ce ai luat din casa tatălui tău, eu am început-o, termin-o tu cum îţi va place şi să fii fericită!”.

Au ajuns tinerii peste munţi la Vatra Dornei, s-au stabilit în Bucovina, de unde au revenit la ceva timp după al Doilea Război Mondial. Floarea a cusut ia mai departe, a cusut tricolorul interzis la acea vreme în Ardeal, l-a cusut în flori, a împrumutat modele şi culori din Bucovina, dar a păstrat şi specificul tulgheşean, pus cu acul pe pânză de mămuca ei cea dragă.

Floarea Voaideş a păstrat ia cu sfinţenie, ca pe un dar de preţ al mamei, iar mai înainte să moară, i-a dat-o nepoatei sale, Cioancă Ungureanu Elena, căreia i-a împărtăşit şi povestea acestei cămăşi, o comoară a poporului român, o capodoperă cusută cu mărgele şi mult drag.

(Culeasă de Cristina Timariu)