Harghiteni cu care ne mândrim | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 15 noiembrie 2018
Home » Societate » Harghiteni cu care ne mândrim
Harghiteni cu care ne mândrim

Harghiteni cu care ne mândrim

Astăzi: Róbert Ilyés

Începând cu acest număr vă propunem o serie de interviuri cu harghiteni care s-au făcut remarcaţi pe plan intern sau/şi internaţional. Majoritatea provin din lumea sportului (fotbal, biatlon, hochei pe gheaţă sau triatlon), dar şi din cultură.

Când vorbim de fotbalul harghitean şi de jucătorii care au evoluat la nivel înalt, ne vin în minte două nume: Tibor Selymes (născut la Bălan, acesta îmbrăcând şi tricoul naţionalei) şi Róbert Ilyés. În ceea ce ne priveşte, astăzi vă propunem un scurt interviu cu cel care s-a născut la Miercurea Ciuc, pe 4 februarie 1974.

Mijlocaşul central Róbert Ilyés are 365 de meciuri jucate în prima ligă, unde a marcat 74 de goluri; a jucat în 10 partide în Europa League (pe atunci Cupa UEFA) şi alte două în Liga Campionilor, reuşind să marcheze şi un gol. La acestea se adaugă alte 100 de partide bifate în Liga a II-a şi alţi 5-6 ani în Liga a III-a. În ceea ce priveşte cariera de antrenor, Róbert Ilyés a fost pentru o scurtă perioadă de timp secund la FC Braşov, după care s-a ocupat numai de destinul echipei din Miercurea Ciuc, cu care se luptă pentru promovarea în eşalonul secund al fotbalului românesc. Pentru faptul că a făcut parte din echipa Rapidului, care a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei UEFA, Robert Ilyés a fost premiat de preşedintele României cu „Meritul Sportiv” clasa a II-a.

– Când te-ai apucat de acest sport?

– Am început fotbalul în faţa blocului şi în curtea şcolii, iar prima oară când m-am înscris la fotbal eram în clasa a IV-a. După aceea m-am îndrăgostit atât de tare de acest sport încât şi în momentul de faţă, după atâţia ani, practic fotbalul.

– Îţi aduci aminte de debutul ca jucător profesionist?

– În prima ligă jucam la Foresta Fălticeni. În prima etapă am jucat contra FC Argeş Piteşti, împotriva lui Mutu, Jean Barbu, Vali Năstase.

– Ai avut emoţii la debut?

– Nu cred că am avut emoţii, pentru că înainte am mai jucat doi ani în Liga a doua şi deja aveam o experienţă.

– Probabil, unul dintre momentele tale foarte bune a fost perioada de la Rapid. Povesteşte-ne puţin despre ea…

– Perioada aceea m-a marcat foarte mult, pentru că acolo am simţit cu adevărat că sunt fotbalist. Efectiv, lumea te împingea către victorii şi erai obligat, prin comportamentul tău, prin jocul tău, să dai maximum, să câştigi orice partidă. Până să ajung la Rapid, nu ştiam ce înseamnă să fii învingător, pentru că jucasem înainte şi la Astra (pe acea vreme era a doua echipă a Ploieştiului – n.a.), şi la Foresta şi nu se întâmpla nimic dacă pierdeam un meci sau făceam un egal. Dar la Rapid şi în deplasare dacă făceam un egal deja era o problemă. Mentalitatea de învingător – ca să câştigi fiecare meci, să devii un campion – numai la Rapid am găsit-o şi pot să spun că acolo mi-am schimbat şi filozofia şi mentalitatea în fotbal. De aceea şi acum am mentalitatea de a câştiga mereu: cum e la meciuri, aşa e şi la antrenamente.

Normal că în perioada Rapidului am câştigat tot ce se putea: am câştigat campionatul, două cupe, două supercupe, am jucat în Europa League, am jucat în Champions League, unde am dat şi gol. A fost o perioadă extraordinară pentru mine şi mă bucur că am putut să fac parte din acea echipă a Rapidului care a câştigat ultima oară campionatul.

Chiar dacă a prins o bună parte din campania formidabilă a Rapidului din Cupa UEFA, când echipa a jucat în sferturile de finală, Róbert Ilyés nu a jucat şi în acea „primăvară europeană” împotriva lui Hamburg şi Steaua, transferându-se în Azerbaidjan, la Khazar Lankaran. Despre decizia de a se transfera şi experienţa din străinătate, Róbert spune că…

– Eu am luat hotărârea. A fost grea decizia de a mă despărţi de Rapid; şi suporterii şi clubul voiau să rămân pentru că ne calificasem în Europa League, dar m-am gândit la familia mea, pentru că, totuşi, aveam o vârstă înaintată, 31-32 de ani, şi primisem o ofertă foarte tentantă din punct de vedere financiar şi n-aveam cum să refuz contractul primit din Azerbaidjan.

Pot să spun că a fost o experienţă bună pe toate planurile, pentru că şi acolo am câştigat o cupă, am câştigat campionatul, am fost premiaţi de edilii localităţii, am devenit cetăţean de onoare. Perioada petrecută în Azerbaidjan m-a ajutat în multe lucruri; era o lume cu religie musulmană şi a trebuit să mă adaptez stilului lor de viaţă. A fost o lecţie de viaţă şi acolo.

– Când şi în ce context ai hotărât să revii în Miercurea Ciuc?

– Eram în perioada când jucam la ASA Tg. Mureş, în prima ligă, eram la sfârşit de carieră, aveam 37 de ani jumătate, mă gândeam să agăţ ghetele în cui şi să devin antrenor. Aşa că m-am întors, am vorbit cu dl primar, cu preşedintele clubului, mi-a încredinţat echipa.

– Te-au contactat ei?

– Nu. M-am întors acasă, pentru că mi-am zis că am încheiat cariera profesională şi să continui viaţa acasă, pentru că deja îmi lipseau şi familia, şi prietenii, eu de la vârsta de 17 ani stând mai mult prin cantonamente şi alte oraşe decât acasă: aveam vacanţe de numai o săptămâna vara şi vreo 2-3 săptămâni în decembrie – atât petreceam în Miercurea Ciuc.

Mi-au promis că mă ajută să facem o echipă de fotbal în Miercurea Ciuc, deoarece de mulţi ani nu mai avusesem echipă de Ligă a III-a. Ulterior, fiind antrenorul echipei, n-am rezistat tentaţiei de a intra în teren şi m-am băgat. Aşa am promovat, împreună cu secundul meu, Albu Laci, în Liga a III-a, unde suntem de 3 ani.

– Din cariera de jucător, care e cel mai mare regret?

– Şi acum îmi aduc aminte de meciul de la Anderlecht, din Champions League, pentru că în tur, la Bucureşti, pe 23 august, făcusem 0-0 şi în Belgia, la pauză, aveam 2-0. Dădusem un gol, o pasă de gol şi deja visam la grupele Champions League. În 45 de minute, după intrarea la pauză a suedezului Wilhelmsson, visul de a juca în grupe ni s-a năruit.

– Cel mai frumos moment?

– Câştigarea campionatului cu Rapid.

Momentan, Róbert Ilyés urmează cursurile de antrenorat, licenţa B, în Ungaria. După aceasta îşi doreşte să obţină şi licenţa A şi licenţa Pro, ceea ce-i va permite să antreneze echipe din primul eşalon.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.