Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Harghita şi Galaţi au cel mai bun aer din România; Covasna şi Ilfov, cele mai poluate judeţe | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Harghita şi Galaţi au cel mai bun aer din România; Covasna şi Ilfov, cele mai poluate judeţe
Harghita şi Galaţi au cel mai bun aer din România; Covasna şi Ilfov, cele mai poluate judeţe

Harghita şi Galaţi au cel mai bun aer din România; Covasna şi Ilfov, cele mai poluate judeţe

Covasna, Ilfov şi Iaşi sunt printre cele mai poluate judeţe din România, în timp ce Harghita şi Galaţi se pot lăuda cu cea mai mică concentraţie anuală de particule PM10 din ţară, arată un studiu Airly, transmis ieri de Agerpres.

În urma acestei analize, s-a observat că nivelul cel mai ridicat de poluare cu particule în suspensie se înregistrează în lunile reci, proces care se află în strânsă legătură cu combustia şi condiţiile atmosferice favorabile poluării în timpul iernii. Astfel, raportul a urmărit nivelurile de poluare din perioada noiembrie 2020 – februarie 2021.

Mai multe judeţe, în special municipiul Bucureşti, Dolj şi Iaşi, au cunoscut o creştere semnificativă a poluării atmosferice, măsurată cu ajutorul senzorilor Airly. În urma analizei, poate fi demonstrat faptul că măsurătorile oficiale din acele zone au fost subestimate, în principal datorită parametrilor de localizare a staţiilor de monitorizare.

Pentru a crea o hartă a celor mai poluate judeţe din România, au fost luate în considerare atât datele de la cei peste 200 de senzori de monitorizare a calităţii aerului Airly amplasaţi în toată ţara, cât şi staţiile naţionale de referinţă existente acolo.

Astfel, top 5 judeţe cu cea mai proastă calitate a aerului din România este format din: Covasna, Ilfov, Iaşi, Dolj şi municipiul Bucureşti.

În acelaşi timp, judeţele cu cea mai bună calitate a aerului sunt: Harghita, Galaţi, Vâlcea, Brăila şi Satu Mare.

Potrivit sursei citate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) descrie calitatea aerului din România ca fiind moderat nesigură. „Mai mult, aceasta este schimbabilă şi se agravează semnificativ iarna, fiind cauzată în principal de încălzirea cu ajutorul centralelor termice şi de emisiile vehiculelor”, notează organismul mondial.

Conform raportului „Calitatea aerului în Balcani şi România”, publicat de Airly în 2020, alte surse importante de poluare a aerului sunt cauzate de: industria minieră, generarea de energie electrică şi prelucrarea alimentelor.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.