duminică , 17 decembrie 2017
Home » Învățământ » Grădiniţa din Căpâlniţa are activitatea suspendată
Grădiniţa din Căpâlniţa are activitatea suspendată

Grădiniţa din Căpâlniţa are activitatea suspendată

Asta doar în teorie, căci în practică unitatea de învăţământ continuă să funcţioneze

Un caz cel puţin ciudat se întâmplă la Căpâlniţa, unde o autoritate a statului a suspendat activitatea grădiniţei din localitate, dar aceasta continuă să funcţioneze pentru că nu este alt loc unde să fie duşi cei aproximativ 60 de copii.

În cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, care a avut loc ieri, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Harghita, dr. Tar Gyöngyi, preciza că activitatea grădiniţei a fost suspendată de către inspectori pentru că spaţiile în care funcţiona nu erau propice actului educaţional: două etaje dintr-un bloc de locuinţe în care nu există nici intrare separată.

„Dacă solicitau un aviz temporar în care noi am fi prescris şi am fi găsit împreună soluţii ca să poată funcţiona până la amenajarea noii locaţii, poate am fi putut găsi soluţii, dar nici nu s-a solicitat”, arăta dr. Tar Gyöngyi.

Chiar dacă şi după terminarea şedinţei, directorul executiv al DSP Harghita afirma că din punct de vedere al instituţiei pe care o conduce activitatea grădiniţei este în continuare suspendată, se pare că practica spune altceva. Primarul comunei Căpâlniţa, Benedek László, afirma că instituţia îşi desfăşoară în continuare activitatea deoarece copiii nu au unde să meargă. De altfel, acesta arăta că, în lipsa unui alt spaţiu, şi anul trecut grădiniţa a funcţionat în acelaşi loc şi nimeni nu a semnalat vreo problemă în acest sens.

Acum însă este nedumerit: nu ştie de ce au mers reprezentanţii DSP, pe cine au trimis şi din ce considerente au luat decizia suspendării, pentru că nu au vorbit nici cu el, nici cu directorul şcolii.

Primarul comunei reproşa modul în care s-a luat decizia, considerând că, fiind vorba de două instituţii ale statului, ar fi trebuit ca înainte de decizie să existe o discuţie între reprezentanţii celor două părţi implicate în poveste.

Acesta a mai spus că, deşi actualul spaţiu în care funcţionează grădiniţa este compus din apartamente ale unui bloc, acestea sunt bine dotate şi nu a primit niciodată plângeri, nici măcar din partea părinţilor, referitoare la condiţii.

Un nou spaţiu, dar nu mai devreme de un an

Benedek László preciza că în curând vor demara lucrările la un nou sediu pentru grădiniţă, dar nu se ştie când se vor termina lucrările. A fost câştigat un proiect de 500.000 euro pentru construcţia unei clădiri de la zero în care va funcţiona viitoarea grădiniţă cu 5 grupe. Momentan mai trebuie obţinută autorizaţia de construcţie, după care firma din Odorheiu Secuiesc care a câştigat licitaţia poate să se apuce de lucru, sperându-se ca la anul să fie dată în folosinţă.

Dar până atunci, afirma primarul comunei Căpâlniţa, cea mai bună soluţie pentru cei mici este actualul sediu al grădiniţei, pentru că acolo a funcţionat şi până acum şi pentru că altă posibilitate nu există.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*