Franţa – Rezultat şoc: Frontul Naţional este pe primul loc la alegerile europarlamentare | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 24 octombrie 2021
Home » Politic » Franţa – Rezultat şoc: Frontul Naţional este pe primul loc la alegerile europarlamentare
Franţa – Rezultat şoc: Frontul Naţional este pe primul loc la alegerile europarlamentare

Franţa – Rezultat şoc: Frontul Naţional este pe primul loc la alegerile europarlamentare

Formaţiunea ultranaţionalistă şi xenofobă Frontul Naţional se clasează pe primul loc în scrutinul europarlamentar din Franţa, cu 25%.

Conform sondajelor efectuate de Institutele Ipsos/Steria, pe locul al doilea se situează partidul de centru-dreapta Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP, de opoziţie), cu 20,3 la sută.

Alianţa Partidul Socialist – Partidul Radical de Stânga (PS-PRS) este creditată cu 14,7 la sută; Uniunea Democraţilor şi Independenţilor (UDI) şi Mişcarea Democrată (Modem) au obţinut, împreună, 10 la sută.

Rezultatul Frontului Naţional este explicat, de presa franceză, prin activitatea celei de-a treia fiice a iniţiatorului partidului, Jean Marie Le Pen. Este vorba despre debarasarea, cel puţin parţial, de activişti antisemiţi, nostalgici ai Algeriei franceze, chiar ai regimului colaboraţionist (cu Germania) de la Vichy şi de catolici integrişti care au fost, timp de peste 30 de ani, cadre în FN, moştenitorul unei tradiţii a extremei drepte născute în secolul al XIX-lea.

Spre deosebire de tatăl ei, al cărui program economic era redus şi neglijat în favoarea diatribelor vizând imigranţii, Marie Le Pen „aderă” la îngrijorările francezilor „declasaţi”, aceşti „uitaţi” ai politicii care văd şomajul depăşind 10% şi puterea de cumpărare scăzându-le.

Prin ieşirea din zona euro şi protecţionism, preşedinta Frontului Naţional încearcă să pară mai credibilă în domeniul economic.

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.