Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Forumul româno-român – Universitatea de Vară Izvoru Mureşului (1998-2020) Avem români în jurul graniţelor ca razele Soarelui în nimbul lui Hristos | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură »
Forumul româno-român – Universitatea de Vară Izvoru Mureşului (1998-2020)
Avem români în jurul graniţelor ca razele Soarelui în nimbul lui Hristos
<h5><i>Forumul româno-român – Universitatea de Vară Izvoru Mureşului (1998-2020)</i></h5> Avem români în jurul graniţelor ca razele Soarelui în nimbul lui Hristos

Forumul româno-român – Universitatea de Vară Izvoru Mureşului (1998-2020)
Avem români în jurul graniţelor ca razele Soarelui în nimbul lui Hristos

La Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, în anul 2020, a apărut volumul „Forumul româno-român – Universitatea de Vară Izvoru Mureşului (1998-2020)”, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ioan Lăcătuşu şi Costel-Cristian Lazăr şi Argument de Mihail Groza.

Volumul a apărut cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României, prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară, în cadrul proiectului „Promovarea identităţii culturale româneşti din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative.”

La scăpătatul verii, când galbenul mierii se prelinge pe streşinile gospodarilor din Voşlăbeni, suflete de români din aproape toată Europa se adună, simplu, în satul aparţinător Izvoru Mureşului: la un sfat, la o vorbă bună, la o speranţă. De altfel, primele ediţii ale Universităţii de Vară au urmat sfânta tradiţie a simplităţii: la şură în Făgeţel, având megieşă Mănăstirea aninată de munte. Pe cât de romantice au fost acele momente, pe atât de apăsat era atunci dorul de comuniune, de a spune şi de a auzi vorbă românească, de a te îmbrăţişa cu fraţii şi pe atât de pregnantă este acum cerinţa de acţiune. Acţiune concretă, coerentă, decisivă.

Universitatea de Vară a odrăslit prin propria-i sevă, dar şi cu forţa imponderabilă a Bisericii, Maica ce nu-şi uită niciodată fiii şi martirii, oricât de risipiţi ar fi şi care zicea, chiar în recomandarea pastorală dinaintea alegerilor parlamentare din 2020, să se aibă în vedere de către credincioşi „sprijinirea comunităţilor de români din jurul graniţelor şi a diasporei române”, dar şi „apărarea şi promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern şi intern”. Vlădicii Ioan şi Andrei au măsurat, cum zice colinda, «Pământul cu dumbletu’/Şi Cerul cu stânjenu’» pentru a asigura nevoi elementare ale funcţionării Universităţii, demonstrând că nu uită Biserica ceea ce uită prea des politicienii.

Din Centrul Ţării, respiraţia românilor de peste graniţe se simte mai ager şi mai aproape, pentru că noi, cei de aici, ştim cât de rece poate fi aerul propriei ţări când eşti lăsat, uneori, singur. Prin urmare, ideea unei Universităţi de Vară a Românilor de Pretutindeni n-a răsărit din întâmplare în mintea fraţilor din Harghita-Covasna şi nu din întâmplare s-a propagat în acţiunea unor oameni de peste munţi care şi-au amintit în clipe de cumpănă istoria veche a românilor din Curbura Carpaţilor. La vremea cuvenită a venit„implicarea ziditoare” a Bisericii şi a unor foruri civice din Bucureşti şi Sibiu. Cu timpul, dintr-o activitate militantă, Universitatea a devenit o construcţie intelectuală de anvergura Şcolii de Vară de la Vălenii de Munte. Nimeni n-are de gând să se compare cu Iorga, dar nu se poate trece cu vederea aportul unor persoane uimitor de tenace în a-şi susţine proiectele, între care dr. Ion Lăcătuşu a fost călăuza care ne-a purtat precum Moise prin deşertul postrevoluţionar, până ne-am dezmeticit şi am făcut priză la noua realitate.

Pe lângă multe altele, unul din sensurile Universităţii de la Izvoru Mureşului este şi acela de a fi împreună, pentru a auzi glasurile celorlalţi ca ecou în inima noastră, pentru a pune întrebări şi a auzi răspunsuri. După 18 ediţii, Puterea are în faţă şi întrebările şi răspunsurile, formulate adesea tot de cei care au întrebat, sub formă de soluţii pentru problemele lor şi ale noastre. Nici un om care păşeşte pe sub catapeteasma Parlamentului, ale palatelor Victoria sau Cotroceni nu va mai putea pretexta, de aici înainte, că nu ştie ce se întâmplă, că nu ştie ce trebuie făcut. Aşa cum nu mai pot uita că faptele lor de oameni politici responsabili sunt aşteptate cu răbdare şi nedumerire de treizeci de ani. Cu răbdare pentru că n-avem încotro şi cu nedumerire pentru că au întârziat atâta amar de vreme. Adică de o generaţie.

O generaţie de români care a trecut, aproape în fiece toamnă, pe sub brazii şi mestecenii de la Izvor până le-a încărunţit părul. Au venit din depărtări cu ofranda lor, au venit cu limba română în sân, danie adusă istoriei care i-a pus adesea sub brazdă, însă de răsărit au răsărit tot români, copii ai acestei patrii spirituale. Rădăcinile au încă sevă, ele sunt încă vii. Dar noi, cei din ţară, ce şi cum facem? O să-i aşteptăm poimâine pe fiii lor la Izvoru Mureşului, punând aceleaşi întrebări şi aşteptând materializarea aceloraşi soluţii? Ar fi tragic…

Cinste, aşadar, politicienilor care au fost la Izvor, dintre care unii şi-au asumat lipsurile statului în politica faţă de diaspora şi românii din zonă, alţii au căutat să-şi escamoteze inactivitatea sau chiar vina (în afară de pietre, nimeni nu e inocent – Hegel), alţii au negat realităţile. Nu e simplu să vii la Universitate şi să răspunzi de ce nu se întâmplă nici un progres al comunităţilor de etnici români din Bulgaria, Serbia sau Ucraina, deşi problematica actuală a românilor din proximitatea graniţelor e cunoscută în detaliu de peste un sfert de secol.

Nu ştim ce posteritate vor avea cei patru preşedinţi de până acum ai României. Unul singur, Traian Băsescu, a fost prezent fizic la Izvoru Mureşului, inclusiv când era în funcţie. Şi-a asumat problematica – şi cam cu atâta am rămas. Întâlniri ale conducerii Forumului au avut loc cu preşedinţii Iliescu şi Băsescu; sibianul Iohannis, fost primar al urbei unde s-a refugiat în 1940 Universitatea clujeană cu toţi intelectualii ei de elită ne-a ignorat până acum, iar mai anţărţ preşedintele Constantinescu, ca şi ţăranul lui Preda faţă în faţă cu girafa, nu recunoştea că există o problemă a românilor din zonă. E trist să devii pensionarul unei funcţii aşa de înalte pe care n-ai înţeles-o.

În mod normal, cu toţii ar trebui să fim fericiţi: avem români în jurul graniţelor ca razele Soarelui în nimbul lui Hristos. Aproape zece milioane – şi de o sută de ani încoace nu ştim ce să facem cu ei. Cei care au puţini conaţionali pe lângă graniţe îi îngrijesc precum cloşca puii şi dau lumii de veste că aceia sunt o valoare şi trebuie să devină importanţi în Europa. Ba chiar să devină o forţă, dacă se poate. Noi, care avem cu adevărat forţa, şi o avem pe gratis, o risipim pe nimicuri. La un moment dat, amărâta aia de Belina devenise, în preocuparea media, de o mie de ori mai importantă decât destinul vlahilor timoceni, iar lungimea fustei primei doamne de sute de ori mai importantă decât tragedia românilor de la Cernăuţi.

Sunt oare lucruri mai importante decât realitatea că legiuitori inconştienţi au decis să retrocedeze proprietăţi plătite în aur de statul român? Păduri, clădiri şi pământuri rupte din carnea neamului nostru? Se pare că da, frivolităţile ocupă 85% din timpul de emisie al televiziunilor româneşti, iar analizele sfâşietoare ale juristului-patriot Sabău nu-şi găsesc, cică, publicul-ţintă. Sunt prea complicate, prea tehnice. Se pare că nu ne merităm moştenirea transilvană, nici atâta câtă a rămas, după ce toţi au luat cât au vrut şi cât au putut.

Aflându-ne la un fel de bilanţ cu acest volum, am ajuns să putem şti: pe tot parcursul Universităţii, întrebările puse de participanţi au fost esenţiale, iar răspunsurile celor îndrituiţi au fost aşa-şi-aşa. Curaj şi hotărâre să consacre o bună parte a politicii noastre externe diasporei apropiate, n-a avut nimeni. Iar când a fost aplecare politică, n-au fost bani. Când au fost resurse, nu s-au repartizat întotdeauna cu cap. Când era cât pe ce să fie şi una şi alta, la Bucureşti se schimba Guvernul. Un nenoroc clasic, ca să nu spunem altfel.

Avem români în state din Europa nerecunoscuţi ca etnie, iar a şaptea ţară ca populaţie şi potenţial din UE n-a găsit încă soluţii viabile pe termen lung pentru etnicii români din Covasna-Harghita-Mureş, acea parte a Curburii Carpate acoperită de activitatea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, ca organizaţie de autosalvare a fiinţei etnice. Pentru românii din Har-Cov mai ales, „a fi înseamnă a fi la strâmtoare”, cum zice Cioran. Oricât de relaxat am judeca lucrurile, nu e normal ca Viktor Orbán să facă geopolitică de la… Tusványos, un toponimic inventat, care e cât pe ce să intre în vocabularul politic european din pricina non-treziei diplomaţiei bucureştene.

Reiterăm, în final, o realitate tristă: noi, cei din Harghita-Covasna suntem ultima generaţie de sacrificiu; copiii noştri au – spre binele lor şi spre mâhnirea noastră – percepţia lumii reale şi nu vor să mai fie carne de tun pentru elite cărora le trebuie secole să-şi înţeleagă propria ţară. Când se va ajunge la 5-6% etnici români în zonă, ce s-ar mai putea invoca? Unii gânditori sunt chiar mai duri, susţinând că, la nivel naţional de această dată, „suntem ultima generaţie care mai putem transmite copiilor noştri conştiinţa naţională”. Acesta este şi faptul îngrijorător pentru care Universitatea de la Izvoru Mureşului a devenit – pe lângă altele – şi nucleu genetic al unor studii fundamentale, aflate într-un capitol aparte spre finele acestui volum. Concluziile acestora nu ne vor face fericiţi, dar nici ignorarea lor nu ne va aburca în Rai; Dumnezeu ne dă de toate, însă în straiţă trebuie să ne punem noi…

…Şi totuşi, Universitatea de la Izvoru Mureşului va rămâne acolo, agăţată de munţi, să tragă clopotul şi să spună tuturor adevăruri dureroase şi neconvenabile. La un moment dat, cineva de sus va decide să ignore nimicurile şi să apuce de capăt lucrurile esenţiale, aşa cum stră-stră-moşii noştri au apucat coarnele plugului, decişi mai degrabă să se facă una cu ţărâna, decât să fie desţeleniţi de pe meleagurile părinteşti.

Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.