Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687) | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 17 iunie 2019
Home » Cultură » Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687)
Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687)

Folclorul – obiect de studiu şi sursă de inspiraţie în opera umanistului Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus (1629/1630 – 1687)

390 de ani de la naşterea lui IOAN CĂIANU (IV)

„Am vrut să slujesc patriei mele dragi şi prin modesta mea lucrare să dau şi altora prilejul de a-L slăvi, fără piedică, pe Domnul…”

(Joannes Kajoni, Cantionale Catholicum, 1676)

 

Opera muzicală şi folcloristică a lui Ioan Căianu a preocupat de-a lungul deceniilor o serie de personalităţi culturale din ţară şi străinătate, cu toţii profund impresionaţi de seva bogată a melosului, simplitatea şi vigoarea ritmului, ori luxurianta fantezie sub raportul reliefării asimetriei. Lucrarea muzicală a lui Doru Popovici, Suita Codex Caioni, ce face parte din Opusul nr. 33, cuprinde piesele Preludiu, Elegie, Dans zglobiu, Cântarea Voivodesei Lupu, Joc de copii, Pastorală şi Dans valah, şi are la bază cele mai importante melodii din străvechea culegere a lui Caioni, precum şi unele teme proprii, cu centrul de greutate ca o „secţiune de aur” pe Cântarea Voivodesei Lupu. Această piesă, cum arăta şi Marţian Negrea, domină întregul ciclu, ca un astru ce păstrează în mod absolut cel mai mare număr de calorii emoţionale. Desigur, nu toate melodiile Codicelui Caioni – cum afirmă muzicologii (George Breazul, Sigismund Toduţă, Max Elsikovits, Tiberiu Olah, Paul Constantinescu) – sunt la fel de expresive, dar în această privinţă se cuvine să apelăm la înţeleptele vorbe ale lui Lucian Blaga: „O operă de artă, care vrea să atingă maximul de frumuseţe şi în amănunte, pierde în frumuseţe ca întreg. Căci frumuseţile de amănunt, având ceva anarhic în ele, tind să devină independente şi răzvrătirea atomilor de frumuseţe descompun unitatea organică a întregului”.

Lucrarea citată, la care se mai adaugă şi altele, ale unor muzicieni din ţara noastră, Ludovic Baci, Szabó Csaba sau din Ungaria, Szabolcsi Bence, este o dovadă în plus că sublimele melodii modale ale vechiului codice pot intra în circulaţia muzicală curentă, constituind tot atâtea evenimente de transmitere a tradiţiei în contemporaneitate.

Un exemplu grăitor este în acest sens Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, care în 2010 şi-a celebrat 30 de ani de la ediţia inaugurală, istoria mişcării de muzică veche din Transilvania legându-se indispensabil de acest festival. Manifestarea care, în toţi aceşti ani, a inclus în repertoriul formaţiilor invitate atâtea şi atâtea nostalgice şi autentice piese muzicale, printre care şi Dansurile şi cântecele din Codicele Căianu, s-a ridicat la nivelul şi în rândul evenimentelor muzicale autohtone şi internaţionale. A devenit, incontestabil, un important loc de întâlnire pentru muzicieni şi pentru spectatori, dornici de muzică veche. Se demonstrează astfel că valorile autentice sunt capabile de reînnoire şi renaştere perpetuă precum melodiile şi opusurile vechi, reascultate cu plăcere. Calitatea compoziţiilor lui Ioan Căianu face ca interpreţi de valoare din zona lui de provenienţă să le înscrie în repertoriul lor actual, gândindu-ne la generaţiile aflate la patru-cinci secole distanţă. Sanda-Marina Bădulescu (Universitatea din Piteşti) îl citează pe Roşca Felician din Şimleul Silvaniei (jud. Sălaj), care listează în repertoriul său de concert numele lui Joannes Caioni, alături de Valentinus Bakfark şi Girolamo Frescobaldi. Activitatea muzicală a umanistului transilvănean este inclusă şi în programul „Studioului de muzică veche” – ansamblul de cameră reînvie sunetul instrumentelor originale şi armonia unică a vechilor maeştri. Preluate şi aranjate, aceste melodii constituie eveniment (întâmplare plăcută) produs de cerinţele spirituale ale publicului contemporan, de solicitare imperioasă a frumosului din alte perioade creatoare, redat prin posibilităţile de interpretare ale omului din zilele noastre.

Din finalul studiului dedicat eruditului om de cultură de către O.L. Cosma în lucrarea deja citată, Hronicul muzicii româneşti, reţinem: „Ioan Căianu, prin activitatea depusă în domeniul muzicii, prin creaţiile şi transcrierile efectuate, a adus o contribuţie esenţială în cunoaşterea muzicii epocii sale de către generaţiile următoare. Datorită pieselor româneşti, I. Căianu se impune drept primul compozitor care se îndreaptă spre melodia populară, sesizându-i virtuţile artistice şi potenţialul demn de a fi ridicat pe coordonatele artei profesioniste. Datorită acestui sobru muzician, istoria muzicii româneşti are un marcant sprijin în definirea originalităţii şi afirmării”.

Marţian Negrea, în lucrarea Un compozitor român ardelean din secolul al XVII-lea: Ioan Caioni, stabileşte locul şi rolul cărturarului înaintaş în cultura românească. Cităm rândurile sale, ca încheiere a acestor consideraţii privind folcloristica lui Ioan Căianu – Joannes Kajoni: „Alături de importanţa istorică, tot atât de preţioasă ne este partea lui de folclor, care pe noi trebuie să ne intereseze de aproape. Aceasta cu atât mai mult, cu cât aceste 10 melodii româneşti constituie o dovadă care ne vorbeşte despre vechimea, trăinicia şi superioritatea cântecului nostru, aruncând în acelaşi timp şi o rază luminoasă asupra unui popor care ştie să-şi preţuiască şi să-şi păstreze cu sfinţenie comorile sale sufleteşti… Prin munca sa atât de multilaterală, înregistrată în analele secolului XVII, a contribuit şi acest fiu al neamului nostru românesc la sporirea culturii cu o serie de manifestări de seamă, în ogorul artelor şi literelor. Amintirea lui se cuvine să fie deci păstrată şi cultivată în analele istoriei române, ca o dovadă mai mult a factorilor de cultură, pe care poporul nostru i-a dăruit în decursul timpurilor popoarelor învecinate”.

Prof. dr. Nicolae BUCUR

 

P.S.: De-a lungul deceniilor, cuvinte elogioase au scris despre Ioan CăianuJoannes Kajoni personalităţi precum Petre Brâncuşi, Istoria muzicii româneşti, Ovidiu Bârlea, Istoria folcloristicii româneşti, Marţian Negrea, Un compozitor român ardelean din secolul al XVII-lea, Papp Géza, Kájoni János orgonakönyve,  Seprődi János, Szabolcsi Bence şi atâţia alţii. Receptiv la evenimentele vremii, rezolvând într-un spirit progresist faptele, autor al unor lucrări cu simţ practic, Ioan Căianu avea să fie catalogat de savantul Nicolae Iorga sau de distinşii cărturari Nicolae Drăgan, Apáczai Csere János ca cel mai doct bărbat al secolului al XVII-lea, „o adevărată minune a veacului său”, om de cultură multilateral orientat.

În domeniul artelor plastice, personalitatea lui Kajoni a preocupat pe sculptorul Ferencz Ernő (sculptura din curtea catedralei de la Şumuleu-Ciuc), pe artistul bucureştean Gheorghe Adoc (Castelul Lăzarea), iar bustul din faţa actualului Liceu Tehnologic „Joannes Kajoni” din Miercurea Ciuc este creaţia fostului absolvent al liceului, Bodó Dávid. Biblioteca Judeţeană din municipiul Miercurea Ciuc poartă numele ilustrului cărturar.

Literatura română se poate mândri cu unul dintre cele mai reuşite romane de restituire a vieţii şi chipului interior al omului de cultură, Paterul Ioan Căianu-Valachus, la care autorul Mihail Diaconescu a lucrat din aprilie 1976 până în octombrie 1978, „Marele cântec” fiind publicat la Editura Eminescu în 1980. Cartea, la care s-a lucrat în coordonate documentare aproape fără fisuri şi al cărui personaj principal este Paterul Ioan, este „o evocare narativă a unui mare umanist şi artist”, cum avea să noteze scriitorul în dedicaţia pe care mi-a făcut-o la 24 martie 1985.

La toate aceste sumare consideraţii mai facem precizarea că pe baza pieselor regăsite în Codex Caioni, destule formaţii şi-au inclus în repertoriu piese instrumentale, motete, madrigaluri, arii solistice ş.a., iar dansurile săteşti au dat un plus de colorit spectacolelor care au avut loc în unele oraşe din ţara noastră, dar şi în străinătate.

Personalitatea cărturarului iluminist a stat în toată această perioadă, mai bine de o jumătate de secol, şi în atenţia oamenilor de ştiinţă, etnologi, folclorişti, muzicologi, aşa cum am mai arătat. La nivelul organismelor şi instituţiilor culturale ale judeţului Harghita au existat programe speciale legate şi de aniversările unor deosebite personalităţi culturale naţionale, locale, lista cuprinzând, evident şi pe umanistul Pater Ioan Căianu – Joannes Kajoni Valachus.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.