Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Focar de hepatită A la Gheorgheni | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Sănătate » Focar de hepatită A la Gheorgheni
Focar de hepatită A la Gheorgheni

Focar de hepatită A la Gheorgheni

În ianuarie au fost înregistrate la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Harghita 41 de cazuri de infecţie cu hepatita A, din care 23 la Gheorgheni. Noi cazuri au apărut şi în luna februarie.

„În Gheorgheni se poate vorbi despre existenţa unui focar de hepatită tip A, cu 23 de cazuri înregistrate, mai ales copii. Restul cazurilor (18) sunt izolate, sporadice, apărute în 10 localităţi din judeţ, care nu reprezintă focare ce necesită momentan o atenţie deosebită din partea noastră. În luna februarie au apărut alte şase cazuri noi în Gheorgheni. Astfel, în total, sunt 29 de cazuri”, a declarat dr. Lázár Cecilia, medic primar epidemiolog în cadrul DSP Harghita.

Potrivit sursei citate, focarul de infecţie cu hepatita A din Gheorgheni a izbucnit într-o comunitate de romi, care trăieşte în oraş.

Dr. Lázár Cecilia a adăugat că la DSP Harghita, în luna februarie, au mai fost înregistrate două infecţii cu virusul hepatic A şi în alte două localităţi din judeţ.

„Din această cauză s-a făcut educaţie sanitară în toate şcolile din judeţ. Noi (DSP Harghita – n.a.) am trimis, în acest sens, adrese de informare sanitară către fiecare şcoală şi către medicii de familie. Fiecare şcoală are asistentă, medic şi aceştia îi învaţă pe copii să se spele pe mâini, pentru că hepatita este boala mâinilor murdare. Deci cauza principală a infecţiei cu virusul hepatic este lipsa igienei personale”, a menţionat epidemiologul.

În Miercurea-Ciuc nu sunt cazuri de hepatită virală A, B sau C. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc, dr. Demeter Ferenc, a precizat că la Frumoasa au fost trei copii diagnosticaţi în ianuarie cu hepatită virală tip A (alimentară) şi spitalizaţi. Aceştia au trecut de faza acută, au fost externaţi şi sunt deja acasă.

DANIELA MEZEY

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.