Foarte repede, Harghita va fi din nou în program | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 26 octombrie 2021
Home » Agricultură/Ecologie » Foarte repede, Harghita va fi din nou în program
Foarte repede, Harghita va fi din nou în program

Foarte repede, Harghita va fi din nou în program

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin structurile sale specializate la nivel central şi teritorial, a demarat în ziua de 11 mai a.c. campania de vaccinare antirabică a vulpilor existente pe teritoriul ţării noastre, acţiune care, sublinia dr. Püsök László, purtătorul de cuvânt al DSVSA Harghita, se înscrie în Programul naţional de supraveghere, control şi eradicare a turbării.

De ştiut, pentru cei care nu ştiu încă, e şi faptul că în acest program este inclus şi Programul de monitorizare, control şi eradicare a rabiei, care beneficiază de o co-finanţare din partea Comisiei Europene, ce reprezintă 75 la sută din totalul sumei cheltuite de România pe acest segment.

Vaccinarea antirabică, ce are ca principal scop imunizarea vulpilor, se efectuează prin momeli vaccinale orale, distribuite cu ajutorul avioanelor sau manual, cu ajutorul reprezentanţilor fondurilor de vânătoare împreună cu medicii veterinari oficiali din cadrul DSVSA Harghita, în cazul nostru, prin amplasarea lor la gura vizuinii.

Ca în fiecare an, acţiunea se va desfăşura şi în Harghita, judeţ în care, spunea doctorul Püsök, e foarte posibil ca vaccinurile să ajungă chiar în cursul acestei săptămâni.

Până atunci, pentru preîntâmpinarea unor evenimente nedorite, prin metode specifice, în mare parte deja cunoscute şi de localnici, specialiştii din reţeaua judeţeană a Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor parcurge paşii ce trebuie parcurşi pentru avertizarea populaţiei în legătură cu riscurile la care se expun în cazul în care sunt încălcate regulile de protecţie admise în astfel de situaţii.

Ce se urmăreşte prin realizarea acestor acţiuni susţinute şi cuantificate anual la nivel naţional şi judeţean?! „Diminuarea incidenţei rabiei şi eradicarea ei pe întreg teritoriul ţării”, rezultat aşteptat odată cu finalizarea programului despre care am vorbit până acum. Mai exact, peste vreo doi ani…

ŞTEFANA DRĂGHICI

 

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.