Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură » Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc
Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc
IL CIGNO

Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc

Din programul pentru zilele de sâmbătă şi duminică

În ultimele două zile ale Festivalului de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, organizatorii au pregătit un program variat şi încărcat, care să încheie o săptămână plină de evenimente.

Astfel, mâine, în Cetatea Mikó (Piaţa Cetăţii, nr. 2) (în caz de vreme nefavorabilă, toate evenimentele care sunt programate în acest loc se vor desfăşura în sala mare a Teatrului Municipal „Csíki Játékszín”!), de la ora 11:00 va avea loc Târgul renascentist şi programe pentru copii: ateliere de creaţie şi jocuri renascentiste.

În acelaşi loc, de la ora 16:00, va avea loc concertul artiştilor de la Codex şi Cygnini (România): Studentul sărac în cetatea Buda.

În subsolul Cetăţii Mikó, între orele 16:00-18:00, se va desfăşura o degustare de vinuri spaniole.

Tot la Cetatea Mikó, de la ora 18:00, formaţia Carmina Renascentia din România va susţine concertul Muzica Secolului de Aur al Spaniei din culegerea Cancionero de Palacio.

„Ansamblul românesc Carmina Renascentia va reda, prin concertul «Muzica Secolului de Aur al Spaniei din culegerea Cancionero de Palacio», atmosfera tulburătoare a acestor cântece cu teme extrem de variate (romantic, religios, festiv, cavaleresc, satiric, pastoral, burlesc, politic, istoric), din care se detaşează genuri muzicale polifonice precum canción, romance şi villancico”, informează organizatorii festivalului.

De la ora 19:00, pe aceeaşi scenă vor urca muzicienii germani de la IL CIGNO, care vor susţine programul intitulat Canciones.

Concertul «Canciones», al celor de la Il Cigno (Germania) va face cunoscute preferinţele muzicale ale nobililor de la curţile spaniole din a doua jumătate a secolului al XV-lea, modul în care s-au influenţat marile stiluri muzicale (influenţe dictate în parte şi de orientările politice şi de situaţia războaielor purtate la acea vreme) sau genuri muzicale precum chanson-urile burgund-franceze ale lui Guillaume Dufay, Johannes Ockeghem, Antoine Busnois, cancion-ul, villancico-ul spaniol şi strambotto-ul sicilian.

De la ora 20:00, va concerta formaţia Musica Historica din Ungaria: Pomul roditor – Muzica epocii Huniazilor (1440–1490).

Programul oferă o panoramă muzicală a epocii lui Ioan de Hunedoara şi a fiului său, Regele Matia Corvin, incluzând melodii care au răsunat la curtea regală ungară şi în Europa Centrală. Sunt prezentate mai multe genuri, de la muzica sacră gotică cehă, trecând prin odele umaniste, creaţiile maeştrilor Renaşterii timpurii activi în Cetatea Buda, dansurile curţilor nobiliare şi până la cântecele studenţeşti. Sunt incluse şi poeme care evocă momente istorice: prizonieratul ambasadorului din Istanbul, victoriile Regelui Matia Corvin, respectiv un cântec popular despre eroul Jankula, adică Ioan de Hunedoara.

Tot la Cetatea Mikó, de la ora 21:00 va avea loc Casa Dansului Renascentist, cu Anikó Szabó.

 Duminică…

…în Galeria din hol şi curtea Centrului Cultural Judeţean Harghita, de la ora 15:00, se va desfăşura programul Ilustra-tură – Cu peniţa în ţara de poveşti a Regelui Matia Corvin. Expoziţie de ilustraţii şi audiţie de poveşti, iar de la 16:00Instrumente la curtea Regelui Matia Corvin. Prezentare de instrumente, cu ansamblul Musica Historica.

La Cetatea Mikó, de la ora 18:00, Modo Antiquo din Italia va susţine concertul Viaţa cotidiană în muzica secolului al XIV-lea.

„Cum arăta viaţa cotidiană a secolului al XIV-lea şi care erau scenele cel mai adesea redate în cântece veţi descoperi graţie proiectului «Viaţa cotidiană în muzica secolului al XIV-lea», al celor de la Modo Antiquo (Italia). Cântece despre viaţa de zi cu zi a oamenilor simpli, cu femei care merg la fântână, cu fete culegând flori, cu câini care latră şi miei care behăie, vă vor aminti de trăinicia unor obiceiuri frumoase”, se arată în descrierea programului.

Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc va fi încheiat de artiştii spanioli de la Capella de Ministrers, concertul Mapamundo – Muzică de la curtea aragoneză a Neapolelui fiind programat pentru ora 19:00.

Cei de la Capella de Ministrers (Spania) vă vor familiariza cu muzica de secol al XV-lea, mai cu seamă melodii care puteau fi ascultate la curtea regală din Aragonia, cântece şi melodii de dans franco-flamande şi italiene, melodii compuse de nume importante precum Ausias March (aflat, la vremea aceea, în slujba regelui Alfonso al V-lea al Aragoniei).

Muzica renascentistă spaniolă, care şi-a avut epoca de aur în timpul domniei regelui Ferdinand al II-lea de Aragon (1479–1516) şi a reginei Isabela I de Castilia (1451–1504), a trecut testul timpului, în mare parte, graţie cronicilor şi manuscriselor, cum este „Cancionero de Palacio”, una dintre cele mai importante surse ale muzicii vocale din perioada Renaşterii spaniole, ce cuprinde mai multe genuri muzicale, în majoritate laice.

Festivalul de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, ediţia 2018, este organizat de Centrul Cultural Judeţean, Consiliul Judeţean Harghita şi Primăria municipiul Miercurea Ciuc.

Foto: Ádám Gyula

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.