Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Femeie de 77 de ani, tâlhărită după un scenariu ca în filme | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 23 aprilie 2024
Home » Societate » Femeie de 77 de ani, tâlhărită după un scenariu ca în filme
Femeie de 77 de ani, tâlhărită după un scenariu ca în filme

Femeie de 77 de ani, tâlhărită după un scenariu ca în filme

 Suspectul infracţiunii a fost ajutat de nepoata victimei pentru săvârşirea faptei, amândoi fiind arestaţi preventiv

Un bărbat din Sfântu-Gheorghe şi o femeie din comuna Lăzarea au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după ce au tâlhărit, la începutul acestei luni, o femeie de 77 de ani. Scenariul după care au săvârşit fapta pare desprins din filme.

Concret, bărbatul de 42 de ani, având faţa acoperită şi purtând mănuşi, a pătruns în casa victimei pe 2 mai, în jurul orei 20:00, după ce a fost informat de nepoata acesteia, o femeie de 39 de ani, că în locuinţă sunt sume importante de bani. Când a intrat în casă, pe lângă bătrână se mai afla şi cumnatul acesteia, dar şi complicea infractorului, adică nepoata victimei. Bărbatul a ameninţat-o cu un cuţit pe bătrânică şi a stropit-o cu o substanţă inflamabilă. Pe cumnatul acesteia şi nepoatei i-a legat la mâini şi la picioare cu o bandă adezivă. Apoi a sustras aproximativ 40.000 de lei, în monedă autohtonă şi euro, după care  a plecat la domiciliul său din Sfântu-Gheorghe.

După ce a plecat agresorul, complicea lui a alertat cu o întârziere de aproximativ 30 de minute membrii familiei despre comiterea faptei, ulterior depunând toate „diligenţele” în scopul ascunderii adevărului şi distrugerii probelor şi urmelor, potrivit Compartimentului de presă din cadrul IPJ Harghita.

La peste 3 săptămâni de la comiterea faptei, marţi, poliţiştii au efectuate trei percheziţii domiciliare, la locuinţele celor doi, pe raza judeţelor Harghita şi Covasna. În urma acestora au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor trei telefoane mobile, cagula utilizată, precum şi sumele de 1.700 de euro şi 17.800 de lei, proveniţi din comiterea faptei.

Cei doi au fost, în primă fază, reţinuţi pentru 24 de ore, iar miercuri instanţa a decis arestarea lor preventivă, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.