Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Făt Frumos din Tărâmul de Azi vine la Miercurea Ciuc pe 5 și 6 septembrie | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 23 aprilie 2024
Home » Cultură » Făt Frumos din Tărâmul de Azi vine la Miercurea Ciuc pe 5 și 6 septembrie
<i>Făt Frumos din Tărâmul de Azi </i>vine la Miercurea Ciuc pe 5 și 6 septembrie

Făt Frumos din Tărâmul de Azi vine la Miercurea Ciuc pe 5 și 6 septembrie

Asociaţia DATE (Asociaţia Divizia Artelor prin Tehnologiile Emergente), cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României și Serviciului pentru Dezvoltarea Comunitară din cadrul Secretariatului General al Guvernului prezintă, cu ajutorul artiștilor și dezvoltatorilor de noi forme artistice, pe 5 și 6 septembrie, personajul de basm Făt-Frumos din Tărâmul de Azi, într-o poveste proiectată 3D, bilingv, pe faţada Consiliului Judeţean Harghita.

Basmul românesc din secolul XXI, cu Făt-Frumos adus în tărâmul zilelor noastre, va fi proiectat în cele două seri, începând cu ora 20:30, pe faţada Consiliului Judeţean Harghita. La finalul primei săptămâni din septembrie, Piaţa Libertăţii va fi dominată de personajul de basm care se va înălţa cu ajutorul unei instalaţii pline de culoare, la 5 metri deasupra solului. Făt-Frumos din Tărâmul de Azi va veni cu elementele tradiţionale ale portului din Miercurea Ciuc, aduse în magia culorilor unei povești cu rol psihopedagogic pentru tinerele generaţii. În plus, cei mici vor putea lua povestea lui Făt-Frumos acasă, având la dispoziţie o cărticică ce va ilustra vitejiile eroului din zilele noastre.

În contextul în care epidemia COVID-19 a mutat divertismentul eminamente online, cu modele culturale străine, proiectul sprijinit de Guvernul României readuce în prin-plan valorile care sunt numitor comun pentru toţi cetăţenii acestei ţări și care sunt profund ancorate în arhetipul local, pentru a consolida multiculturalismul și inter-culturalismul din inima României.

Scopul proiectului educaţional Făt-Frumos din Tărâmul de Azi este de a sublinia faptul că buna înţelegere din comunităţile multietnice de la noi din ţară are ca numitor comun forţa cuvântului „Împreună”.

Acest proiect aduce eroul de basm al copilăriei în zilele noastre și îl pune în faţa provocărilor moderne. Acest super-erou local dorește să sublinieze că răbdarea și iscusinţa, precum și perseverenţa sunt adevăratele valori pe care le împărtășim cu toţii și care ne fac puternici. Făt-Frumos din Tărâmul de Azi utilizează puterile lui pentru a transmite mesaje noi în comunitate despre toleranţă, despre spirit civic, despre iubire și despre grija faţă de tot ce ne înconjoară. Basmul care va fi prezentat într-o proiecţie spectaculoasă pe întreaga faţadă a Consiliului Judeţean Harghita este despre curaj, omenie, toleranţă și, nu în ultimul rând, despre apropiere.

Proiecţia se va desfășura ţinând cont de toate reglementările în vigoare cu privire la combaterea răspândirii bolilor. Spaţiul destinat trecătorilor va fi dezinfectat, zonele de vizionare vor fi marcate vizibil pentru păstrarea distanţei fizice, iar purtatul măștii de protecţie este încurajat și salutat, astfel încât spectatorii și trecătorii să se bucure de eveniment în deplină siguranţă.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.